Recent s-a incheiat a 10a editie a Conferintei "Marketing in Direct", la care au participat 200 specialisti marcomm, eveniment care s-a bucurat de sustinerea a 34 branduri si a 32 parteneri media. Tema dezbatuta de cei 10 speakeri a fost "Inteligenta Artificiala in Marketing" iar impactul sistemelor inteligente asupra vietii noastre nu a fost contestat de nimeni.

In urma cu cativa ani inteligenta artificiala parea sa fie doar un subiect necunoscut, desprins parca din literatura stiintifico-fantastica: masini care pot vorbi si realiza task-uri pe care doar oamenii le puteau indeplini. Ba chiar au existat multe voci care sustineau ca inteligenta artificiala nu ne poate inlocui, nu poate face predictii precise si nici nu ne ofera informatii in timp real. Lucrurile au luat intr-un timp foarte scurt intorsatura pe care o stim azi cu totii. Mai mult decat atat: am devenit ‚dependenti’ de acesti ‚roboti’, care, iata, ne fac viata mai usoara.

Speakerii MID au dezvaluit lucruri incitante si nebanuite despre puterea inteligentei artificiale in mediul online:

Dragos Smeu, General Manager si Trainer Mavericks a atras atentia asupra faptului ca avem la dispozitie o multime de date, insa inca nu stim ce sa facem cu ele. Raspunsul lui? Sa le analizam la micro SCOP. Analiza e facuta de masinile inteligente, insa oamenii sunt ‚scopul’ final. Si chiar daca masinile fac ceea ce le spunem, verificand si analizand volume uriase de date, oamenii creeaza si vad scopul holistic al vietii.

Patricia Bertea, Managing Partner & Co-fondator Brandweb si CozoApp a prezentat ,Humanize’ – singurul centru de cercetare din tara pentru produse digitale care foloseste eye tracking, acesta fiind instrumentul cu care masuram interesul si atentia consumatorilor. "Eye-tracking nu poate spune ce inteleg consumatorii din ce percep vizual. Insa sistemul stie exact unde s-a uitat utilizatorul si cat timp a alocat pe o pagina web."

Mihai Vinatoru, Managing Partner & Head of SEO @ DWF a vorbit despre vechiul si noul SEO in era inteligentei artificiale si pasii de urmat: ne asiguram ca site-ul corespunde recomandarilor Google, suntem atenti la continut urcand materiale optimizate in functie de interes si volume cautari si realizam link-building cu precadere prin Native Advertising pentru cresterea autoritatii.

Cristian Ignat, Chief Canopyst Canopy a vorbit despre ‚robotul’ din agentie "Rosy nu poate fi numit un robot, ci mai degraba un sistem care poate invata diverse task-uri, fara erori, fara sa isi ia zile libere sau sa se imbolnaveasca. Face toate acele lucruri pe care oamenii le urasc in fiecare zi la birou, insa fara sa se planga. Este cu noi pentru a ne imbunatati performanta."

Andreea Moisa, Managing Director & Fondator Beans United a vorbit despre trecerea de la marketingul automatizat la marketingul inteligent, despre cele 4 abordari actuale in email marketing, fluxurile de comunicare, generarea de limbaj natural de catre AI. "Robotii ne vor ajuta sa devenim mai umani. Inteligenta artificiala este la fel ca internetul in ‘98. Nu este perfecta dar impactul va fi major."

Iulian Ghisoiu, General Manager TargetWeb "Pana in 2022 peste 50% din numarul total de cautari pe mobile vor fi realizate prin cautare vocala. Viteza este cel mai important criteriu: 53% dintre vizitatori abandoneaza un site care se incarca in mai mult de 3 secunde, deoarece oamenii vor sa afle raspunsuri la orice nelamuriri pe care le au in acel moment. Certificatul SSL este obligatoriu pentru site-urile care se respecta. Lungimea continutului, snippeturile imbunatatite si autoritatea sunt si ele criterii extrem de importante in SEO."

Alexandru Jijian, SAP Customer Experience Solution Engineering, SAP Central and Eastern Europe a explicat bazele termenilor Artificial Intelligence (AI), Machine Learning (ML) si Deep Learning (DL), precum si strategia SAP pentru afacerile inteligente. Pentru Dept. Marketing a sti in ce directie sa investeasca, analizand predictiv beneficiile versus costuri (inclusiv in ceea ce priveste sponsorizarile) reprezinta un ajutor extraordinar.

Doina Vilceanu, Business Development Manager Content Speed a prezentat schimbarea de paradigma in marketing sumarizand in sales funnel noii pasi, punctand eficient cateva concluzii verificate in numeroase campanii: "Profitul vine din retentie nu din achizitia constanta de noi clienti. Pentru ca o crestere de 5% in Rata de Retentie poate genera o crestere de 30% a venitului. Nu te opri niciodata din optimizat! Imbunatateste constant sursele de trafic si genereaza leaduri calificate. Calitate NU Volum!"

Ioana Frincu, Chief Operations Officer la Under Development Office ne-a spus ce se ‚poarta’ azi in materie de criptare virtuala, directia fiind in zona Blockchain. "O versiune electronica a numerarului ar permite ca platile efectuate online sa fie transmise direct, dintr-o parte in alta, fara a trece printr-o institutie financiara."

Horia Neagu, Owner & Digital Marketing Consultant la Napoleon.Digital, l-a citat pe Asimov spunand ca "Pentru prima data in istorie, am construit masinarii care sa usureze munca nu doar a muschilor, ci si a creierului." A povestit despre ecosistemul Google, despre cum folosim telefonul mobil, cum sunt personalizate reclamele, modelele semnatice de interpretare a cautarii si cum invata acesta limbile straine de la utilizatori, cum creeaza opere de arta, cum identifica chipuri, cum genereaza continut si cum ne bate la jocuri. Si nici Facebook nu se lasa mai prejos: manipuleaza starea de spirit, intelege textele si analizeaza hashtag-urile.

Prezentarile tuturor speakerilor pot fi descarcate integral de pe site-ul Conferintei.

Partenerii fara de care acest eveniment nu ar fi fost posibil: Profi Rom, Seroussi, SAP Romania, Brandweb, Trendy Sound, Sanovita, Meantime, Benvenuti, Solina, Angels Distributions, Green Sugar, Heidi Chocolate, Boromir, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Piramida, Nissa, Diamond by Adesgo, Flormar, Touch Antibacterial, SANA, Zarea, RoStar, Papioane.ro, Sprinter Promotion, ProfiPrint, ListaFirme.ro, ClausWeb, Nikon, SEOMark, Marveii888, Marketing Romania, Millenium Tour, Giotto, Agerpres, Romania Libera, Capital, Forbes, Revista BIZ, NewsWeek, Sapte Seri, Curierul National, Rol.ro, ManagerExpress.ro, Ziare.com, Business24.ro, Finzoom.ro, RadardeMedia.ro, Imedia, Eva.ro, Cariereonline.ro, National FM, JurnaluldeAfaceri.ro, Portal Management, PRCafe, Chic-Elite.ro, PRWave, Mediawrite, BlitzTV, ARIES, Contentpedia, TechCafe, CalendarEvenimente.ro, SmartFinancial.ro, Romania Pozitiva, OrdineaZilei.ro, Rabbit Media.

Sursa: Marketing in Direct