• "Romania Investors Day": peste 30 de reprezentanti ai fondurilor de investitii de piete emergente si frontiera au participat la conferinta anuala din New York pe 19 aprilie,
  • 13 companii romanesti au avut intalniri cu investitori,
  • Ludwik Sobolewski, CEO BVB: "In ultimii ani, piata de capital din Romania are o poveste captivanta, care accelereaza in timp ce construim premise pentru promovarea istorica a statutului sau international",
  • Lucian Anghel, Presedinte BVB: "Romania a facut un pas gigantic atunci cand a implementat o reforma profunda a pietei si, in consecinta, a fost inclusa in Watchlist-ul FTSE Russell pentru promovarea la piata emergenta. Parte a acestui proces, intreaga piata locala de capital si tara au beneficiat si vor continua sa beneficieze,"
  • Reprezentantii BVB, in discutii cu echipele FTSE Russell si S&P Dow Jones Indices din New York, doua institutii internationale de renume ce clasifica pietele de capital si administreaza indici globali.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si partenerii sai continua sa promoveze Romania pe plan international ca destinatie principala de investitii printre cele mai atractive pietele de capital din lume, in fata investitorilor care au participat la conferinta anuala din New York "Romania Investor Day".

Companiile care au participat la editia din 2017 sunt: Banca Transilvania, BRD Gr. Soc-Gen, Aeroporturi Bucuresti, Bursa de Valori Bucuresti, Electrica, Fondul Proprietatea, Hidroelectrica, MedLife, Nuclearelectrica, Romgaz, Salrom, Transelectrica si Transgaz.

La eveniment, 43 de reprezentanti de la 32 de fonduri de investitii, care administreaza peste 750 mld. USD, s-au intalnit cu 13 companii romanesti. "Romania Investor Day", organizata a treia oara consecutiv la New York, a avut loc la 19 aprilie 2017.

Principalii parteneri ai Bursei de Valori Bucuresti, institutii financiare, in organizarea conferintei de la New York din 2017, au fost Fondul Proprietatea, Franklin Templeton Investments, Banca Comerciala Romana, Erste Group si Auerbach Grayson.

Pe 20 aprilie, reprezentantii BVB au discutat cu reprezentantii FTSE Russell si S&P Dow Jones Indices despre perspectivele si conditiile de promovare a pietei de capital din Romania la statutul de piata emergenta, continuand astfel dialogul cu agentiile de renume. O intalnire de lucru este planificata cu MSCI in prima parte a lunii mai in Europa.

In cadrul intalnirilor au fost prezentate si discutate urmatoarele evolutii ale pietei bursiere:

  • BVB ca piata desemnata pentru tranzactii de mari dimensiuni ale pietei secundare si primare (dovedita de tranzactiile semnificative si cele "accelerate" derulate in 2017, precum si IPO-ul MedLife),
  • Randamentele mari ale dividendelor, sustinute de consolidarea guvernantei corporative si a calitatii managementului companiilor listate la BVB,
  • Intarirea capitalului institutional local,
  • Baza curenta de IPO-uri, in special de la companiile private,
  • Conditiile standard pentru deschiderea de conturi pentru investitorii globali care vor sa tranzactioneze in Romania, permitandu-le sa participe si eficient in cadrul IPO-urilor,
  • Cresterea sustenabila a PIB-ului Romaniei si a perspectivelor macroeconomice,
  • Potentialul de ameliorare a lichiditatii pietei care rezida in lichidarea "conturilor adormite", popularizarea operatiunilor de a instrumentelor financiare si sansele oferite prin consolidarea arhitecturii de tranzactionare, dupa absorbtia de catre BVB a celui de-al doilea operator de piata,
  • Deciziile actionarilor BVB privind comisioanele de tranzactionare, continuand reducerea costului direct de acces la piata si promovand competitivitatea pietei de capital, in linie cu asteptarile fata de o piata care aspira sa devina o noua piata emergenta.

Sursa: BVB