Ultima conferinta din seria evenimentelor Tax & Finance Forum, organizata de BusinessMark a avut loc pe 28 noiembrie la Timisoara. Alaturi de noi au fost reprezentanti ai companiilor din domeniul fiscal, care au impartasit cu invitatii prezenti aspecte legate de noutatile legislative, precum si care sunt previziunile din domeniu incepand cu 2019.

Elena Gogoneata - Tax Manager FiNEXPERT Consulting a deschis conferinta abordand subiectul implicatiilor fiscale in zona taxarii directe. Am vorbit despre impozitul pe profit / micro, problemele generate de impozitul micro, incursiunile in sfera WHT, cesiunile de creante, dar si despre dividendele trimestriale. "Cateva dintre modificarile survenite in ceea ce priveste impozitul pe profit /micro sunt: plafonul pentru aplicarea regimului Micro s-a modificat la 1.000.000 Euro. Incepand cu 1 aprilie 2018, exista optiunea de aplicare, o singura data, a regimului de impozit pe profit daca sunt indeplinite cumulativ conditiile: CS de min. 45.000 Lei si minim 2 angajati (inclusiv contracte suspendate, cele cu timp partial care insumate constituie norma intreaga si contracte de mandat remunerate la nivelul salariului minim brut). Termenul de reintregire a numarului de salariati este 60 de zile, iar cota de impunere este de 1% (min. 1 salariat) si 3% (niciun salariat)."

Am continuat alaturi de Andreea Giovani - Manager, PwC Romania, care a abordat subiectul contributiilor la Fondul pentru mediu. Unul dintre subiectele dezbatute alaturi de Andreea a reprezentat obligatiile operatorilor economici care introduc pe piata nationala bunuri ambalate, a operatorilor care supraambaleaza produse ambalate individual in vederea revanzarii, a operatorilor economici care dau spre inchiriere ambalaje, dar si a celor care introduc pe piata ambalaje de desfacere: "Acestia sunt responsabili pentru preluarea si valorificarea de la consumatorii finali a deseurilor de ambalaje, au de asemenea obligatia de a implementa schema privind raspunderea extinsa a producatorului si nu in ultimul rand, au obligatia de a asigura reciclarea ori valorificarea ambalajelor primare returnate care au devenit deseuri." Alte subiecte abordate au vizat aspecte cu privire la gestiunea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje din perspectiva recentelor modificari legislative, sistemul de si provocarile care ii asteapta pe producatori, dar si cum ne putem pregati pentru o inspectie fiscala de mediu.

Corina David - Manager, Consultanta fiscala, Birou Timisoara, KPMG Romania a fost urmatorul speaker alaturi de care am analizat noile prevederi in materie de TVA. "In prezent, in ceea ce priveste operatiunile cu bunuri intre persoane impozabile (B2B), sistemul de TVA actual imparte circulatia transfrontaliera a bunurilor in doua operatiuni distincte: livrarea intracomunitara scutita si achizitia intracomunitara taxabila. Insa, incepand cu 1 iulie 2022, se propune ca livrarile transfrontaliere de bunuri B2B din cadrul Uniunii sa genereze o singura tranzactie din punct de vedere a TVA si anume livrarile intr-Unionale. Introducerea acestui concept ofera urmatoarea definitie: o livrare de bunuri efectuata de o persoana impozabila catre o persoana impozabila sau o persoana juridica neimpozabila, prin care marfurile sunt expediate sau transportate de catre sau in numele furnizorului sau al persoanei care achizitioneaza bunurile in UE."

Am dat startul celei de-a doua sesiuni a conferintei alaturi de Sorin Mociofan - Tax Director, NNDKP Consultanta Fiscala, care a ales sa vorbesca despre deductibilitatea fiscala a serviciilor intra-grup. Sorin a atins subiecte precum trendurile la nivel international, care este abordarea ANAF pe plan intern, cum arata practica organelor de solutionare a contestatiei, dar si aprecierile instantelor de judecata. Acesta mai aminteste si cateva dintre cele mai intalnite constatari ANAF in inspectiile fiscale: "dublarea serviciilor de aceeasi natura, dublarea angajatilor cu atributii asemanatoare, situatii sau rapoarte de lucru repetitive, identice sau fara detalii suficiente, dublarea competentei adminstratorilor, precum si invocarea prevederilor impozit pe profit pentru constatari pe TVA."

S-a alaturat discutiei Alina Andrei – Partener Cabot Transfer Pricing, care a vorbit despre aspecte privind preturile de transfer in era post-BEPS si alte evolutii recente ce vizeaza servicii administrative si management, servicii cu valoare adaugata redusa si servicii cu valoare adaugata mare, aspecte fiscale privind modele de business de tip e-commerce. Alina a prezentat si aspecte legate de tipurile de servicii de tipul intra-grup: "dintre serviciile nefacturabile se numara activitati ale actionarilor / asociatilor (shareholder costs), activitati duplicate, asocierile pasive, beneficii incidentale (exemplu: reducerile de taxe la nivel de grup ca urmare a reorganizarilor grupului). Pe de alta parte, in cazul serviciilor facturabile, vorbim despre: servicii cu valoare adaugata redusa, servicii privind activitatile principale, servicii centralizate la nivelul companiei mama, servicii on-call."

Florin Neagoe – Senior Associate PwC Romania a continuat seria dezbaterilor, aducand in discutie aspecte importante legate de legislatia vamala in 2019. Odata cu adoptarea noului Cod vamal al Uniunii Europene, noul cadru legal a adus un numar de schimbari cu privire la miscarea bunurilor peste granitele UE, de la o noua definitie a exportatorului pana la aspecte privind reevaluarea autorizatiilor. Acesta a vorbit si despre implicatiile directe cu privire la BREXIT: "In ceea ce priveste BREXIT, in cazul actiunilor necesare din martie 2019 vorbim despre: analizarea operatiunilor, evaluarea costurilor, organizarea interna, si analizarea altor aspecte specifice in functie de activitatea specifica a business-ului."

In continuare l-am ascultat pe Alexandru Grecu - Manager, Biroul de Asistenta fiscala Timisoara, EY Romania care ne-a vorbit despre trendurile in controalele fiscale efectuate de autoritati: " In 2018 numarul controalelor antifrauda s-a triplat, valoarea amenzilor aplicate s-a dublat, iar sumele contestate si respinse de catre autoritati s-au dublat. De asemenea, s-au intensificat analizele tranzactiilor cu partile afiliate, precum si analizele operatiunilor desfasurate cu partenerii externi. Si putem observa imbunatatirea schimbului de informatii cu autoritatile altor state membre. Tot din categoria trendurilor, putem enunta intensificarea analizei tranzactiilor cu partile afiliate, intensificarea analizei operatiunilor desfasurate cu partenerii externi, precum si imbunatatirea schimbului de informatii cu autoritatile altor state membre. La ce ne asteptam? Tendintele ar fi extinderea sferei de investigare in afara fiscalului, interpretarea agresiva a legii si atitudinea inflexibila a inspectorilor, mentinerea focusului pe existenta documentatiei justificative, mentinerea focusului pe documentatia de preturi de transfer, dar si schimbul obligatoriu de informatii."

In continuare, Vlad Foica - Manager, Consultanta fiscala, Birou Timisoara, KPMG Romania ne-a vorbit despre prevederile Directivei ATAD explicand implicatiile acesteia: "limitarea deductibilitatii dobanzilor, taxa de exit, regula generala antiabuz, regulile privind societatile straine controlate si elementele hybrid. ‘Limitarea se aplica deductibilitatii costurilor indatorarii, care sunt definite in mod foarte cuprinzator astfel incat sa acopere o gama larga de costuri legate de finantare (de exemplu aferenta contractelor de leasing financiar, plati in cadrul imprumuturilor cu participare la profit, capitalizata inclusa in valoarea contabila a unui activ). Ce sunt costurile excedentare? Costurile excedentare ale indatorarii, respectiv diferenta dintre costurile indatorarii si veniturile din dobanzi si alte venituri echivalente din punct de vedere economic, care depasesc echivalentul in lei a 200.000 euro pot fi deduse la calculul impozitului pe profit numai in limita a 10% din baza de calcul urmatoare: profitul brut plus cheltuieli cu :impozitul pe profit, la care se adauga costurile excedentare ale indatorarii si amortizarea fiscala. In cazul in care baza de calcul descrisa este 0 sau negativa, costurile excedentare ale indatorarii sunt tratate ca nedeductibile in perioada de calcul a impozitului pe profit, putand fi reportate fara limita de timp in perioadele urmatoare."

Sergiu Stefea - Manager, Audit Financiar, PwC Romania a intervenit in incheiere, abordand un subiect intens dezbatut in ultima vreme, si anume noile reglementari GDPR si implicatiile acestora: "GDPR mareste semnificativ amenzile aplicate pentru incalcarea reglementarilor privind protectia datelor. Atunci cand decide impunerea unei amenzi administrative, se ia in calcul natura, gravitatea si durata incalcarii, tinand seama de domeniul de aplicare sau de scopul prelucrarii in cauza, precum si nivelul daunelor si alte probleme. In cazul unei incalcari minore, operatorul poate fi amendat cu pana la 10 milioane EUR sau pana la 2% din cifra de afaceri globala a companiei. O incalcare a obligatiilor grave poate fi sanctionata pana la 20 milioane EUR sau pana la 4% din cifra de afaceri globala a companiei. Incalcarile grave includ, in special, incalcari ale cerintelor privind transferul international de date cu caracter personal sau incalcarea principiilor fundamentale ale protectiei datelor cu caracter personal."

Partenerii evenimentului: EY, PwC, Finexpert, Cabot Transfer Pricing, NNDKP, PKF Finconta, AVIS, Rent for Comfort.

Cu sustinerea: Camera Consultantilor Fiscali, BCCBR, BRCC, Zelist, NRCC.
Radio-ul oficial al evenimentelor: Europa FM.

Parteneri media: AGERPRES, Business24, Ziare.com, Curierul National, Financial Market, Financiarul.ro, RBE Connect, PRBox, New Money, IQads, SMARK, DeBizz, Jurnalul de Afaceri, Portal Management, Administratie.ro, Global Manager, Gazeta de stiri, Spatiul Construit, PRwave, FEMEI IN AFACERI, 1asig.ro, MoneyBuzz, Monitorul de Fagaras, Matek, Social Media Romania, InTurda Media, InfoOradea, Ziarul Clujean, aktual24.ro, Transilvania Business, Clujul de Buzunar, Avocatura, TRUCK&VAN, Finzoom, Tranzit, Ziarul BURSA, SocialMedia.ro.

Sursa: BusinessMark