Educatia este cea mai de pret comoara. De ce? Pentru ca de ea depinde viitorul generatiei tinere si … nu numai.

In ultima perioada tot mai multe institutii au initiative de promovare a educatiei in randul tinerilor, de la varste foarte fragede (prin proiectele de Educatie Financiara atat pentru copiii de gradinita, cat si pentru cei din invatamantul primar), dar si pentru tineri, adolescenti si de ce nu, viitori antreprenori.

Bursa de Valori, impreuna cu Junior Achievment Romania, au re-lansat manualul scolar "Bursa si Investitiile".

Acesta vine in sprijinul celor peste 5000 de elevi de liceu din Romania care vor avea oportunitatea sa invete despre piata de capital, mecanismele bursei, dar si despre diferitele tipuri de investitii. Ei vor invata sa devina nu numai participanti la piata de capital ci si antreprenori.

"Astazi facem un nou pas in misiunea noastra de a aduce bursa mai aproape de oameni. Odata cu lansarea manualului Bursa si Investitiile, ne dorim ca tinerii de liceu sa devina cunoscatori ai fenomenului bursier. Impreuna cu partenerii nostri punem umarul la crearea unei noi generatii de investitori", a declarat Ludwik Sobolewski, Director General la Bursa de Valori Bucuresti.

Stefania Popp, director executiv la Junior Achievment Romania, a vorbit despre o veche colaborare cu Bursa de Valori, dar si cu alte institutii. Aceasta a precizat faptul ca aceasta colaborare cu Ministerul Educatiei Nationale din 2003, dar si sustinerea financiara a mediului de afaceri care finanteaza aceste manuale si programe au facut ca in ultimii 3 ani peste un sfert de milion de elevi din Romania sa fie beneficiari directi ai acestor programe.

Totodata aceasta afirma ca programul "Bursa si investitiile" nu este un program unic de educatie financiara, avem programe de la clasa pregatitoare (zero) pana la liceu si facultate. Manualul este integral conceput de comunitatea de business si ofera informatii pretioase nu doar despre modul cum investesti la bursa, ci si despre cum sa iti listezi compania sau cum sa lucrezi in piata de capital.

Citeste si: Bursa de Valori Bucuresti si Junior Achievement au re-lansat manualul scolar Bursa si Investitiile pentru 5 000 de elevi de liceu

Manualul are un continut flexibil ...


Manualul de educatie financiara destinat elevilor de liceu este structurat in sase capitole si trateaza teme precum:

  • Rolul bursei in economie
Bursa de Valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finantarii activitatii economice si de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile.

  • Tipuri de investitii 
Capitolul din manual vine in sprijinul elevilor cu informatii care ii ajuta sa inteleaga in ce pot investi, care sunt primii pasi spre castigarea independentei financiare, dar si ca instrumentele financiare implica corelatii risc-randament.

Dobandirea acestor notiuni le va da siguranta in a face investitii.

  • Piata de capital 
Aprofundarea notiunilor ii va face sa inteleaga mai bine pietele de capital, dar si cum se realizeaza finantarea prin intermediul bursei, de ce decid companiile sa intre pe aceste piete, cum incep actiunile sa fie tranzactionate la bursa sau chiar aspecte cu privire la decizia companiilor de a fi listate la bursa si ce se intampla dupa listare.

  • Vanzarea si cumpararea de actiuni 
Manualul vorbeste despre procesul de investire si anatomia unei tranzactii. Alegerea modalitatii optime de investitie implica un randament si un risc. Acestea sunt cele mai importante lucruri de care tinem cont in deciza de a face o investitie. Cel mai interesant este faptul ca manualul ofera si o aplicatie practica in ceea ce priveste crearea unui portofoliu.

Prin crearea unui cont demonstrativ cei interesati se pot familiariza cu un mediu real de tranzactionare, prin intermediul unui cont virtual. Astfel, pentru viitorii investitori deschiderea unui cont real de tranzactionare nu mai poate fi o problema.

  • Functionarea pietei de capital din Romania
In acest capitol elevii pot afla istoria Bursei de Valori Bucuresti si alte informatii despre pietele administrate de BVB sau despre indicii BVB.

  • Chestionarul din manual ofera posibilitatea determinarii tipului de investitor si a profilului de risc al acestuia.
In plus, elevii au la dispozitie un glosar de termeni si o serie de teste pentru verificarea nivelului de cunostinte dobandite.

In mod clar, prin intermediul acestui manual, dar si cu efort si sustinere din partea cadrelor didactice si a tuturor celor implicati, tot mai multi elevi de liceu vor lua contact cu informatii despre piata de capital, vor invata cum sa tranzactioneze si cum vor putea deveni investitori.