Cehia este una dintre tarile in care produsul de economisire-creditare este foarte bine primit si utilizat de populatie, peste 15 milioane de contracte au fost incheiate (din 1993 de cand a aparut).

Pe piata din Cehia, 5 banci au aderat la sistemul Bauspar spre deosebire de tara noastra unde sunt doar 2 banci (Raiffeisen Banca pentru Locuinte si BCR Banca pentru Locuinte).

Fiecare familie detine un contract

Aceste contracte au devenit o mare oportunitate pentru cei care au nevoie sa investeasca in locuinta, in Cehia fiecare membru al familiei detine unul.

De exemplu, un cetatean european poate accesa un astfel de produs atat timp cat are rezidenta in Cehia.

Pentru ce folosesc cehii creditele?



Conform unui studiu prezentat de Vladimir Stanura, presedintele CMSS, in ultimii 10 ani reconstructia si modernizarea locuintei a fost principala utilizare (46%), urmata de achizitia unei locuinte (26%).

Prima de la stat

Spre deosebire de tara noastra, unde prima de la stat reprezinta 25% (250 euro / an), din 2011 in Cehia prima de la stat este de 10% (maximum 2.000 coroare, aproximativ 75 euro / an), insa este acordata clientilor la final daca aleg sa economiseasca minim 6 ani.

Prima de stat se acorda tuturor cetatenilor Cehiei, indiferent de varsta, statut social, venituri (inclusiv copii, studenti sau pensionari) cat si cetateni UE sau nu cu rezidenta in Cehia si carte de identitate emisa de autoritatile acestei tari.

Cehii se orienteaza cat mai mult spre economisire

Criteriul varstei nu este pus, spre deosebire de tara noastra unde Curtea de Conturi a propus o initiativa la Senat prin care copii (reprezentanti de parinti) cat si pensionarii nu pot accesa un astfel de produs, insa in Cehia acest lucru este permis, conform spuselor lui Vladimir Stanura cel mai in varsta client ce a apelat la acest produs a avut 107 ani.

"Toate persoanele peste 60 de ani sunt clienti prietenosi, cei care nu doresc sa ia un credit" a precizat Vladimir Stanura

Un alt aspect important pune accent pe faptul ca nu este nevoie sa demonstrezi ce faci cu banii primiti in perioada de economisire.

"Clientul prietenos". Ce rol are?

In Cehia este foarte des utilizat termenul de "clienti prietenosi", acei clienti care doar economisesc bani in loc sa utilizeze un produs de creditare, astfel incat alte persoane sa poata beneficia de un credit locativ.

Presedintele Stavebni sporitelna Ceske sporitelny, Jirí Plísek a precizat ca este nevoie de 5 clienti sa economiseasca pentru ca un client sa poata contracta un credit in sistem Bauspar

Este important de mentionat ca la finalul perioadei de economisire nu esti obligat sa iei un credit.

Cine se poate incadra la un astfel de program?

Produsul se adreseaza atat copiilor (reprezentanti de parinti) cat si persoanelor in varsta, insa in tara noastra Curtea de Conturi a propus eliminarea acestor doua tipuri de categorii de varsta.

Ce se intampla in Romania?


Piata este blocata. Nu se mai pot primi dosare de la clienti noi

Sistemul de economisire-creditare a fost blocat, bancile nu mai accepta in sistem clienti noi.

Ce spune Curtea de Conturi?

Curtea de Conturi acuza cele 2 banci din sistem ca acorda ilegal prima de stat pentru clienti persoane fizice, copii minori care nu erau indreptatiti sa primeasca aceasta prima dar si persoane varstnice (peste 65 de ani), care ar incheia contractele de economisire doar pentru a primi prima cat si utilizarea sumelor economisite in alt scop decat locativ.

O noua nemultumire se refera la faptul ca sumele economisite (inclusiv prima) nu au fost justificate si utilizate in scop locativ.

Prevederi legale in Romania. Ordonanta de urgenta nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului

Art. 311: (1) Fiecare client, persoana fizica cu cetatenia romana si cu domiciliul stabil in Romania, beneficiaza de o prima de stat pentru depunerile anuale efectuate in baza unui contract de economisire-creditare incheiat cu o banca de economisire si creditare in domeniul locativ.

Art. 315: (1) Pentru a beneficia in mod constant de prima de stat, contractele de economisire-creditare trebuie sa aiba o durata de minimum 5 ani, fara a fi necesara justificarea utilizarii in scop locativ a sumei economisite, si este obligatoriu ca inainte de expirarea termenului de economisire stabilit sa nu se fi efectuat restituiri totale sau partiale din sumele economisite.

Practica europeana

Minorii si varstnici pot incheia contracte de economisire-creditare, in toate tarile in care functioneaza acest sistem.

Jirí Plísek, Presedintele Stavebni sporitelna Ceske sporitelny: "Din momentul in care copilul se naste si primeste un Cod Numeric Personal, el poate deveni client al sistemului Bauspar"

In tari precum Cehia si Austria este ceva obisnuit ca bunicii sa economiseasca pentru viitorul nepotilor lor.

In Cehia nu toti clientii sistemului Bauspar iau credit dupa 5 ani.