Potrivit dezvoltatorilor imobiliari, cererea de locuinte este in continua crestere, romanii preferand sa investeasca banii in domeniul imobiliar.

Prima Casa in preferintele romanilor

Atunci cand achizitioneaza o locuinta, in preferintele romanilor ramane in continuare creditul bancar, fiind sustinut in special de programul Prima Casa.

Clientii s-au orientat din ce in ce mai mult catre creditele Prima Casa, care ofera conditii mai avantajoase comparativ cu un ipotecar, iar principala diferenta consta in avans.

Creditele Prima Casa au un avans de doar 5% (10% in cazul ING Bank), versus creditele ipotecare standard la care bancile solicita avans de 15%-40%. De asemenea, pentru avansul de 15% clientul trebuie sa indeplineasca anumite conditii ce fac referire la perioada de creditare, locatia imobilului sau chiar prezenta unei garantii suplimentare.

In perioada 2009-2016 s-au acordat 200.000 prin programul Prima Casa, in valoare de peste 34 miliarde lei. Astfel, valoarea medie a unui Prima Casa a fost de circa 38.000 euro.

Cererea de ipotecare a inregistrat cresteri

Conform datelor furnizate de BNR, pentru locuinte au inregistrat o crestere inca de la inceputul anului 2017. In martie soldul creditelor acordate era de 30.466,6 milioane lei, in creste cu peste 1.7 milioane lei comparativ cu decembrie 2016.



Sursa: BNR
In pofida cresterii preturilor la locuinte din ultima vreme si cererea de pentru achizitie a inregistrat o crestere semnificativa inca de la sfarsitul anului 2016.



Sursa: BNR (Evolutia preturilor locuintelor conform aprecierii bancilor)

Comparativ cu acum 2-3 ani dezvoltatorii imobiliari observa ca numarul celor care platesc cash s-a redus.

30% aleg ratele la dezvoltator

Un alt trend observat in piata este faptul ca din ce in ce mai multi clienti aleg ratele la dezvoltator.

"Vorbim de perioade de 3 ani si rate de 3.000 de euro pe luna, sunt clienti care au venituri din strainatate, care au tot felul de contracte si nu vor sa plateasca un la banca si isi permit sa plateasca rate la dezvoltator", a precizat Andreea Comsa, CEO Premier Estate Management, in cadrul evenimentul Imobiliarium.

Citeste si: Ce solutii avem daca va disparea Prima Casa si avansul va fi mare la creditele ipotecare

Citeste si: Doua , unul ipotecar cu 35% avans si unul de pentru avans, mai ieftine decat Prima Casa – Studiu de Caz FinZoom.ro

Timisorenii platesc cu cash mai mult decat bucurestenii

Comparativ cu Bucuresti, unde majoritatea persoanelor in cautarea unei locuinte, aleg creditul ca modalitate de plata, In Timisoara lucrurile stau altfel, clientii preferand sa cumpere locuinta dorita cu bani cash.

"In Timisoara avem destul de multi cu cash pentru ca acolo nu au avut unde sa plaseze banii pana acum, nu au fost foarte multe proiecte, nu au fost foarte multe posibilitati de investitii, nu este la fel ca in Bucuresti, care a fost o piata ofertanta de 2-3 ani incoace", a subliniat reprezentantul Premier Estate Management.

Amplasarea locuintei influenteaza comportamentul de plata

Un rol important in alegerea modalitatii de plata o constituie amplasarea locuintei, dezvoltatorii imobiliari observand ca in majoritatea cazurilor in care imobilul este amplasat in centrul orasului, romanii aleg sa plateasca cash, un procent de peste 50%.

"Daca te uiti in centru acolo sunt cei mai multi oameni care platesc cash, cu cat te duci catre exterior cu atat procentul de creditare creste" a subliniat Daniel Tudor, The Concept Group.

Dezvoltatorii imobiliari sustin ca au avut proiecte unde peste 90% din clienti au preferat sa plateasca cash.

Citeste si: TVA zero pentru locuinte? Ce spun dezvoltatorii imobiliari