Ionut Balan Ionut Balan

Nu stiu daca acum, cand unii recomanda sa se rescrie cartile de economie, mai are sens sa discutam de anticipatii rationale. Fiindca nu e musai ca asteptarile sa fie de acest fel. Expectatiile pot avea incarcatura emotionala, cand intra in scena politicul si denatureaza prin reglementari comportamentul natural.

Sigur, cu acest prilej se poate trece de la teoria anticipatiilor rationale la asimetria informationala, care intervine atunci cand nivelul educational scazut le permite propagandistilor sa induca in eroare, sa-si asigure un avantaj comparativ si sa conserve o forma de putere.

Da, dar stiti ce primesc in schimb cei manipulati, ca sa nu perceapa cultivarea asimetriei? Democratia. Lor li se intareste sentimentul - asa cum zicea Aristotel - ca cine-i egal dintr-un anumit punct de vedere este din toate, fara a se tine cont ca postulatul filosofului grec nu e functional in absenta educatiei si a bunului simt dat de cei 7 ani de acasa.

Acestea fiind spuse se poate merge mai departe, la legatura ciudata dintre impozitarea progresiva si dobanzile negative. Adica, cine are un job si isi mai ia inca unul e penalizat pentru ca-i harnic cu un impozit de pe urmatorul nivel de taxare al grilei. Dupa care, daca are capacitatea sa economiseasca si finanteaza deficitele societatii, mai e o data "pedepsit", cu dobanzi negative. In asa fel incat dobanzile nu se mai constituie intr-un obstacol in calea risipei de resurse, ci o incurajeaza.

Dupa spor natural negativ, crestere economica si dobanzi negative, cu siguranta ca noile manuale de economie vor consacra si notiunea de dividende negative, caz in care detinatorii de actiuni vor fi considerati colectionari in loc de investitori. Dar nu vreau sa abat discutia de la firul principal, pentru ca doresc sa punctez ca aceia care si-au facut o ocupatie din a face trafic cu ceea ce culeg din buzunarele celor productivi sunt politicienii.

Ei au facut din filantropia liber consimtita o obligatie, prin efectul legii. Pana cand protectia - socializarea pierderilor - a devenit mai importanta decat capitalul si munca.

Probabil ca din acest motiv o lege a lui Murphy spune ca politica este arta de a obtine voturi de la saraci si fonduri electorale de la bogati, promitandu-le protectie unora impotriva celorlalti. Dar, din pacate, politica nu prea seamana a arta daca e sa ne luam dupa Mark Twain: "Parlamentarul nu e decat un infractor de rand, care face legi in perioada cand nu sta in inchisoare pentru vreo faradelege de drept comun".

Sa lasam insa deoparte suportul satiric pentru a vedea ca Gustave Le Bon avea dreptatea cand spunea ca in timp ce progresul stiintific a condus elitele cu o mentalitate superioara la carma mecanismului vietii moderne, progresul ideilor politice le-a oferit multimilor cu mentalitate inferioara dreptul de a guverna si de a se deda la cele mai periculoase fantezii, prin intermediul reprezentantilor lor.

Daca multimea si-ar fi ales reprezentantii din randul elitelor fauritoare de civilizatie problema actuala nu ar fi existat, dar aceasta alegere nu este decat exceptionala, intrucat un antagonism din ce in ce mai evident separa multimea de elite. Niciodata elitele n-au fost mai necesare, dar niciodata n-au fost mai greu de suportat. Doar elita intelectuala saraca este ceva mai tolerata. Elita industriala opulenta nu e acceptata, iar legile zise sociale, edictate de reprezentantii multimilor, n-au alt scop decat de a o deposeda de bogatii.

Cum sa faci sa traiasca impreuna o elita, fara de care o tara nu ar mai fi nimic, si o masa imensa, care aspira sa o zdrobeasca? Istoria a demonstrat ca multimile, extrem de conservatoare, in ciuda instinctelor lor revolutionare, au pus la loc intotdeauna ceea ce au daramat, apreciaza Le Bon.

Este deci sigur ca cea mai distructiva dintre victoriile populare nu va modifica multa vreme evolutia unei tari. Din nefericire, ceea ce s-a distrus intr-o zi cere adeseori secole pentru a fi reparat.

Mai bine sa evitam aceasta stare de fapt. Un remediu ar fi sa limitam guvernarile de tip popular. Elitelor le revine sarcina sa se adapteze, sa puna stavila si sa canalizeze fanteziile celor multi, la fel cum inginerul indiguieste si canalizeaza forta unui torent.

Dar adaptarea elitei la guvernarea celor multi nu ar fi foarte dificila daca politicienii, semanatorii de iluzii, nu ar fi sadit in sufletul maselor doar ura si greseli, singurele proptele ale antagonismului. Acesta va disparea in ziua in care multimile, constiente de adevaratul lor interes, vor considera ca disparitia sau subtierea elitei va conduce la saracie, apoi la falimentul intregii societati.

Rezum subliniind ca functionam impotriva naturii si cea mai buna dovada este ca se face selectie adversa si hazard moral prin intermediul QE. Ceea ce tradeaza faptul ca asistam la o diluare a instinctelor, chiar daca acestui fenomen i se da o interpretare economica, in cautarea increderii.

Poate ca "logica" etatista a ajuns sa ne spele creierele, dar, privind lucrurile la modul natural, impozitarea nu-i altceva decat un jaf legalizat, dupa cum rapirea legalizata se numeste recrutare. Iar relaxarea cantitativa a masei monetare - QE - reprezinta falsificarea legalizata a banilor.

In ce context ai nevoie de toate acestea? Atunci cand suplinesti pierderea instinctelor cu astfel de masuri. Si aceasta modalitate de a amesteca treburile pentru ca politicul sa scape cu onoarea nereperata nici macar nu e noua. Politicienii nu s-au schimbat in ultima suta de ani. O arata cupletele nemuritorului Constantin Tanase:

"Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?"
.