Ionut Balan Ionut Balan

Test de educatie financiara: Spuneti in 15 de secunde denumirea a patru monede alternative. Nu prea stiti? Haideti sa va ajut. Cu siguranta ca ati auzit de bitcoin. Apoi ar mai fi eusko - moneda folosita in Tara Bascilor, tumin - utilizata de municipalitatea Espinal din statul mexican Veracruz si Ithaca HOUR - din Ithaca, New York.

In fine, o a cincea moneda alternativa, ce i-a convins pe cei de la Financial Times sa-i dedice la un moment dat un articol lung, este sardex - din insula italiana Sardinia.

Aparitia acestor monede pare, la prima vedere, o initiativa suprinzatoare. Totusi, suportul teoretic exista de mult. Friedrich A. Hayek a scris in 1976 o carte numita "Denationalizarea banilor" in care propunea acordarea permisiunii fiecariu individ sau organizatii sa emita propria moneda.

El preconiza ca bancile centrale sa-si pastreze privilegiul de a emite dolari sau franci, dar urma sa li se permita si altor institutii sa concureze in afacerile de creare a banilor, oferind monede sub o marca proprie.

Iar Hayek era increzator ca ducatii propusi de el, emisi in asa fel incat sa pastreze constante preturile exprimate in ei, ar fi scos din competitie dolarul sau lira.

Iata asadar ca am descoperit si suportul doctrinar pentru bitcoin sau sardex. Problema este insa ca euro si dolarul au economii puternice si diversificate in spate. Bitcoin si sardex n-au asa ceva. Lor trebuie sa le dai un cec in alb. In schimb, economiile Statelor Unite si zonei euro constituie repere palpabile, iar monedele emise sunt conectate cu intreaga gama de produse si servicii.

Deci, bitcoin ori sardex sunt legate de o oferta mult mai saraca si mai slaba calitativ decat euro si dolarul. Monedele respective nu genereaza incredere, ci reprezinta doar o reactie la relaxarea cantitativa (quantitative easing – QE), practicata mai intai de SUA, iar apoi de euroland. Ele constituie, practic, un refugiu. A le achizitiona nu inseamna neaparat ca ai incredere, ci ca te deranjeaza excesul de dolari si de euro. Fiindca bitcoin si sardex nu doar ca nu poarta competitivitatea economiilor occidentale, ci ne putem confrunta cu incompatibilitate la nivelul schimburilor, ca urmare a faptului ca oferta si cererea nu sunt omogene.

Volumele de tranzactionare cu sardex sunt modice, daca le raportezi la populatia Sardiniei si la veniturile medii, ceea ce arata ca e o moneda folosita marginal. Se poate incerca pentru ca proiectul sa capete amploare, din motive ce tin de patriotismul local, ca angajatii administratiei insulare sa fie platiti in sardex, ceea ce ar echivala cu a primi cartele de marfuri. Insa rezultatele posibile pe termen lung ar fi socialismul ori colapsul, fiindca un sistem monetar are nevoie de anvergura.

Iar o intrebare foarte importanta legata de aceste monede locale alternative e ce se intampla cu ele daca dispare referinta? Sardex nu e ancorat in cerere si oferta la fel ca referinta, e leverage pur. Sigur ca nici referinta nu are valoare instrinseca, nu e ca in urma cu o suta de ani, cand cine mergea cu o bancnota la banca primea in schimbul ei o valoare indubitabila - cateva grame de aur sau de argint. Spre deosebire de trecut, banii atesta acum un drept de proprietate fluctuant asupra unei cantitati de bunuri si servicii. Si, din pacate, incertitudinea si volatilitatea sunt date de faptul ca respectiva cantitate de bunuri oscileaza dupa cum inflationeaza bancile centrale masele banesti. Totusi, chiar si in aceasta situatie, euro mijloceste mai bine schimbul decat sardex.

Si daca tot nu credeti si nu credeti ceea ce spun haideti sa-i dam cuvantul unuia care sustine ca a lasa la indemana bancii centrale sa regleze oferta de , inseamna sa lasi lupul paznic la oi: Murray N. Rothbard.

Asta nu-l opreste insa sa afirme ca banii nu sunt doriti de dragul lor, ci pentru ca oamenii au incredere ca marfa-bani va fi usor acceptata in schimb de oricine. Ei accepta bucurosi tichete de hartie marcate "dolari" nu pentru valoarea lor estetica, ci fiindca sunt siguri ca vor putea vinde acele tichete in schimbul bunurilor si serviciilor pe care le doresc.

Banii nu pot fi creati din ceva ce nu exista, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hartie purtand noi denumiri, continua Rothbard. Ei trebuie sa provina dintr-o marfa nonmonetara valoroasa. In practica, metalele pretioase precum aurul si argintul, metale cu o cerere inalta si stabila pe unitatea de greutate, au castigat rolul de in fata tuturor celorlalte marfuri.

Teorema regresiei a lui Mises demonstreaza ca banii trebuie sa-si afle originea intr-o marfa nonmonetara folositoare, tranzactionata pe piata libera.

Problema cruciala a ducatului hayekian - subliniaza Rothbard - este ca nimeni nu-l va accepta. Biletele cu noi denumiri ale tichetelor nu pot spera sa concureze cu dolarii sau lirele, care au aparut ca unitati de greutate ale aurului si argintului si au fost utilizate de secole pe piata ca unitate monetara, mijloc de efectuare a schimburilor si instrument de calcul monetar si socoteli.