Ionut Balan Ionut Balan

Pe zi ce trece tot mai multi autori descopera ca romanii sunt intr-un procentaj de peste 90% proprietarii imobilelor in care locuiesc, lituanienii, ungurii si polonezii in proportie de mai bine de 80%, fata de elvetieni si nemti plasati la 40-50%, sau de francezi, britanici si americani – cu 60%.

Poate ca insa aceste informatii merita nu doar mentionate, ci si analizate, fiindca se vede ca locuitorii tarilor emergente au o dorinta mare de a detine immobile in comparatie cu aceia ai statelor dezvoltate.

Diferenta e data de stabilitate, care are legatura cu mediul de afaceri. In tarile in curs de dezvoltare, de la Romania si pana la Polonia, oamenii percep ca au castigat lupta cu impredictibilitatea mediului economic cand au reusit sa aiba un acoperis deasupra capului. In schimb, pe elvetieni sau americani nu-i deranjeaza sa stea cu chirie. In economiile lor e o mare cantitate de capital investita pe locuitor si administrarea societatii e sinergica, ceea ce le permite oamenilor sa-si gaseasca mereu de lucru.

Chiar daca jobul nu e acelasi, vreme de 30 de ani, ca in Statele Unite, unde mobilitatea fortei de munca face ca in multe cazuri decizia de a achizitiona o locuinta sa apara abia dupa retragerea din activitate.

Si intr-adevar e o problema de mentalitate. A-ti bloca timp de 20-30 de ani o buna parte din venituri intr-o casa este ceva ce ar trebui sa faca in proportie covarsitoare investitorii de meserie, nu oamenii obisnuiti, care nu fac decat sa locuiasca in apartamentele cumparate pe datorie. Acestia ar trebui sa stea cu chirie. Nu doar ca nu e nici o rusine: e o decizie extrem de logica din punct de vedere economic ce poate "hrani" piata de capital si, implicit, bunastarea.

Iar elvetienii cand renunta sa mai stea cu chirie, cand decid sa se imprumute in moneda care a facut victime in Romania, sunt constienti ca acela care a contractat un ipotecar a facut-o sa-si cumpere casa, nu ciocolata. La un ipotecar, ratele se intind pe doua – trei decenii. E o mare responsabilitate si, de ce sa n-o recunoastem, o mare povara. Cei care se inhama la ea trebuie sau ar trebui sa o faca constienti de dimensiunile ei si de riscurile implicate. Si aici nu e vorba doar de riscul valutar sau de cel de .

Poate ca n-am inteles eu bine, dar atunci cand contractezi un de la banca starea fireasca e sa nu ajungi dupa aceea, cand din diverse cauze nu mai poti plati rata la banca, sa ceri sa fii salvat de stat si de banci, adica de contribuabili si de cei care economisesc.

Cu inca o precizare de facut. Atunci cand discutam de standard de viata, e bine de adaugat ca o populatie in crestere la nivel global se gaseste - in lipsa barierelor investitionale - intr-o relatie directa cu scumpirea locuintelor, in situatia unui apetit mai mare pentru imobile. De aceea e necesar ca majorarea din real estate sa fie compensata de ieftinirea bunurilor de larg consum si de folosinta indelungata ca sa se mentina nivelul de trai.

E greu de zis daca se va ajunge la asta, dar e bine de vazut cum stam. Motiv pentru care n-ar mai trebui sa ne prevalam de ideea ca imobilele au functie duala de cheltuiala si de investitie, si sa fie incluse in cosul de consum, pe baza caruia se determina inflatia, mai ales in tari ca Romania, in care 90% sunt proprietarii caselor in care locuiesc.

In cos apar, e drept, chiriile, prilej cu care merita mentionat ca sunt putine locuinte de inchiriat si ponderea chiriilor e redusa in cos pentru ca, adesea, bunicii, parintii si copiii impart acelasi spatiu detinut de primii.

Compara Credite ipotecare pe FinZoom.ro

Cu siguranta insa nu se vad in cos cheltuielile cu amortizarea locuintei achizitionate sau cu ratele de ipotecar. Acestea sunt importante ca sa dea informatii privind standardul de viata si inflatia, fiindca indicatorii statistici conteaza atat timp cat reflecta cu acuratete realitatea si nu cand sunt utilizati ca sa se mai bifeze inca un "succes" politic.

Aceasta perspectiva explica de ce tinerii isi doresc salarii mai mari decat sunt dispusi sa le dea patronii. Tocmai pentru ca angajatorii isi fac calcule pornind de la datele statistice, iar angajatii de la ceea ce simt. Se pare ca o reconciliere intre statistica si realitate e un obiectiv important pentru ca salariatii si antreprenorii sa plece de la aceeasi baza de calcul.