Ionut Balan Ionut Balan

Multi oameni bine-intentionati saluta initiativa politica de plafonare a dobanzilor la creditele acordate de banci si IFN-uri. Dincolo de intentii, insa, aceasta sufera de mai multe erori de rationament. Prima ar fi aceea ca institutiile de ar putea realmente fixa dobanzi "oricat de mari ar vrea" pentru imprumuturile lor, din lacomie dupa profit. Fara sa negam nici macar respectiva "lacomie", trebuie sa remarcam ca exista plafoane "naturale", de piata, care impiedica bancile sa mearga oricat de sus cu costurile finantarilor acordate.

Prima ar fi concurenta. Orice consumator, indiferent cat de "needucat" si "vulnerabil" ni l-am inchipui, compara ofertele de pe piata. Iar orice comerciant, inclusiv bancile, prefera sa mai taie din marja de profit pentru a-si vinde realmente produsele in loc sa tina de pret si sa ramana cu ele pe rafturi, cu pierderile de rigoare, dat fiind ca a suportat la randul sau costuri pentru resursele atrase pe care nu a reusit sa le plaseze din vina sa.

In al doilea rand, dobanzile considerate prea mari si refuzate de consumatori au acelasi efect ca plafonarea dobanzilor: e ca si cum oferta oficiala ar disparea, iar clientii ar fi nevoiti sa migreze catre piata neagra, adica catre camatari.

Pentru clientii atrasi de ideea plafonarii pe cale administrativa a dobanzilor la , cel mai util exercitiu ar fi sa se imagineze pe ei insisi de cealallta parte a baricadei, nu ca platitori, ci ca beneficiari de dobanzi, in postura de detinatori de depozite bancare. Le-ar conveni oare aceasta forma de restrangere a concurentei intre banci?

Evident ca, pentru soliditatea si sanatatea sistemului bancar, nu este bine ca bancile sa-si asume pasive prea impovaratoare, pe care sa nu poata sa le compenseze din veniturile aferente activelor. Este vorba pana la urma de siguranta banilor depunatorilor. Insa acest lucru se regleaza din normele de adecvare a capitalului si altele similare, suficient de flexibile cat sa permita institutiilor de sa fie eficiente pe piata din punct de vedere al concurentei, tinandu-si totodata riscurile sub control.

In acest context, avem de invatat din experienta tarilor dezvoltate. Poate pare greu de crezut, dar in SUA, timp de aproape un secol, a fost in vigoare o reglementare care plafona efectiv dobanzile la unele depozite atrase de catre institutiile de . Asa-numita Reglementare Q interzicea dobanzile la asa-numitele depozite la cerere, ceea ce numim astazi , si plafona dobanzile la depozitele la termen. Reglementarea a fost impusa in 1933, ca urmare a Marii Depresii, intrucat autoritatile au considerat ca una din principalele cauze ale crizei a fost competitia prea mare pentru resurse intre banci, care le-a erodat marjele de profit si le-a impins pe multe dintre ele la faliment.

Bineinteles ca sistemul bancar a gasit metode legale de a ocoli reglementarea. Una dintre acestea functiona in cazul clientilor care aveau si depozite, si la aceeasi banca: in compensatie pentru plafonul la dobanda la depozit se acorda un discount semnificativ la costul imprumutului.

Mai importante sunt insa efectele macroeconomice si de piata ale reglementarii. Unul dintre acestea a fost ca industria financiara a dezvoltat alternative de economisire. Asa au luat avant fondurile mutuale monetare, carora nu li se impunea plafon la dobanzi. Pe de alta parte, garantiile oferite de acestea nu erau nici pe departe la fel de puternice precum cele ale depozitelor bancare, astfel ca, in cele din urma, tot clientii au avut de suferit.

La sfarsitul anilor 70, din cauza hiperinflatiei, dobanzile in piata interbancara, dar si cele de politica monetara ale SUA au crescut foarte mult. Bancile insa nu au putut sa se adapteze in consecinta, din cauza Reglementarii Q. In consecinta, s-au confruntat cu retrageri masive de depozite de la clienti, care migrau catre fondurile mutuale monetare pentru a se proteja de inflatie.

Atunci Guvernul a constatat ca reglementarea nu si-a atins scopul, acela de a spori soliditatea sistemului bancar si de a stimula creditarea economiei reale, si a demarat un proces de abrogare graduala a normei. Plafoanele la diferitele tipuri de depozite au fost eliminate treptat, iar regula a fost scoasa cu totul in 2011, prin reforma financiara cunoscuta sub numele de Legea Dodd-Frank, permitandu-se inclusiv oferirea de dobanzi la depozitele la cerere.