ABCdar Bancar | Cardul de Cumparaturi - De Ce Sa-L Ai in Portofel si Cum Sa-L Folosesti Inteligent Acesta este un articol vechi! Pentru a citi articole noi poti intra pe Articole Recente 05.08.2010 0 2982 A aparut nr. 5 din ABCdarul bancar. Raiffeisen Bank lanseaza “Cardul de cumparaturi - curs practic” “Cardul de cumparaturi – De ce sa-l ai in portofel si cum sa-l folosesti inteligent -Curs practic” prezinta tipurile de carduri si cum pot fi ele utilizate Brosura te invata care sunt avantajele utilizarii unui card de cumparaturi si cum sa beneficiezi la maxim de facilitatile acestuia Seria "ABCdar bancar" a ajuns la numarul cinci si este disponibil in agentiile Raiffeisen Bank, on line pe www.raiffeisen.ro sau poate fi vizualizata aici.Bucuresti, 5 august 2010 – Raiffeisen Bank lanseaza a cincea brosura din programul de informare publica “ABCdar bancar”, "Cardul de cumparaturi - De ce sa-l ai in portofel si cum sa-l folosesti inteligent", un ghid cuprinzator pentru utilizarea cardului.“ABCdar bancar” este un ghid al termenilor, produselor si serviciilor bancare, pe intelesul tuturor, cu aplicatii practice in viata de zi cu zi.“Una dintre responsabilitatile noastre importante, ca bancheri, este sa oferim publicului cat mai multe instrumente si informatii utile pentru o administrare corecta a bugetului personal si al familiei. Programul “ABCdar bancar” este dedicat in primul rand celor aproape 2 milioane de clienti persoane fizice, dar speram sa fie de folos oricarui roman. Produsele bancare par uneori dificil de inteles, unele sunt mai putin cunoscute, noi credem insa ca sunt niste solutii pentru ca fiecare sa-si poata realiza obiectivele”, a spus Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank.“Cardul de cumparaturi - curs practic” explica diferitele tipuri de carduri si detaliaza utilitatea cardului de cumparaturi. Acest curs practic prezinta pe intelesul tuturor solutii sa iti tii cheltuielile sub control cumparand inteligent sau sfaturi pentru situatii speciale, cum ar fi pierderea sau blocarea cardului. Brosura include de asemenea un glosar de termeni care explica ce este un overdraft, un ATM sau un E-POS, un extras de cont, perioada de gratie etc."Aceasta editie a ABCdar-ului bancar doreste sa explice clientilor Raiffeisen Bank si nu numai modul de functionare si avantajele diferitelor tipuri de carduri de cumparaturi, precum si multiplele avantaje de care pot beneficia utilizatorii acestor produse. Ne dorim sa explicam functionalitatea cardului ca instrument de plata, instrument ce iti permite sa faci cumparaturi in siguranta, folosind banii pusi la dispozitie permanent de catre banca", explica Jianu Lazar, manager al departamentului de Administrare Portofoliu Clienti, Directia Carduri, Raiffeisen Bank."Cum sa-ti tii ratele sub control", prima editie a ABCdarului bancar, disponibila pe www.raiffeisen.ro, este un ghid pentru gestionarea finantelor personale, oferind instrumente simple de evidenta a bugetului si de analiza a situatiei financiare pentru fiecare dintre noi. De asemenea, explica pe scurt consecintele intarzierii la plata ratelor unui credit, pasii de urmat in relatia cu banca in cazul in care apare o astfel de problema, dar si cateva metode de redresare disponibile clientilor care au probleme de plata.“Asigurarea de viata, pe scurt”, a II-a editie din serie, are scop orientativ pentru clientii Raiffeisen Bank si prezinta tipurile de asigurari emise impreuna cu unul dintre produsele de credit ale bancii, pasii de urmat pentru a obtine o despagubire in cazul in care se produce evenimentul asigurat si detalii despre ce anume despagubeste asigurarea.“Cand cheltuielile devin economii - curs practic”, a III-a editie din serie, se adreseaza persoanelor sau familiilor care isi doresc sa isi planifice eficient bugetul individual sau al familiei in vederea economisirii, prin echilibrarea cheltuielilor si alegerea celei mai potrivite variante de economisire."Plati simple, timp castigat - curs practic", a IV-a editie din serie, explica in ce fel iti pot plati rate, facturi sau prime de asigurare in cateva minute, folosind internet banking, mobile banking, phone banking sau transferurile automate.Seria „ABCdar bancar” va continua cu noi materiale de informare legate de alte produse si servicii bancare. Pentru clientii Raiffeisen Bank care au sau estimeaza dificultati de plata a creditelor contractate, banca a deschis o linie telefonica dedicata; acestia pot suna gratuit la numarul 0800 800 555, de luni pana vineri intre orele 9.00 si 17.00, pentru a primi sfaturi personalizate de la consilierii nostri. In plus, clientii pot primi consiliere financiara in oricare dintre agentiile bancii.Sursa: Comunicat de Presa Raiffeisen Bank Articole similare Carduri de Credit Subiecte relevante Card de Debit Card de Credit Plata facturi Educatie Financiar Bancara Plata cu cardul Tranzactii Card co-branded Q & A