- Debit Direct: flexibilitate, siguranta, economie de timp si comision 0 -
Facturile Romtelecom pot fi platite si prin serviciul Debit Direct
de la Banca Transilvania (BT). Clientii nu mai au astfel grija
achitarii lunare a facturilor, plata efectuandu-se automat, la data
scadentei, din contul curent, fara a mai fi nevoie deplasarea la
casieriile bancii sau ale furnizorului.
Avantajele serviciului Debit Direct sunt: economia de timp,
certitudinea ca facturile vor fi platite la timp si, nu in ultimul
rand, faptul ca nu sunt percepute costuri suplimentare, comisionul
fiind 0. Practic, plata se face direct din contul curent al clientului,
pe care, in acest caz, trebuie sa-l aiba la Banca Transilvania, iar
operatiunea se face in mod automat, la data scadentei. Pentru a
beneficia de Debit Direct este necesara incheierea unei Conventii de
Plata, la oricare unitate a Bancii Transilvania.
La BT, facturile Romtelecom, ca si ale altor parteneri, mai pot fi
platite si prin alte modalitati: in numerar, la casierii, sau cu
ajutorul OPH-ului, inclusiv prin Internet Banking - BT 24.
Banca Transilvania se alatura astfel conventiilor pe care
Romtelecom le are cu diferite companii. Din dorinta de a veni in
intampinarea clientilor sai, Romtelecom a dezvoltat prin aceste
colaborari o gama variata de modalitati de plata si o retea extinsa de
locatii pentru plata facturii telefonice. Daca la inceput plata se
facea doar la oficiile Romtelecom, in jur de 400 ca numar, acum
clientii au la dispozitie ghisee ale bancilor, bancomate, oficii ale
Postei Romane, serviciile UNIKASA si SIMPLIS FACTURI, punctele de
incasare PayPoint, magazine GERMANOS si Romtelecom, adica peste 16.500
puncte de incasare.