Luna august a stat sub semnul prudentei din mai multe puncte de vedere. In timp ce BNR a majorat dobanda de politica monetara de la 10% la 10.25 %, banca cu cea mai mare cota de piata din sistem, BCR, a suspendat acordarea de
credite de
consum fara garantii in mai multe sucursale din tara din cauza cresterilor restantelor si fraudelor, manifestate atat la nivelul clientilor, cat si al angajatilor bancii. Tot in luna august au fost publicate in Monitorul Oficial noile norme BNR privind limitarea riscului de
credit la imprumuturile destinate persoanelor fizice ale caror text, in forma publicata in Monitorul Oficial poate fi vizualizat AICI.
Ingrijorarea la nivelul intregului sistem bancar are la baza numarul restantelor aflat in crestere, pus de catre oficialii BNR pe seama lipsei de rigoare a bancilor la acordarea creditelor. Potrivit datelor Bancii Nationale, valoarea totala a restantelor la creditele contractate de firme si populatie a crescut in primul semestru al anului la 1,7 miliarde de lei, cu 134% peste nivelul din iunie 2007.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a finalizat proiectul de lege prin care se doreste o mai mare transparenta in relatia clientilor cu institutiile financiare si asigurarea unui grad mai ridicat de protectie a acestora, urmand sa fie inaintat spre aprobare Guvernului Romaniei.
In acest context, in domeniul produselor financiare luna august a adus prelungirea unor promotii existente la cateva institutii – pe care analistii FinZoom le vor prezenta in cele ce urmeaza – fiind anuntate de asemenea si 2 viitoare rebranduiri. Astfel Banca Romaneasca va demara in septembrie un proces de rebranding, grupul financiar NBG (detinatorul pachetului majoritar al Bancii Romanesti) dorind sa aduca toate subsidiarele locale sub umbrela unui singur brand. La randul sau ABN Amro urmeaza sa se transforme pe parcursul urmatoarelor luni in Royal Bank of Scotland, banca fiind deja parte a RBS.
Creditele ipotecare / imobiliare
In prima zi a lunii august, Garanti Bank a anuntat modificarea dobanzilor practicate pentru creditele garantate cu ipoteca, noile dobanzi avand valori de 12.60% pentru RON, 6.78% pentru EUR, 5.10% si 4.95% pentru creditele in USD respectiv CHF.
Cateva zile mai tarziu Alpha Bank anunta prelungirea promotiei pentru creditele Alpha Housing pana la 15 septembrie. Dobanda fixa aferenta produsului de creditare pentru locuinta contractat in EUR, este de 4,9% in primul an şi de 6,9% in al doilea an.
Banca Comerciala Carpatica (BCC) a anuntat ca va continua pana la sfarsitul lunii august, promotia pentru creditul imobiliar - Casa 9 - avand dobanda de 4,95% pentru creditul in EUR.
Acceasi masura, de prelungire a valabilitatii promotiei aferente creditelor ipotecare a fost luata si de UniCredit Tiriac Bank promotia fiind valabila pana la sfarsitul lunii septembrie (30.09.2008). De asemenea, Bancpost a anuntat cresterea dobanzilor fixe valabile in primele 6 luni cu 1 pp pentru toate produsele active de creditare garantate cu ipoteca, cresterea marjei pentru cote de finantare mai mari de 75% cu 0.1 pp de la 0.5 pp la 0.6 pp si cresterea marjei de dobanda variabila cu 0.25 pp pentru creditele Extins si Extins Generos, ca urmare a presiunilor generate de evolutiile dobanzilor pe pietele internationale si de decizia Bancii Nationale a Romaniei de crestere a dobanzii de referinta.
CEC Bank care a raportat o scadere cu 40% a profitului, a operat modificari ale dobanzilor pentru creditele ipotecare/ imobiliare oferite, noile valori fiind de: 10% pentru creditele de
investitii imobiliare si refinantare imobiliara, 8% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru creditele de
investitii imobiliare cu dobanda fixa si cele de refinantare imobiliara cu dobanda fixa, 7,98% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru
credite ipotecare cu dobanda fixa. In ceea ce priveste creditele de
nevoi personale garantate cu ipoteca noile dobanzi sunt de 13,25% pentru creditul IDEAL 100.000, 11,75% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru IDEAL 100.000 cu dobanda fixa, 13% pentru creditul IDEAL 250.000, 11,50% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru IDEAL 250.000 cu dobanda fixa, 10,50% pentru IDEAL PLUS 100.000, 9% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru IDEAL PLUS 100.000 cu dobanda fixa, 10% pentru IDEAL PLUS 250.000 si 8,50% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru IDEAL PLUS 250.000 cu dobanda fixa.
Credit Europe Bank a reintrodus produsele de creditare cu perioada de gratie. Aceste produse au perioada de gratie la principal 12 luni de la acordarea creditului si vor fi disponibile atat in EUR cat si in CHF, atat pentru
credite ipotecare cat si imobiliare, celelate caracteristici ale produselor – inclusiv de pret – fiind identice cu cele ale produselor standard.
Credite de consum
Incepand cu 1 august 2008 Garanti Bank a modificat dobanzile la
credite, noile valori fiind de 13,50% pentru creditele in RON, 9,36% pentru cele in EUR, 7,80% si 7,56% pentru creditele de
nevoi personale fara garantii acordate in USD respectiv CHF. In ceea ce priveste creditele de
nevoi personale garantate valorile dobanzilor sunt de 12,90% pentru RON, 7,50% pentru EUR, 6,36% si 5,40% pentru creditele in USD respectiv CHF.
ABN Amro a anuntat cresterea perioadei maxime de acordare a creditului de
nevoi personale de la 8 la 10 ani, produsul beneficiind de o dobanda de 6% in primele 3 luni de creditare, respectiv 7,5% din a-4-a luna pentru produsele in EUR si de 11,5% in primele 3 luni de creditare si 13,5% incepand cu cea de-a patra luna pentru produsul in moneda nationala.
La randul sau Piraeus Bank a crescut dobanzile pentru creditul creditul de
nevoi personale Happy End (inclusiv refinantare) in RON la niveluri de 16,5% pentru primele doua treimi ale perioadei de creditare si 13,2% pentru ultima treime a perioadei de creditare. Odata cu modificarea costurilor pentru creditele ipotecare Bancpost a anuntat noi dobanzi si comisioane aferente produselor de
consum precum si prelungirea campaniei Creditul Personal - 6 luni gratie pana la data de 31 Octombrie 2008.
Millenium Bank a modificat dobanzile la creditele de
nevoi personale in EUR, USD si CHF, pentru creditele pe o perioada mai mica de 5 ani - dobanda crescand de la 5,9% la 6,9%, iar pentru creditele pe o parioada mai mare de 5 ani - dobanda a crescut de la 6,9% la 7,9% in timp ce BRD Groupe Societe Genrale a anuntat noi dobanzi la creditele de
nevoi personale, valabile din 25.08.2008.
CEC Bank, al carui obiectiv il reprezinta centralizarea activitatii si optimizarea retelei, percepe din luna august dobanzi pentru creditele de
consum de 15,50% pentru creditul clasic, 14% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru creditul Clasic cu dobanda fixa, 14,75% pentru IDEAL 15.000, 13,25% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru IDEAL 15.000 cu dobanda fixa, 14,25% pentru IDEAL 20.000, 12,75% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru IDEAL 20.000 cu dobanda fixa, 11,50% pentru IDEAL PLUS 20.000 si 10% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru IDEAL PLUS 20.000 cu dobanda fixa, 14,25% pentru creditul Rural, 12,75% fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru creditul Rural cu dobanda fixa si 13,50% pentru creditul Senior.
Credite Auto
In luna august, in ceea ce priveste creditele auto, Garanti Bank a anuntat modificarea dobanzilor practicate pentru creditele auto incepand cu prima zi a lunii. Astfel noile dobanzi au valori de 12,90% pentru RON, 7,50% pentru EUR, 6,36% si 5,40% pentru creditele in USD respectiv CHF. In aceeasi luna, CEC Bank a modificat dobanzile aferente creditelor auto in RON, EUR si USD. Noile dobanzi sunt de 10,25% (RON), 8,25% (EUR) si 9,35% (USD) pentru creditul auto si de 8,25% (RON), 6,25% (EUR) respectiv 7,35% (USD) fixa pe primele 12 luni si variabila pe urmatoarele luni pentru creditele auto cu dobanda fixa.
Carduri de credit
Incepand cu luna august Banca Comerciala Romana (BCR) pune la dispozitia clientilor sai un nou concept de servire – 24 BANKING – care ofera acces la operatiuni bancare fara a mai intra in contact cu banca sau fara a mai fi restrictionati de programul de lucru al unitatii bancare. Conceptul 24 BANKING este format din trei servicii diferite si anume CLICK 24 Banking BCR, ALO 24 Banking BCR si Easy 24 Banking BCR in timp ce Alpha Bank a lansat promotia "Secretul celor mai reusite vacante" prin intermediul careia utilizatorii AlphaCard VISA Credit beneficiaza de o oferta speciala la achizitionarea biletelor de avion pentru vacanta in Grecia.
BRD-Groupe Société Générale a lansat primele sale
carduri cu cip,
carduri sub standardul EMV (standard tehnologic realizat in comun de organizatiile Europay, MasterCard si Visa, care permite interoperabilitatea cardurilor cu cip cu sistemele de acceptare – ATM-uri si POS-uri – pentru realizarea de plati cu inalt grad de securitate). Primele instrumente de plata migrate la noua tehnologie sunt cardurile Maestro si Cirrus BRD.
Depozite
Alpha Bank a lansat la inceputul lunii august o noua campanie prin care clientii ce achizitioneaza certificate de
depozit cu cupoane beneficiaza de dobanzi promotionale de pana la 11,50% p.a la lei şi 5,75% p.a. la euro. Campania intitulata “Revelion de 2 ori in 2009” ofera clientilor posibilitatea de a castiga unul dintre cele 6 premii oferite de banca, premiul cel mare constand intr-o excursie pentru doua persoane ce va aduce castigatorului posibilitatea de a petrece Revelionul 2009 de 2 ori, in 2 puncte diferite de pe Glob: Australia şi Tahiti. Celelalte 5 premii constau in certificate de
depozit cu cupoane in valoare de 1.000 EUR fiecare.
Incepand cu data de 11 august ProCredit Bank a anuntat modificarea dobanzilor aferente depozitelor la termen ratele dobanzilor fiind de pana la 11,25% pentru depozitele constituie in RON pe termene de 6 si 12 luni, pana la 2,50% pentru cele constituite in USD pe termene de 6, 12, 24 si 36 luni si de pana la 5,50% pentru depozitele in EUR constituite pe 3 luni.
BCR majoreaza ratele de dobanda practicate pentru resursele atrase de la persoane fizice prin intermediul contului de economii Maxicont, in RON si EUR, cu un procent situat intre 1,00% - 1,55% in cazul Maxicont in RON respectiv intre 0,25% - 0,40% in cazul Maxicont in EUR, si scade ratele dobanzilor practicate pentru Maxicont in USD cu un procent situat intre 0,25% - 0,4% in timp ce Garanti Bank a crescut dobanda la depozitele in RON pe 3 luni de la 10,75% la 11%. Si CEC Bank a operat modificari ale dobanzilor practicate pentru depozitele constituite de persoanele fizice valabile incepand cu data de 20.08.2008.
Pensii Private
Arbitrul pensiilor private a autorizat in luna august fondul de pensii facultative Concordia Moderat, care ar urma sa fie al noualea de pe piata pensiilor facultative, dupa Raiffeisen Acumulare. Fondul Concordia Moderat va fi administrat de Asirom-Concordia Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative SA. Intre timp BT Aegon a lansat o pagina web prin care clientii isi pot vedea conturile de pensii private obligatorii (pilonul II) Vital, pe care il gestioneaza si isi pot verifica operatiunilor desfasurate pe propriile
conturi (incasarea de contributii, convertirea lor in unitati de fond, evolutia unitatii de fond in perioada care a trecut de la prima contributie si pana in prezent sau pot afla valorile activului net al fondului Vital).
Desi modificarile pentru produsele financiare detaliate mai sus si prezente pe FinZoom inca de la momentul anuntarii lor nu par putine, luna august a fost o luna “de asteptare“ din partea institutiilor financiare. Analistii FinZoom se asteapta la mult mai multe modificari ale produselor disponibile pe piata, in vederea adaptarii la noile conditii impuse de BNR.
Analist Financiar FinZoom Diana Tarus