Investitiile in sectorul rezidential reprezinta, la ora
actuala, cea mai profitabila afacere de pe piata autohtona, ca urmare a
numarului ridicat de cereri pentru locuinte.In prezent, ansamblurile rezidentiale sunt vandute inca
in faza de proiect. Totusi, majoritatea
persoanelor nu isi permit sa cumpere “cu banii jos” o astfel de locuinta, apeleaza
la
credit.
Daca, in general, finantarea standard se acorda pentru
proiecte aflate in faza de “constructie la rosu” (constructia este ridicata si
are deja un numar cadastral provizoriu, iar ipoteca se pune atat pe teren, cat
si pe constructia evaluata intr-o anumita etapa), lucrurile se complica in
cazul unui proiect rezidential vandut in faza de proiect.Trebuie precizat faptul ca fiecare banca defineste in
stil propriu stadiul de “constructie la rosu” (pereti si acoperis, cu ferestre
sau fara etc.).
Finantarea unei locuinte in stadiul de proiect ridica
doua probleme: lipsa unei constructii care poate fi ipotecata si absenta
dreptului de proprietate. In momentul contractarii unei astfel de locuinte (spre
exemplu, un apartament intr-un bloc), toti viitorii proprietari detin o cota
din viitoarea constructie, dar aceasta nu este definita.
Cateva institutii bancare au gasit o solutie pentru
rezolvarea unor astfel de situatii: finantarea
de catre banca a intregului proiect.
Daca banca finanteaza proiectul developer-ului, aceasta
detine deja ipoteca pe intreg terenul, cat si pe diferitele etape ale
constructiei. Fiind un
credit de tip corporate, bancile pot acorda astfel de
imprumuturi in transe.
In momentul de fata, bancile care acorda astfel de
imprumuturi sunt:
- Raiffeisen Bank
- UniCredit Tiriac
- Alpha Bank
- Piraeus Bank
Pe langa acestea, Agentia Nationala pentru Locuinte, ANL,
desfasoara programul construirii de locuinte prin
credit ipotecar. Aceste locuinte
pot fi de doua tipuri: apartamente în blocuri cu un grad de finisare superior,
si/sau case individuale.
In acest
sens, ANL a incheiat conventii cu urmatoarele banci:
- Alpha Bank
- Banca
Comerciala Româna
- BRD
- Groupe Societe Generale
- Banca Transilvania
- Piraeus Bank
- Raiffeisen Bank
- Domenia Credit
- Raiffeisen
Banca pentru Locuinte
Pentru a beneficia de acest program, solicitantii trebuie
sa se incadreze in cerintele scoring-ului ANL.
In cazul
contractarii unui
credit pentru o casa, firma de
constructii este obligata sa parceleze fiecare teren pe care se va construi
casa. Astfel, se obtine un numar cadastral propriu fiecarei parcele, care va
permite intabularea terenului. In aceste conditii, banca va putea pune ipoteca pe teren
si pe constructia viitoare, in baza unui contract de construire si a devizului
general de lucrari (intocmit din punct de vedere calitativ si valoric). In cazul contractarii unui
credit ipotecar, este foarte
important ca transferul de proprietate sa se realizeze la semnarea contractului
de vanzare-cumparare cu firma dezvoltatoare. Clauzele care stipuleaza ca
transferul de proprietate se realizeaza la achitarea completa a locuintei sau
la finalizarea constructiei, nu-l ajuta pe solicitantul creditului sa obtina
sprijinul bancii.
Pentru mai multe detalii, puteti apela gratuit serviciul
de Consultanta FinZoom (www.FinZoom.ro).
Analistii www.FinZoom.ro promoveaza o cat mai buna informare a consumatorilor incercand sa gaseasca solutii de finantare pentru toate categoriile de
consumatori ai produselor financiare disponibile pe piata din Romania. Pe www.FinZoom.ro sunt disponibile peste 1500 produse financiare din domeniul creditelor imobiliare/ipotecare, creditelor de
consum, creditelor si leasing-ului auto, cardurilor de
credit, depozitelor si fondurilor de pensii.