In cadrul emisiunii Money Makers realizatorul Valentin Cismaru a explicat care sunt diferentele dintre operatiunile investitionale si cele speculative.

Distinctia pleaca de la definitia data INVESTITIEI de catre un mare analist de

investitii, Benjamin Graham, care suna astfel: "O operatiune Investitionala este aceea care, dupa o analiza minutioasa, promite siguranta principalului si un venit adecvat. Operatiunile care nu intrunesc aceste cerinte sunt speculative."

• randamentul curent al actiunii (profit/pret) comparat cu randamentul obligatiunilor (cupon/valoare nominala), iar pretul unei actiuni sa fie comparat cu valoarea imobilizarilor corporale, pe care sa n-o depaseasca cu mai mult de 30%;
• castiguri viitoare actualizate cu randamentul obligatiunilor de stat & Valoarea data de actualizarea fluxurilor financiare viitoare comparat cu Pretul de achizitie; (marja de siguranta)

Dupa cum reiese din definitia data de catre Graham, ceea ce este distinctiv intre speculatie si

investitie este venitul anual estimat a fi generat de catre

investitie, pe care il putem

compara cu rata dobanzii la un

depozit bancar sau rata cuponului unei obligatiuni.

Recomandarea facuta de catre Graham a fost ca orice investitor trebuie sa fie capabil sa recunoasca "factorul speculativ" existent in pretul actiunilor pe care le detine sau le urmareste, deoarece piata se va raporta pe dos fata de actiuni si pretul la care acestea au ajuns, el identificand doua situatii:

• perioada in care cumpararile de actiuni sunt considerate speculative, dupa crahurile de piata, dupa ce oamenii pierd bani, chiar daca sunt tranzactionate la preturi reduse atractive, dar psihologia participantilor este marcata de ultima corectie intamplata;
• perioada in care cumpararile de actiuni sunt considerate atractive si numite "investitii" dupa ce au realizat cresteri importante si au atins niveluri periculoase de pret, iar toti cumparatorii sunt numiti investitori, caz in care perceptia participantilor e creata de optimismul asociat cresterii preturilor actiunilor cotate.

1. fara existenta speculatorilor si capitalurilor speculative, companiile aflate la inceput de de activitate nu vor putea niciodata sa stranga capitalurile necesare;
2. prin intermediul operatiunilor speculative riscul este transferat; cumparatorul achizitioneaza riscul ca pretul actiunii sale sa scada, iar vanzatorul ramane cu riscul (virtual) ca pretul a ceea ce a vandut sa creasca.

Dupa ce am diferentiat investitia de speculatie si investitorul de speculator, bazandu-ne pe viziunea conservatoare a lui Graham si pe ideea ca o

investitie e purtatoarea unui venit/profit care genereaza un randament calculat dupa formula: profit/pret, atunci ramane sa ne intrebam cum e aurul ca instrument de plasare a banilor, din cel putin doua perspective:

• Cat de investitionala este o operatiune de plasare a banilor in aur in aceasta perioada?
• In ce masura aurul este un instrument care ne protejeaza impotriva inflatiei?

Plecand de la definitia data de catre Graham unei operatiuni investitionale putem spune ca aurul nu reprezinta o

investitie ci mai degraba o speculatie deoarece atunci cand cumparam aur nu putem realiza o evaluare din care sa determinam o valoare fundamentala autonoma de pretul din piata sau un venit periodic generat de aur ca instrument. Ba din contra, aurul ne genereaza costuri de stocare si chiar de asigurare. Ceea ce ne determina in aceasta perioada sa cumparam aur este anticiparea unor cresteri de pret viitoare ca urmare a modificarii cererii pentru aceasta marfa, incepand cu cresterea cererii pentru aur fizic de catre bancile centrale, pana la cererea unei clase mijlocii in crestere in Asia.

Daca perceptia asupra riscurilor se va modifica, iar investitorii institutionali care au cumparat aur ca instrument de refugiu din actiuni si obligatiuni guvernamentale se vor reorienta, atunci pretul aurului poate colapsa fara a avea vreo ancora fundamentala asa cum avem in cazul actiunilor: valoarea imobilizarilor corporale sau randamentul curent (profit/pret).

A doua intrebare are legatura cu una din temerile majore ale cumparatorilor de aur din aceasta perioada: inflatia. Si ca aurul ar fi un instrument de protectie in fata acesteia. Istoria financiara arata ca lucrurile nu stau chiar asa. Ca aurul ofera oarecare protectie impotriva inflatiei dar nu in totalitate. Bineinteles, subiectul nu e simplu.

Benjamin Graham ("The intelligent Investor") sustinea aceasta teza mentionand ca in anul 1972, aurul inregistrase o crestere de 35% in ultimii 35 de ani, de la 35$ pe uncie la 48$ pe uncie, intr-o perioada in care preturile crescusera cu aproximativ 185%. Dar in aceasta perioada un detinator de aur nu a incasat nici un venit dar a avut de suportat cheltuieli de depozitare si asigurare a aurului.

Pe de alta parte, un critic al lui Graham, Peter L. Bernstein sustinea ca aurul trebuie mentinut intr-un portofoliu investitional, nu prentru protectie impotriva inflatiei ci pentru capacitatea sa de a creste impulsiv pe termen scurt. Bernstein mentiona ca o alocare de 2-5% din portofoliu e suficienta pentru a diminua riscul atunci cand aurul este stagnant, dar suficienta atunci aurul creste impulsiv cu 100% pe an.

Dar chiar si asa, consensul analistilor sugereaza evitarea investitiei in aur direct deoarece implica cheltuieli de depozitare si asigurare, in loc de asta recomandandu-se investitia in fonduri de

investitii diversificate specializate in companii care extrag si prelucreaza aur.

Bineinteles, mai trebuie mentionat ca aurul e structurat pe doua piete: aurul fizic si aurul financiar, care ar merita o analiza separata, si ca exista nuante importante in ceea ce priveste motivele pentru care oamenii cumpara aur: conservarea averii, refugiu pe timp de criza (razboi), protectie impotriva hiperinflatiei sau o forma de avere mobila, usor transportabila.

Articole similare

Subiecte relevante