Pariul cu Francul Elvetian, Necastigator pentru Imprumutati Acesta este un articol vechi! Pentru a citi articole noi poti intra pe Articole Recente 06.07.2009 1 2244 In Romania, unul din opt credite pentru locuinte a fost acordat in franci elvetieni, in timp ce in Polonia sau Ungaria raportul este de unu la trei. Imprumuturile in franci elvetieni (CHF), inventate ca instrument de promovare agresiva a creditarii, in special pe segmentul ipotecar, au beneficiat de un atu major, acela al unei dobanzi mai mici decat la alte produse similare, dar in valute diferite. Pericolul principal, cel al unei volatilitati semnificativ mai crescute fata de orice alta moneda de pe piata romaneasca, a fost ignorat. Promotorii creditelor in CHF au fost maghiarii de la OTP Bank, care au folosit aceasta alternativa pentru a ataca segmentul de retail, in toamna anului 2005. Ulterior, moda creditelor in CHF a fost adoptata si de Raiffeisen Bank, Bancpost, Porsche Bank, Banca Romaneasca, Piraeus Bank si Volksbank. La OTP Bank Romania, majoritatea creditelor ipotecare si a imprumuturilor de nevoi personale cu ipoteca sunt denominate in CHF, a declarat, pentru Finante personale, presedintele bancii, Laszlo Diosi. Potrivit acestuia, creditele in franci au o calitate mai buna comparativ cu media intregului portofoliu de imprumuturi. Cu alte cuvinte, inregistreaza o rata de neperformanta mai scazuta. La Raiffeisen Bank, ponderea imprumuturilor in CHF este de sub 10% din portofoliul total al finantarilor acordate de banca, a aratat economistul-sef al institutiei de credit, Ionut Dumitru. Celelalte banci nu au dorit sa ofere informatii despre valoarea, ponderea sau situatia creditelor in CHF acordate pana in prezent. In momentul lansarii, oferta in franci elvetieni era disponibila doar pentru produsele destinate achizitionarii de locuinte. Goana dupa cota de piata si dorinta de a acumula noi si noi clienti au determinat bancile sa creeze si imprumuturi de nevoi personale denominate in aceasta valuta. Dobanda mai mica permitea clientilor sa obtina sume mai mari in echivalent euro, la acelasi grad de indatorare. Multe din creditele in CHF aveau costuri suplimentare mai mari decat alte valute, cum ar fi comisioane lunare sau anuale destul de ridicate, care insa nu intrau in calcul la aprobarea imprumutului si, prin urmare, nu afectau gradul de indatorare. La inceputul anului 2008, reprezentantii bancilor locale au anuntat o crestere spectaculoasa a cererii pentru creditele in CHF, care o egala chiar pe cea pentru finantarile in euro. „Cererea spectaculoasa se datora, in mare parte, costurilor mult reduse fata de creditele acordate in celelalte monede, ajutand solicitantul sa obtina o suma mai mare in conditiile aceluiasi nivel al venitului. Singurul inconvenient il reprezinta necesitatea conversiei valutare inaintea achitarii ratei lunare din lei in CHF, cu care se pierd in medie doua procente din valoarea sumei de returnat“, a explicat Raluca Dobre, analist financiar la Kiwi Finance. Trebuie spus ca pietele valutare perechea CHF/RON nu se tranzactioneaza. Cursul este format din valoarea CHF fata de euro, iar mai apoi din cea a euro fata de leu. Banca Nationala a Elvetiei a incercat, in ultimele trei luni, sa slabeasca valoarea CHF, deoarece aprecierea acestuia din 2008 a afectat competitivitatea produselor elvetiene, care devenisera mai scumpe pe piata europeana. „Cum prin mecanismul scaderii dobanzii LIBOR CH acest lucru nu s-a intamplat, atunci SNB a recurs recent la o depreciere fortata, de 4–5%, a francului elvetian in numai cateva zile“, a explicat directorul general al Explore Asset Management, Cristian Tudorescu. Potrivit acestuia, pentru un roman care are deja un credit in CHF, aceste efecte valutare fac mai suportabila plata unei rate. „In conditiile scaderii dobanzii de referinta in Elvetia si a deprecierii CHF, la o rata de 1.000 franci elvetieni, costul lunar exprimat in lei a coborat cu aproximativ 150 lei/luna“, a precizat Tudorescu. Andrei Ciubotaru, trader la Tradeville (noul nume al Vanguard), considera ca o persoana care a contractat un credit in CHF poate scapa de o parte a riscului valutar refinantandu-se in euro. „In acest caz, clientul beneficiaza de dobanzi scazute, comparativ cu cele la lei, insa ramane in continuare cu o expunere importanta la deprecierea posibila a leului in lunile urmatoare. In cazul in care nu doreste acest lucru, ceea ce poate face este sa apeleze la operatiuni de hedging pe piata Forex, vanzand un contract EUR/CHF, de valoarea sumei datorate, si cumparand un contract EUR/RON“, a explicat Ciubotaru. Potrivit specialistilor Tradeville, paritatea EUR/CHF va ramane, cel mai probabil, in intervalul definit in ultimul an, de 1,45–1,65, cu sanse destul de importante ca range-ul sa fie chiar mai strans, de 1,45–1,55. „Paritatea EUR/RON este insa supusa la presiuni importante, in sensul deprecierii monedei romanesti. O depreciere suplimentara de 10% a leului de la acest nivel va actiona devastator asupra valorii in lei a ratei de credit ipotecar stabilita in euro, conform calculului efectuat de specialistii Tradeville“, a precizat Ciubotaru. „Ideea refinantarii unui credit in CHF sau in euro este una mai mult teoretica. Desi «pe hartie» exista perioade in care este mai avantajos un credit in una sau alta dintre monede, in practica apar costuri explicite de refinantare. De asemenea, ne aflam intr-o perioada in care bancile sunt putin dispuse sa preia un client nou. Anul acesta, mecanismul de refinantare a creditelor de retail de catre o alta banca nu va avea succes. Cel mult, bancile pot propune unui client deja existent esalonari de rate la plata“, a aratat Cristian Tudorescu. Acesta nu mizeaza pe o apreciere de durata a leului in raport cu CHF, datorita faptului ca economia elvetiana este mai bine pozitionata fata de cea europeana in general, iar raportul EUR/CHF ar putea evolua in continuare in sensul aprecierii francului. Doar noi interventii fortate ale bancii Elvetiei ar putea da o tendinta temporara de scadere a valorii CHF“, considera directorul general de la Explore Asset Management. Din cauza crizei, care afecteaza economiile sustinatoare ale principalelor valute, bancile centrale, precum FED si BCE, au redus drastic ratele dobanzilor de referinta, operatiuni care au tras in jos dobanzile interbancare EURIBOR si BUBOR. Rata dobanzii de referinta a Bancii Centrale a Elvetiei (SNB), aflata de multa vreme la un nivel foarte scazut, intr-o banda de variatie intre 0% si 0,75%, tinde sa se apropie de ratele la euro si la dolari. Prin urmare, diferenta dintre franci, euro si dolari tinde sa dispara, anuland principalul avantaj al datornicilor in moneda elevetiana. Creditele in franci, cu dobanda anuala initiala de 4–4,5%, ajung in prezent la 6,5 7%, in timp ce la euro nivelul este undeva intre 7% si 9%, in medie, fara a socoti costurile suplimentare. Inrautatirea ratingului de tara si a pers¬pectivelor economice ale regiunii au determinat cresterea costurilor imprumuturilor din surse externe ale bancilor din Europa Centrala si de Est. Aceste costuri vor fi transferate asupra clientilor finali – beneficiarii de credite. De asemenea, comisioanele si celelalte costuri suplimentare ale imprumuturilor in franci, care adeseori lipsesc creditelor in alte valute, duc la aparitia unor paradoxuri, si anume ca la unele produse denominate in aceasta valuta, DAE sa fie mai mare decat la euro sau dolari. Sursa Standard.ro Articole similare Credite Nevoi Personale Credite Imobiliare Credite / Leasing Auto Subiecte relevante Credite CHF (Franci Elvetieni) Q & A