"Actionam In Interesul Public" 23.05.2018 0 864 Uniunea Profesiilor Liberale din Romania este o organizatie formata din 14 asociatii de profesii liberale, cu reprezentare larga a aproximativ 140.000 de membri ai acestora. Chiar daca membrii UPLR reprezinta un spectru larg de profesii de la cele financiare, la cele juridice, medicale s.a.m.d, Uniunea cauta sa scoata in evidenta si sa sustina elemente comune ale acestor profesii, cum ar fi: activitatile orientate spre interesul public, codul de etica, pregatire continua, fiscalitatea si finantarea profesiilor liberale si, nu in ultimul rand, contributia la fondurile de pensii. Acestea reprezint doar cateva teme care sunt atat comune, cat si de actualitate.UPLR iti propune sa aiba un rol cat mai activ in spatiul public privind problemele comune si sa transmita aceste opinii printr-o comunicare permanenta cu publicul interesat, precum si prin evenimente dedicate, cum este Conferinta din 31 mai: "Fiscalitatea profesiilor liberale din Romania".Unul dintre elementele comune este o lege cadru a profesiilor liberale. Aceasta reprezinta unul dintre proiectele noii conduceri a UPLR care si-a inceput activitatea in trimestrul II 2018.Componenta Biroului executiv este: Adrian Vascu - Presedinte UPLR, reprezentant al ANEVAR, Gheorghe Ialomitianu – Prim-vicepresedinte UPLR, reprezentant al CAFR si Dan Manolescu – Vicepresedinte UPLR, reprezentant al CAFR.Referitor la planurile de actiune:Adrian Vascu, Presedintele in exercitiu al UPLR a declarat, cu privire la oportunitatea unei legi comune tuturor profesiilor liberale: "O lege comuna/cadru a profesiilor liberale este oportuna atata vreme cat isi va gasi o forma care sa armonizeze legile existente in diferite profesii si sa adauge parti care sunt comune si de interes general. Stiu ca nu este un demers simplu si nu cred ca trebuie realizat in orice conditii. Va fi unul dintre testele care ne vor aduce pe toti la aceeasi masa, iar in anul 2018, al Centenarului Unirii, imi doresc ca toti profesionistii liberali din Romania sa se regaseasca in actiunile pe care le vom desfasura."Din punct de vedere al pozitionarii publice a UPLR, Gheorghe Ialomitianu Prim-vicepresedinte UPLR, a declarat:"UPLR trebuie sa devina un partener important al statului, mediului de afaceri si al societatii civile in scopul cresterii rolului profesiilor liberale in societate, precum si pentru apararea intereselor membrilor organismelor profesionale. Organismele profesionale ar trebui sa perceapa UPLR ca pe un organism ce contribuie la armonizarea intereselor si la dezvoltarea profesiilor liberale si nu ca pe o suprastructura." In ceea ce priveste conferinta organizata de UPLR impreuna cu CCF, in 31 mai 2018, "Fiscalitatea profesiilor liberale din Romania", Dan Manolescu a detaliat contextul astfel: "Organizarea de evenimente comune in care sa aducem alaturi profesionistii liberali din diverse domenii de activitate, cred ca reprezinta un mod in care putem constientiza cu totii ca exista problemele comune asupra carora este mai productiv sa cautam solutii impreuna decat separat. In aceasta directie se inscrie si conferinta organizata in data de 31 mai – "Fiscalitatea Profesiilor Liberale din Romania"Mai multe informatii despre activitatea UPLR sunt disponibile pe site-ul: www.uplr.ro si pe pagina de Facebook a UPLR: facebook.com/uplr.official, precum si pe site-urile organizatiilor membre UPLR.Sursa: UPLR Articole similare Financiar Q & A