ASF: Pietele Financiare Non-Bancare, la 15% din PIB in Urmatorii Trei Ani 28.05.2015 0 1437 Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a organizat, joi 28 mai 2015, in parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE) si Asociatia Generala a Economistilor din Romania (AGER), conferinta internationala "Rolul pietelor financiare non-bancare in cresterea economica".Principalele teme dezbatute in cadrul conferintei au vizat dezvoltarea pietelor financiare non-bancare si contributia acestora la cresterea economica a Romaniei.Lucrarile conferintei au fost sustinute de catre domnii: Misu Negritoiu, Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Steven Maijoor, Presedintele Autoritatii Europene pentru Valori Mobiliare si Piete, Pavel Nastase, Rectorul Academiei de Studii Economice, Lucian Albu, Directorul Institutului de Prognoza Economica, Andrew Candland, director in cadrul Autoritatii Europene pentru Asigurari si Pensii Ocupationale."Evenimentul de astazi marcheaza prima editie a unei serii de conferinte anuale care isi propun sa promoveze colaborarea intre mediul academic, factorii de decizie politica si practicienii in domeniul finantetelor, pe marginea unor subiecte de interes comun. Temele conferintei din acest an au fost alese in concordanta cu interesul tot mai mare, la nivel international, in ceea ce priveste identificarea unor noi modalitati de finantare a cresterii economice intr-un mod durabil", a declarat domnul Misu Negritoiu, Presedintele ASF.Unul dintre obiectivele majore ale ASF, expus de Presedintele Autoritatii in cadrul conferintei, vizeaza implementarea unor masuri care sa contribuie la cresterea ponderii pietelor financiare non-bancare de la 11,6% la 15% din Produsul Intern Brut, in urmatorii trei ani.Printre cele mai importante proiecte in acest sens, derulate la nivelul Autoritatii, se numara: transformarea pietei autohtone de capital din piata de frontiera, intr-una emergenta; cresterea lichiditatii bursei; listarea pe piata de capital a participatiilor pe care statul le detine la o serie de companii importante din economia romaneasca; dezvoltarea pietei locale de obligatiuni; implementarea Directivei Solvency II in domeniul asigurarilor in legislatia nationala; imbunatatirea continua a supravegherii bazata pe risc; acordarea unei mai mari flexibilitati pentru fondurile de pensii private de a finanta economia romaneasca; dezvoltarea sistemului de pensii ocupationale."Rolul ASF, pe langa cel de protectie a consumatorului si cel de asigurare a bunei functionari a pietelor, este si acela de a activa serviciile financiare nebancare", a precizat domnul Misu Negritoiu.Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, domnul Mugur Isarescu, a vorbit despre faptul ca pietele financiare nebancare sunt esentiale pentru dezvoltarea economica si ca acestea trebuie sa reprezinte alternative de finantare pentru economia reala.La randul sau, Steven Maijoor, presedintele Autoritatii Europene pentru Valori Mobiliare si Piete a subliniat, in cadrul prelegerii sale, importanta cresterii atractivitatii si a imbunatatirii eficientei pietei de capital pentru investitori, in contextul sporirii rolului pietelor financiare non-bancare in finantarea economiei.In partea a doua a conferintei au avut loc patru sesiuni de prezentari stiintifice pe teme asociate celor trei piete financiare non-bancare (piata de capital, asigurari, pensii private), precum si pe teme referitoare la stabilitatea financiara si protectia consumatorului. Sesiunile au fost coordonate de catre Prim-vicepresedintele ASF, domnul Cornel Coca Constantinescu, precum si de catre cei trei Vicepresedinti ai Autoritatii domnii Mircea Ursache, Ion Giurescu si Marius Vorniceanu.Panelul dedicat temelor referitoare la stabilitatea financiara si la protectia consumatorului, i-a avut ca invitati speciali pe: Elena Bellizzi, sef serviciu Protectia Consumatorilor in cadrul Autoritatii de Supraveghere a Sistemului de Asigurari din Italia, Valentin Lazea, economistul-sef al BNR, Calin Rangu, director al Directiei Protectia Consumatorilor din cadrul ASF si Alin Iacob, Presedintele Asociatiei Utilizatorilor de Servicii Financiare din Romania.In cadrul dezbaterilor care au avut loc in sectiunea "Asigurari - Reasigurari", vorbitori principali au fost: Florentina Almajanu, Directorul general al Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare - Reasigurare si Jan Pesek, reprezentantul Bancii Nationale a Cehiei.In cadrul panelului dedicat pietei de capital, au fost invitati sa tina prelegeri, in calitate de invitati speciali, domnii Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea si Lucian Anghel, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti, precum si doamna Silvia Buicanescu, directorul general al Depozitarului Central.La sesiunea de prezentari stiintifice pe teme referitoare la sistemul de pensii private au avut interventii speciale: Raluca Tintoiu, Director general al NN Pensii, Mihail Ion, presedinte Raiffeisen Asset Management, CFA Romania si Jeremy Gadbury, consultant in cadrul BERD.Sursa: Comunicat ASF Subiecte relevante legislatie solvabilitate piata de asigurari crestere economica lichiditate ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara) economie fond de pensii finantare piata de capital BVB (Bursa de Valori Bucuresti) obligatiuni Q & A