Banca Transilvania, partener al Spark Week - The Future Entrepreneurs Festival, ofera 8 burse liceenilor cu spirit intreprinzator, pentru a beneficia gratuit de experienta acestui festival unic in Romania. Liceenii vor avea ocazia sa interactioneze cu domeniul de business, prin participarea la intalniri si workshop-uri.
Evenimentul este organizat de EA - The Entrepreneurship Academy, in 26 – 31 august a.c., in Bucuresti si se adreseaza adolescentilor din toata tara, din clasele a X-a, a XI-a sau a XII-a. Dupa inscrierea online, vor fi selectate 40 de persoane pentru a participa la festivalul de antreprenoriat, dintre care 8 vor beneficia de Burse Founders by BT.
Experienta The Future Entrepreneurs Festival:
- Participantii se vor intalni cu fondatori si manageri de businessuri si organizatii precum: UNTOLD & NEVERSEA, Therme Bucuresti, Mercato Communale, M60, Mamizza, Trend Consult, Asociatia Daruieste Viata, StartCasa, Brand Architects, Tudor Personal Tailor si Banca Transilvania.
- Workshopurile vor combina teoria cu practica, iar tematicile vor fi: marketing, vanzari, gandire antreprenoriala, dezvoltare de business etc.
- Inscrierea se face online: https://sparkweek.ro/intra-in-comunitatea-spark-week/.
Pentru BT, implicarea in acest program este un nou mod de a contribui la educatia antreprenoriala a noilor generatii.
Sursa: Banca Transilvania