Banca Nationala a Romaniei constata mentinerea tendintei de crestere a interesului publicului fata de monedele virtuale (denumite si cripto-active) si atrage atentia ca, in opinia sa, acestea continua sa reprezinte active speculative foarte volatile si extrem de riscante, cu un potential ridicat de a genera pierderi financiare la nivelul investitorilor, asa cum s-a mentionat in comunicatele emise in data de 11.03.2015 si in data de 6.02.2018 .
Desi, potrivit opiniilor Autoritatii Bancare Europene, riscul de utilizare ilicita a monedelor virtuale se mentine ridicat, au fost create premise pentru administrarea acestuia. Astfel, furnizorii de servicii de schimb intre monede virtuale si monede fiduciare si furnizorii de portofele digitale sunt obligati, incepand cu 15 iulie 2020, sa se conformeze prevederilor Legii nr.129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv in ceea ce priveste cerinta de a fi autorizati sau inregistrati de Ministerul Finantelor, prin Comisia de autorizare a activitatii de schimb valutar.
Totodata, la nivel european, a fost demarat procesul de reglementare a monedelor virtuale si a furnizorilor de servicii in legatura cu acestea, iar, in prezent, au loc negocieri intre statele membre pe baza propunerii de Regulament elaborata de Comisia Europeana privind piata cripto-activelor .
Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei nu contin prevederi care sa interzica institutiilor de
credit sa ofere servicii de
cont furnizorilor de servicii de schimb intre monede virtuale si monede fiduciare si furnizorilor de portofele digitale.
Institutiile de
credit au obligatia de a se conforma prevederilor Legii nr.129/2019, respectiv de a aplica masurile de cunoastere a clientelei si administrare a riscurilor in domeniul spalarii banilor si finantarii terorismului si de a tine
cont de riscurile la care se expun ca urmare a prestarii de servicii de
cont de plati pentru aceste entitati, prin adaptarea politicilor interne de risc si a capacitatii de administrare a riscurilor pe baze obiective si proportionale.
Manifestarea unor riscuri specifice detinerii si tranzactionarii monedelor virtuale si volatilitatea semnificativa a pretului unor monede virtuale tranzactionate nu reprezinta in acest moment o amenintare la adresa stabilitatii financiare din Romania.
Sursa: BNR