BRD Groupe Société Générale a acordat un
credit de 10 milioane lei companiei Agrinvest Credit IFN SA, finanțare care va fi utilizată pentru creșterea volumelor de activitate, prognozată până la finalul anului 2021.
"Agricultura este unul dintre motoarele de creștere ale economiei și, în același timp, un domeniu de excelență în care BRD are o experiență îndelungată. Ca atare, acordăm toată atenția noastră și acompaniem companiile din domeniu care au planuri solide și doresc să crească", a spus Felix Daniliuc, Directorul Departamentului IMM al BRD Groupe Société Générale.
Compania Agrinvest Credit IFN este specializată în finanțarea sectorului agricol din România, iar în 2020 a acordat facilități de
credit în valoare totală de peste 49 milioane lei. Obiectivele stabilite pentru anul 2021 sunt ambițioase, instituția vizând o creștere de minimum 70% a volumului de
credite, precum și creșterea proporțională a numărului de clienți. Astfel, până la finalul lunii iunie 2021, compania a acordat
credite în valoare de peste 20 milioane lei, înregistrând o creștere de 35% față de bugetul stabilit.
Segmentul de piață vizat de companie este reprezentat de fermierii mici și medii, care pot accesa mai multe tipuri de facilități de credit:
• Facilități pe termen scurt, necesare în ciclul de producție a cerealelor;
• Facilități garantate cu contractele de vânzare a produselor agricole, finanțând până la 35% din valoarea respectivului contract;
• Facilități pentru finanțarea stocurilor de cereale, astfel încât fermierii să nu fie nevoiți să-și vândă producția la recoltă, când, în general, prețurile sunt mai mici;
• Facilități pe termen mediu, de până la 7 ani, pentru susținerea investitiilor in mașini și utilaje agricole, capacitati de depozitare, ferme vegetale si teren agricol.
"Ne menținem angajamentul de a asigura un răspuns rapid la solicitările de finanțare și un termen de maxim 3 zile de la semnarea contractelor de
credit pentru accesarea banilor", spune Andra Pârvan, Directorul General al companiei.
Sursa: BRD