Curtea Constitutionala decide o modificare importanta: Liderii sindicali pot fi concediati 18.01.2016 0 1169 La finalul anului 2015 Curtea Constitutionala a decis ca interdictia de concediere a salariatilor ce ocupa functii eligibile intr-un organism sindical contravine prevederilor constitutionale. Este o modificare importanta pentru acest domeniu, avand in vedere ca timp de 13 ani de la adoptarea Codului muncii liderii sindicali nu au putut fi concediati. "Prevederile anterioare din codul muncii interziceau in mod absolut concedierea salariatilor cu functii eligibile intr-un organism sindical, pe durata exercitarii mandatului lor, indiferent daca exista sau nu o legatura intre activitatea sindicala desfasurata si motivele de concediere aplicabile. Aceste prevederi creau un dublu dezechilibru in raporturile dintre liderii sindicali si restul salariatilor, pe de o parte, si intre raporturile dintre respectivii liderii si angajator, pe de alta parte, a caror activitate economica era afectata de aceasta interdictie." explica Anca Stroiu, avocat senior in cadrul McGregor & Partners.Prin adoptarea deciziei nr. 814/2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 950/22.12.2015 Curtea Constitutionala a eliminat un privilegiu legal reglementat in favoarea liderilor sindicali, in detrimentul celorlalti salariati, care nu detin functii intr-un organism sindical. Astfel toti salariatii vor beneficia de un tratament egal, pentru contexte juridice identice. Prin urmare, liderii sindicali vor putea face obiectul concedierii pentru motive care tin de persoana salariatului (ex. arest preventiv, inaptitudine fizica sau psihica, necorespundere profesionala) sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului (ex. desfiintarea locului de munca). In continuare insa, concedierea liderilor sindicali nu va putea fi realizata pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la membrii sindicali. Ratiunea pentru care se mentine aceasta interdictie de concediere este aceea ca retragerea reprezentativitatii sindicale a liderilor sau tragerea lor la raspundere pentru faptele comise in timpul exercitarii mandatului sindical, se realizeaza exclusiv de sindicatul care l-a desemnat fara implicarea angajatorului, in aceleasi conditii in care a avut loc si numirea lor.Prin decizia Curtii Constitutionale se delimiteaza, in mod clar, principiul egalitatii de tratament a salariatilor in situatii identice de masura de protectie a salariatilor care au responsabilitati reprezentative. Ca urmare acestia isi vor putea indeplini in bune conditii mandatul cu care au fost insarcinati si care trebuie functioneze exclusiv in raport cu activitatea sindicala efectiv desfasurata. "In proiectele de dreptul muncii in care noi am fost implicati am intalnit cazuri in care liderii de sindicat au beneficiat de prevederile legale mai favorabile si au fost exclusi din planul de concediere colectiva, in virtutea reglementarilor privind interdictia de concediere a respectivilor lideri, pe durata exercitarii mandatului lor. Cu toate acestea, am remarcat in practica judecatoreasca anterioara modificarilor aduse de decizia Curtii Constitutionale, chiar la nivelul curtilor de apel, ca au fost decizii judecatoresti in care s-au pronuntat solutii in favoarea concedierii liderilor sindicali pentru motive care nu tin de persoana salariatului, anticipand si confirmand totodata o parte din argumentele Curtii Constitutionale cu privire la aceasta chestiune. Va ramane asadar in sarcina instantelor judecatoresti, investite cu analiza legalitatii deciziei de concediere a unui lider sindical, sa examineze daca exista vreo legatura intre motivul de concediere invocat de angajator in decizia de concediere si modul de indeplinire a mandatului de catre respectivul lider.", a mai adaugat avocat Anca Stroiu.Sursa: Comunicat de presa McGregor & Partners Subiecte relevante social Q & A