• FGA este conceput ca o solutie de protectie de ultima instanta si nu trebuie privit ca un instrument de acoperire a ineficientelor pietei.
• FGA nu colecteaza prime aferente contractelor de asigurare determinate in functie de valoarea acestora, ci doar o contributie fixa de 1% din primele incasate de asiguratori din activitatea aferenta asigurarilor generale, respectiv de 0,4% din primele incasate din asigurari de viata. Prin urmare, Fondul nu poate fi asimilat unei "mega-societati" de asigurare, iar capacitatea sa de a acumula resurse pe baza actualului sistem de contributii nu permite acoperirea nelimitata a despagubirilor cuvenite clientilor unui asigurator intrat in faliment si nici nu este rolul acestei structuri sa preia integral riscurile din piata.
• Conceptul de "risc zero" nu este specific unui sistem functional de piata libera, iar schemele de garantare in general au ca misiune protejarea celor mai vulnerabile categorii de
  
  consumatori, respectiv persoanele fizice si firmele mici. O garantie nelimitata si fara restrictii nu face decat sa distorsioneze grav mediul concurential, putand actiona si ca un factor de slabire a rigorii in managementul companiilor de asigurari.
• Clientii-companii sunt chemati sa-si aleaga asiguratorul pe baza unei analize atente a corelatiei dintre nivelul pretului politei si riscul de neplata a despagubirii, respectiv a comportamentului societatii de asigurare (intarzieri la plata, frecventa a litigiilor cu clientii), si nu in ultimul rand a robustetii financiare, a gradului de indeplinire a criteriilor de solvabilitate, pe baza informatiilor publice disponibile pe piata.
• Piata asigurarilor nu poate suporta o crestere a contributiilor la Fondul de Garantare a Asiguratilor care sa permita plata despagubirilor aferente unor contracte de asigurare de zeci de milioane de euro incheiate de persoane juridice, si nici nu ar fi rationala asumarea unui asemenea efort de acoperire a riscului din piata.
• Schema de garantare administrata de FGA nu se substituie mecanismelor legale standard de recuperare a creantelor in cazul falimentului unui asigurator. Conform legii, creditorii de asigurari beneficiaza de prioritate absoluta fata de orice alte creante in momentul lichidarii activelor admise sa reprezinte rezervele tehnice ale societatii de asigurare aflate in procedura de faliment. Nu in ultimul rand, despagubirile cuvenite clientilor unei astfel de societati pot fi acoperite in baza contractelor de reasigurare.
• Fiind o solutie de ultima instanta, FGA nu are menirea de a acoperi deficientele mecanismelor de piata, respectiv preocuparea scazuta a asiguratorilor in privinta evaluarii riscului de contraparte. Nicio schema de garantare din UE nu isi asuma compensarea arieratelor acumulate in raporturile dintre societatile de asigurari, reglarea acestui tip de datorii tinand exclusiv de functionarea eficienta a pietei, cu selectia implicita a participantilor.
• Stabilirea plafonului maxim al despagubirilor suportate de Fond la nivelul echivalentului a circa 100.000 de euro (450.000 de lei) s-a bazat pe consultari cu experti ai Comisiei Europene si ai Fondului Monetar International, care au subliniat rolul FGA de a asigura doar o protectie de baza a detinatorilor de polite. Daca valoarea despagubirii cuvenite unui client depaseste acest plafon, suma poate fi recuperata in cadrul procedurii de faliment. Pe baza datelor din piata, plafonul de 450.000 de lei este indestulator in raport cu valoarea medie a despagubirilor prevazute prin contractele de asigurare.

Articole similare

Subiecte relevante