MFP modifica, printr-un proiect de act normativ, legislatia specifica programelor guvernamentale cu garantia statului pentru clarificarea modalitatii de aplicare a prevederilor OUG nr. 19/2019.

Astfel vor fi modificate:

Hotararea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casa" - se propune inlocuirea sintagmei privind referinta la ROBOR cu noul indice calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul adauga marja de prevazuta in normele de aplicare, si anume rata dobanzii IRCC plus o marja de maximum 2% pe an pentru creditele in lei.

Hotararea Guvernului nr.1053/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi - se propune inlocuirea sintagmei privind referinta la ROBOR cu noul indice de referinta calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul adauga marja de prevazuta in normele de aplicare astfel, rata dobanzii IRCC plus o marja de maximum 3% pe an.

Hotararea Guvernului nr.741/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.50/2018 privind implementarea Programului guvernamental "INVESTESTE IN TINE" - se propune inlocuirea sintagmei privind referinta la ROBOR cu noul indice de referinta calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul adauga marja de prevazuta in normele de aplicare astfel, rata dobanzii IRCC plus o marja de maximum 2% pe an.

In termen de 10 zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a actului normativ, finantatorii vor transmite Ministerului Finantelor Publice si Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii - S.A. - I.F.N., Fondului Roman de Contragarantare sau fondurilor de garantare, dupa caz, nivelul costurilor totale, respectiv marja maxima anuala peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica creditelor acordate in cadrul programelor guvernamentale de garantare in numele si in contul statului.

Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Transparenta decizionala.

Sursa: MFP