Plafonarea pretului la gaze incalca legislatia locala si europeana si pune in pericol investitiile si independenta energetica a Romaniei 20.07.2018 0 1083 Fondul Proprietatea isi exprima ingrijorarea majora cu privire la intentia Guvernului de a plafona pretul gazelor naturale din productia interna la aproximativ 70% din pretul curent de pe piata, asa cum reiese dintr-un proiect de Hotarare de Guvern, publicat recent de Ministerul Finantelor Publice. Daca va fi adoptata, Hotararea de Guvern va incalca in mod flagrant legislatia nationala in vigoare, cat si obligatiile asumate de Romania ca stat membru al Uniunii Europene de a respecta principiile pietei libere si de a liberaliza piata gazelor naturale. Aceasta masura va avea un impact extrem de daunator asupra economiei si a atractivitatii pietei pentru investitori, descurajand investitiile directe straine in tara. Independenta energetica a Romaniei va fi pusa in pericol, iar tara s-ar putea afla in situatia de a se baza pe surse externe de gaze naturale, la preturi mai mari, asupra carora Guvernul nu va avea niciun control.Mai mult, daca masura se va aplica tuturor consumatorilor, inclusiv celor industriali, aceasta va ridica din nou problema tratamentului discriminatoriu si posibil si a ajutorului de stat. In plus, va determina o reducere a contributiilor industriei de gaze la bugetul de stat.Comentand pe marginea implicatiilor deosebit de grave ale acestei propuneri, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited si Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea a declarat: "In calitate de investitori financiari, suntem foarte surprinsi si ingrijorati ca Guvernul ar putea sterge cu buretele ani intregi in care si-a construit credibilitatea in fata comunitatii internationale, printr-o singura decizie. Investitorii individuali locali, fondurile de pensii din Romania si investitorii institutionali internationali au investit cu buna credinta in piata de capital din Romania, in companii precum Romgaz si OMV Petrom, ca acum sa vada valoarea acestor investitii distrusa de Guvern, prin acest proiect. Prin anuntarea acestei decizii neinspirate, Guvernul reuseste sa stearga peste 600 de milioane RON din valoarea propriilor investitii in Romgaz si OMV Petrom, precum si peste 1,45 miliarde RON din valoarea totala a ambelor companii intr-o singura zi." Johan Meyer mai adauga: "Plafonarea in mod arbitrar a pretului gazelor ar arunca Romania in trecut, intrucat proiectul Ministerului Finantelor pune o piedica intregului proces de liberalizare, care s-a realizat in decursul catorva ani si ameninta orice investitie viitoare in Marea Neagra, esentiala pentru independenta energetica a Romaniei. Mai mult, aceasta masura incalca principiile pietei libere ale UE si va pune Romania intr-o lumina foarte nefavorabila chiar inainte de asumarea Presedintiei Consiliului UE. O astfel de gandire pe termen scurt, care ignora implicatiile pe termen lung asupra economiei Romaniei, nu va proteja consumatorii, ci ii va expune, de fapt, unor preturi chiar mai ridicate in viitor".Avand in vedere efectele severe si variate pe care o astfel de decizie le-ar avea, Fondul Proprietatea solicita Guvernului sa retraga proiectul de hotarare si sa protejeze principiile pietei libere pe care se bazeaza economia Romaniei, cat si angajamentele asumate in relatia cu Uniunea Europeana, esentiale pentru asigurarea dezvoltarii sustenabile si pe termen lung a tarii.In plus, Fondul Proprietatea considera ca o piata de capital functionala are nevoie ca Guvernul sa se angajeze ca va fi atent la impactul potential al deciziilor sale asupra viitorului companiilor si al comunitatii de investitii. De asemenea, Fondul va lua orice masuri adecvate pentru a proteja drepturile actionarilor Fondul Proprietatea.Sursa: Fondul Proprietatea Articole similare Economie Q & A