Patria Credit IFN este prima institutie financiara din Romania beneficiara a unui subordonat de la Fondul European de . Prin Programul de Investitii pentru Crestere a Capacitatii institutiilor de microfinantare din cadrul programului UE pentru ocupare a fortei de munca si inovare sociala (EaSI CBI), Fondul European de Investitii (FEI) acorda Patria Credit IFN un subordonat pentru o perioada de 10 ani. Cele 10 milioane de lei sunt destinate sustinerii planurilor ambitioase de dezvoltare ale IFN-ului in urmatoarea perioada in special in domeniul finantarii micro-fermelor, care au in general acces limitat la creditarea traditionala. Imprumutul are ca scop si imbunatatirea capacitatii Patria Credit de a contracta alte linii de finantare de la creditori de renume.

"Acordarea unui pe 10 ani reprezinta o dovada de incredere pentru noi si vrem sa multumim FEI pe aceasta cale, deoarece sprijina ritmul sustinut de crestere din ultimii ani al Patria Credit IFN. Aproximativ 90% dintre clientii nostri sunt din mediul rural. Suntem de ani buni alaturi de micile ferme din acest mediu, atat in zone mai putin bancarizate cum sunt Matca, Motatei, Izbiceni, cat si in zonele mai dezvoltate. Din experienta noastra in lucrul in comunitatile rurale, experienta de peste 16 ani, am aflat ca este nevoie de sprijin pentru dezvoltarea microfinantarii, iar parteneriatul strategic cu FEI vine in continuarea acestei nevoi si a misiunii noastre de crestere a incluziunii financiare in Romania.", spune Raluca Andreica, Director General Patria Credit.

Patria Credit IFN a inregistrat in 2018 rezultate financiare peste asteptari, cu o crestere a rezultatelor pentru al cincilea an consecutiv. Profitul net al Patria Credit IFN SA in 2018 a fost aproape 900.000 Euro, in timp ce activele au atins 15 milioane de euro, iar portofoliul de credite a crescut cu peste 25% fata de 2017. Orientarea institutiei catre sustinerea afacerilor micilor fermieri este data si de profilul portofoliului: clienti provenind preponderent din marile bazine legumicole, majoritatea contractand credite pentru sustinerea investitiilor in agricultura.

Planurile de dezvoltare pentru 2019 ale Patria Credit includ continuarea cresterii sustinute, cu mentinerea grupului tinta traditional de clienti, inclusiv extinderea catre alte zone geografice cu deficit de servicii bancare ale tarii.

Sursa: Patria Bank