În 2023, 97% dintre companiile franceze au oferit clienților termene medii de plată de 48 de zile.
În ciuda acestui fapt, 82% dintre companii au înregistrat întârzieri la încasare în ultimele 12 luni. Majoritatea declară că plățile întârziate au avut loc mai frecvent și pentru perioade mai lungi decât anul trecut. Deteriorarea comportamentului de plată a companiilor are ecou pe zona de insolvențe, cu o creștere incontestabilă observată de la începutul anului, care a depășit chiar nivelurile pre-Covid.
Termene de plată: o practică bine înrădăcinată
Extinderea termenelor de plată este o practică bine stabilită în Franța: 97% dintre companii oferă clienților lor astfel de termene, indiferent de sector și de dimensiunea companiei. Perioada medie de plată este 48 de zile, semnificativ mai mare decât termenele oferite în Germania (32 de zile) sau chiar în Polonia (46 de zile), dar totuși mult mai mici decât cele oferite în China (81 de zile) și restul Asiei (66 de zile).
O dovadă clară a răspândirii acestei practici în Franța este dată de faptul că, deși întreprinderile foarte mici sunt relativ mai puțin înclinate să acorde termene de plată, 95% dintre ele o fac de fapt. Cu toate acestea, termenele de plată sunt mai scurte. De exemplu, 35% dintre IMM-uri oferă termene de plată mai mici de o lună, comparativ cu aproximativ 10% în companiile mai mari.
Întârzierile de plată: situația devine tot mai complicată pentru companiile mici și mijlocii
82% dintre companiile din Franța au înregistrat întârzieri de plată în 2023, peste nivelurile din Polonia (61% dintre companii), Germania (76%) și Asia (57%), unde termenele de plată sunt mai lungi, dar întârzierile sunt mai rare.
Dimensiunea companiei este un factor important care influențează întârzierile de plată. 70% dintre companiile mici și mijlocii au declarat că întârzierile de plată au crescut, față de „doar” 53% dintre companiile medii și mari. În plus, majoritatea IMM-urilor au raportat întârzieri de plată mai frecvente anul acesta față de 2022. 54% dintre companiile mici au înregistrat întârzieri de plată de peste o lună și aproape 20% au mers până la a invoca întârzieri de plată de peste două luni. Ca atare, întârzierea medie de plată este de 42 de zile pentru aceste companii, față de 38 de zile pentru companiile mijlocii și „doar” 26 de zile pentru companiile mai mari. Rezultatele sunt cu atât mai îngrijorătoare, cu cât jumătate dintre societățile foarte mici au declarat că plățile întârziate au un impact „foarte important” sau „critic” asupra numerarului lor.
Dintre motivele invocate, 27% dintre respondenți au citat dificultățile financiare ale clienților lor ca motive pentru întârzierile de plată, aproximativ 41% dintre aceștia suspectează că partenerii lor de afaceri sunt mai reținuți în scopuri de gestionare a fluxului de numerar.
Insolvențele din Franța, în creștere
După ce a rămas la un nivel deosebit de scăzut până la jumătatea anului 2022, numărul insolvențelor corporative a revenit la nivelul de dinainte de Covid la sfârșitul anului trecut. În primele 9 luni ale anului au fost înregistrate 39.098 de insolvențe, în creștere cu 34% față de 2022 și cu 4,5% mai mult decât în 2019.
Această dinamică afectează toate sectoarele. Insolvențele au fost raportate în companiile care au generat venituri mai mici de 250.000 EUR (+8% față de perioada ianuarie-septembrie 2019), iar cele care generează venituri de peste 10 milioane EUR au înregistrat, de asemenea, mult mai multe insolvențe decât în perioada pre-pandemie (+8 %).
Această tendință se va manifesta în continuare în următoarele câteva trimestre, având în vedere marjele și fluxul de numerar sub presiune din cauza condițiilor restrictive de finanțare, a cererii mai limitate și a costurilor în creștere.
Deteriorarea perspectivelor economice și riscuri multiple
Aproximativ 90% dintre companiile chestionate se așteaptă la o înrăutățire a condițiilor economice sau, în cel mai bun caz, ca activitatea să rămână stabilă în Franța și la nivel mondial, așteptări împărtășite de companiile de toate dimensiunile.
În ciuda perspectivelor de creștere limitate pentru Franța și Uniunea Europeană în 2024, aceste două piețe rămân favorizate pe scară largă de companiile exportatoare (72% pentru Franța și 60% pentru UE), care le consideră cele mai bune oportunități pentru afacerile lor anul viitor.
Pe fondul unui context geopolitic global incert, favorabil pentru nearshoring și friendshoring , 12% dintre companiile chestionate au declarat că și-au relocat deja cel puțin o parte din activitate. 84% dintre companiile care s-au relocat sau intenționează să își mute o parte din activitate planifică să facă acest lucru în Franța.
Sursa: Coface