Inflația și preturile la combustibili încep să facă
probleme companiilor listate la Bursa de Valori București. Cât de mari sunt aceste
probleme aflăm la a 2-a ediție din seria de 2 evenimente din 2022
Analizăm companiile relevante listate la Bursa de Valori București
Data: 18 mai 2022
Ora: 18:00 - 21:30
Locație: Eveniment Online
Suntem după 2 ani de pandemie, în care piețele financiare au supraperformat, mai ales datorită dobânzilor scăzute și programelor de quantitative easing, promovate de FED și Banca Centrală Europeană. Companiile de growth și din domeniul tehnologiei au avut cel mai mult de profitat din această situație, iar investitorii au profitat, obținând randamente mult superioare mediei multianuale. Spre exemplu, indicele BET al Bursei de Valori București a înregistrat creșteri de aproximativ 30% în fiecare dintre cei 2 ani, începând cu martie 2020.
Conflictul Ruso-Ucrainean, problemele cu lanțul de aprovizionare, inflația și creșterea de preturi cauzata de cererea mare de materiale și materii prime din economia globală, lockdown-ul din China și temerile în privință unei posibile recesiuni globale au adus corecții pe Bursele globale, în primele 5 luni din 2022.
Influențate mai ales de prețurile crescute la energie și costurile salariale mărite, rezultatele publicate până acum de societățile listate au fost mixte. Daca majoritatea companiilor importante listate la Bursa de Valori București care și-au publicat până acum rezultatele financiare pe Trimestrul I și-au îmbunătățit semnificativ cifra de afaceri față de cea realizată în primele 3 luni din 2021, doar jumătate dintre societăți au raportat profituri semnificativ mai bune comparativ cu perioada similară din anul trecut.
Dacă la unele dintre companii, pierderile s-au adâncit, altele precum Electrica S.A. sau Transelectrica S.A. au surprins, venind cu rezultate negative, respectiv un profit aproape de 0.
Așa cum era de așteptat, celelalte societăți din energie – Romgaz S.A., Nuclearelectrica S.A., Conpet S.A., OMV Petrom S.A. au raportat profituri cel puțin duble, pe fondul creșterii prețului la energie și carburanți, respectiv al cererii pentru acestea. Alte societăți care au surprins plăcut au fost și Arctic Stream, Bursa de Valori București sau Transilvania Broker de Asigurare.
După încheierea perioadei de raportări, pe data de 18 mai 2022, vom discuta despre rezultatele publicate de aproximativ 30 cele mai populare companii listate în rândul investitorilor de la Bursa de Valori București, în cadrul celei de-a 2-a ediții a evenimentului The Power Table - Cum arată rezultatele financiare și cum investim.
Care sunt subiectele abordate la cea de-a 2-a ediție din 2022 a evenimentului The Power Table – Cum arată rezultatele financiare și cum investim
În cadrul evenimentului, vom discuta cu Ștefan Musgociu, Specialist Business Development și Public Affairs la Bursa de Valori București, despre cele mai noi listări, ce companii care se pregătesc să vina la BVB în perioada următoare și ultimele noutăți legate de operationalizarea Contrapartii Centrale .
Cu Catalin Chis – Director General, Președinte al Consiliului de Administrație LIFE ÎS HARD | Work Soft vom analiza rezultatele financiare ale societății pe T1 2021 și vom vorbi despre ultimele noutăți legate de Life îs Hard.
Valentin Budes, CFO Sphera Franchise Group S.A., vă fi prezent la The Power Table pentru a discuta despre rezultatele financiare ale companiei pe primul trimestru. și care sunt planurile pentru acest an.
CEO-ul Teraplast S.A. Alexandru Stânean revine la The Power Table pentru a discuta despre provocările pe care le întâmpină societatea în climatul economic actual, rezultatele financiare pe T1 și planurile de dezvoltare ale companiei pentru anul 2022.
Ca de obicei, Mircea Iliescu - Trainer și Financial Advisor la BVBescu.ro, va oferi o prezentarea detaliată a rezultatelor financiare publicate de cele mai importante 30 de companii listate la Bursa de Valori București.
Evenimentul The Power Table este organizat cu sprijinul Bursei de Valori București, Tradeville S.A. și Life is Hard S.A., Evisara (partener tehnic), Financial Intelligence, Finzoom, Ziarul Bursa, NewMoney, InvestTenergy, Economistul.ro, Club Economic, Romania Durabilă și București Business, Prahova Business și Reușita TV (Parteneri media).
Accesul la eveniment este GRATUIT, dar necesită înscriere și confirmare din partea organizatorilor.
Care este tema evenimentului "The Power Table - Cum arata rezultatele financiare pe Trimestrul 1 2022 și cum investim"
Vom analiza companiile relevante listate pe Piața principală și pe segmentul AeRO la Bursa de Valori București pentru a afla:
• cum arată rezultatele financiare pe Trimestrul I 2022 și care sunt indicatorii importanți din raportări;
• care sunt companiile în care încă puteți investi pentru a beneficia de dividendele aferente anului 2021;
• cum au fost afectate rezultatele companiilior listate la Bursa de Valori București de inflație și de conflictul din Ucraina;
• care sunt companiile care s-ar putea lista în prima parte a anului 2022.
Programul evenimentului "The Power Table - Cum arată rezultatele financiare pe Trimestrul 1 2022 și cum investim":
17:50 – 18:00 – Accesul participanților la evenimentul online
18:00 – 18:20 – Despre cele mai noi listări, ce companii care se pregătesc să vină la BVB în perioada următoare și ultimele noutăți legate de operationalizarea Contrapartii Centrale – Ștefan Musgociu – Specialist Business Development și Public Affairs Bursa de Valori București
18:20 – 19:00 – Despre rezultatele financiare ale societății pe Trimestrul I și ultimele noutăți legate de Life is Hard – Catalin Chis – Director General, Președinte al Consiliului de Administrație LIFE IS HARD | Work Soft
19:00 – 19:30 – Cum arată rezultatele financiare ale companiei și care sunt planurile pentru acest an – Valentin Budes – CFO Sphera Franchise Group S.A.
19:30 – 20:15 – Despre provocările pe care le întâmpină societatea în climatul economic actual, rezultatele financiare pe T1 și planurile de dezvoltare pentru anul 2022 – Alexandru Stânean – CEO Teraplast S.A.
20:15 – 21:30 – Prezentarea rezultatelor financiare pe Trimestrul I 2022 pentru companiile listate la Bursa de Valori București –Mircea Iliescu, Trainer și Financial Advisor la BVBescu.ro
21:15 – 21:30 – Sesiune Q&A
Evenimentul se adresează investitorilor de la Bursa de Valori București și celor care sunt interesați să investească pe Piața de Capital.
Sursa: BVB-escu