Fundatia Dreptul la Educatie si OTP Bank Romania au fost alaturi si in acest an de Global Money Week (GMW), initiativa sprijinita de Child & Youth Finance International (CYFI), care are drept scop constientizarea importantei dezvoltarii cunostintelor financiare si antreprenoriale in randul tinerilor. La fel ca anul trecut, Fundatia a fost unul dintre partenerii principali al campaniei globale anuale, care a avut loc in perioada 25 – 29 martie.

In cele patru zile ale evenimentului, trainerii Fundatiei Dreptul la Educatie au sustinut 19 cursuri interactive de educatie financiara la OK Center la care au participat 299 elevi din ciclul gimnazial, de la 13 scoli partenere din judetul Ilfov si Bucuresti.

Campania este coordonata de Child & Youth Finance International (CYFI), una dintre cele mai importante organizatii mondiale care promoveaza educatia si responsabilitatea financiara in peste 140 de tari. GMW este o campanie globala anuala menita sa inspire si sa invate tinerii si adolescentii despre gestionarea banilor, mijloacele de trai si spiritul antreprenorial.

Sub sloganul "Learn.Save.Earn", cei 299 de cursanti au invatat, intr-un cadru interactiv si dinamic, concepte care sa le dezvolte un comportament financiar sanatos. Elevii au invatat despre produsele financiare disponibile pe piata bancara (cardul de Credit vs. Debit, depozite, tipuri de , si rata compusa a dobanzii, internet banking sau fonduri de investitii), relatia dintre risc si rentabilitate, gestionarea bugetului personal sau notiuni pentru un consum responsabil.

Trainerii Fundatiei au folosit metoda Endutainment (educatie prin divertisment) pentru cursurile sustinute, activitatile fiind gandite si dezvoltate pentru a fi interactive, interesante si distractive. Tinerii au deprins competente, precum gandire critica, creativitate, comunicare si lucru in echipa.

"La aproape un an si jumatate de cand OK Center si-a deschis portile, suntem mandri sa anuntam ca spatiul a gazduit zeci de programe de educatie si incluziune financiara, cu parteneri de incredere. Global Money Week este unul dintre aceste programe, o initiativa de care tinerii din intreaga lume au nevoie pentru un viitor economic mai sigur. La Fundatie impartasim aceleasi valori cu Child & Youth Finance International si credem ca educatia financiara sta la baza unei societati responsabile. Ne-am alaturat cu drag proiectului si o vom face multi ani de acum inainte." – László Diósi, Presedinte al Fundatiei Dreptul la Educatie.

Anul trecut, in cadrul Global Money Week 2018, editie organizata cu sprijinul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), 220 de elevi din Bucuresti, din ciclul gimnazial si liceal, au participat la cursurile interactive de educatie financiara ale Fundatiei Dreptul la Educatie. Sesiunile de training au avut loc la OK Center, primul hub din Romania dedicat educatiei financiare, atat pentru tineri cat si pentru adulti. In acelasi timp, sesiuni de educatie financiara dinamice si distractive au fost predate si invatate si la Deva, unde 60 de elevi s-au familiarizat cu notiuni din domeniul finantelor.

Sursa: OTP Bank