Peste 100 de scoli din intreaga tara au inscris mai mult de 1.000 de desene ale copiilor despre educatie financiara la concursul “Scoala banilor bine-crescuti” 14.12.2020 0 546 Banca Comerciala Romana anunta incheierea concursului de desene pentru elevi „Scoala banilor bine-crescuti” si desemnarea celor doua castigatoare: Scoala Gimnaziala nr. 28 din Galati si Liceul „Pavel Dan” din Campia Turzii. Timp de o luna, peste 100 de scoli din toata tara au inscris in competitie mai mult de 1.000 de desene realizate de elevi pornind de la temele de educatie financiara: Economisesc pentru visul meu, Prima mea pusculita si La ce ne ajuta banii.„Suntem tare mandri ca am reusit sa starnim un asemenea interes in randul copiilor din intreaga tara si ca am avut un numar atat de mare de scoli candidate la acest titlu. Este un semn ca munca noastra din ultimii ani, prin care am incercat sa ducem educatia financiara in salile de clasa a dat rezultate, lucru dovedit de toate desenele realizate de copii. Ne-a fost greu sa alegem castigatoarele din cele peste 100 de scoli inscrise si, drept dovada, am ajuns sa avem doua castigatoare in loc de una. Ne bucuram de reactiile primite si speram sa reluam cat mai curand concursul” a declarat Nicoleta Deliu, Director Comunicare & CSR BCR.Desemnarea scolii castigatoare s-a facut pe baza numarului de like-uri din partea publicului pe pagina de Facebook a cartii, dar si a voturilor juriului, format din Cristina Andone (autoarea cartii „Scoala banilor bine-crescuti”), Sebastian Oprita (ilustrator al cartii), Claudia Oprescu (coordonatoare a proiectului Scoala de Bani BCR) si Ana Nicolescu (blogger Mamica Urbana). Pentru ca a existat egalitate intre doua dintre finaliste, Scoala Gimnaziala nr. 28 din Galati si Liceul „Pavel Dan” din Campia Turzii, juriul a decis ca ambele vor primi titlul de „Scoala banilor bine-crescuti”.”Acest concurs a fost o bucurie. In primul rand, pentru ca s-a adresat copiilor cu scopul de a le dezvolta deprinderi care sa ii ajute sa faca in viata alegeri financiare inteligente si, in al doilea rand, pentru ca a mobilizat o intreaga comunitate : elevi, absolventi, profesori, parinti, rude, cunostinte, care nu au ramas indiferenti la talentul micilor artisti din scoala noastra. S-a creat o energie in jurul unei povesti frumoase, dovedind astfel ca ”Scoala Banilor Bine-Crescuti” exista intr-adevar, aici, in orasul nostru. Am demonstrat ca o scoala poate deveni inima unei comunitati si ca dincolo de bani e vorba de altceva : de apartenenta, de identitate, determinare, spirit de echipa, solidaritate si entuziasm”, a precizat profesor Daniela Cristina Popa, Director al Liceului Teoretic “Pavel Dan”, Campia Turzii.„In societatea actuala, educarea tinerei generatii inseamna mai mult decat o simpla transmitere de informatii. Ea presupune si dobandirea unor competente de intelegere, corelare si aplicare a acestora. Educatia financiara este una dintre formele de educatie moderna care vine sa ofere aceasta posibilitate, ancorand teoria in sfera pragmaticului.Ideea implicarii in concursul "Scoala banilor bine crescuti" a fost astfel imbratisata imediat. Au raspuns prezent acestei provocari parintii si o buna parte a comunitatii locale. Dincolo de savoarea castigarii unui concurs de catre elevii nostri, ne-am bucurat sa constatam ca, impreuna, suntem o forta si ca o cauza bine stabilita poate fi cheia catre lucruri marete. In speranta ca atelierele de lucru si cartile ce vor ajunge la copiii nostri vor cladi niste tineri responsabili financiar, felicitam organizatorii pentru initiativa si scolile competitoare” a declarat profesor Camelia Elena BUCSA, director Scoala Gimnaziala Nr.28, Galati.Scolile vor fi premiate cu carti si ateliere gratuite de educatie financiara pentru copii, sustinute de Cristina Andone, dar si ateliere online pentru profesori si parinti sustinute de specialistii de la Scoala de Bani. Toate cele 14 finaliste ale concursului vor fi recompensate pentru participare, urmand ca premiile sa fie oferite in perioada decembrie 2020 - februarie 2021.Sursa: BCR Articole similare Educatie Q & A