Podiumul finalistilor la cea de-a III-a editie 05.07.2016 0 2027 Vineri, 6 mai 2016, Banca Nationala a Romaniei a gazduit festivitatea de premiere a elevilor din invatamantul primar (clasele a III-a si/sau a IV-a), finalisti la Concursul National de Educatie Financiara "Olimpiada Micilor Bancheri", concurs aflat in Calendarul Activitatilor Educative Nationale 2016 al ministerului educatiei. La faza locala a Olimpiadei, care s-a desfasurat in Saptamana "Global Money Week"din martie 2016, s-au inscris peste 4.500 elevi din invatamantul primar (clasele a III-a si/sau a IV-a) din 26 judete (75 scoli din 62 localitati din mediul rural si urban) si municipiul Bucuresti. Cele mai indepartate judete au fost: Arad, Bacau, Covasna, Iasi, Neamt, Satu-Mare, Suceava si Vaslui. Dupa prima proba au fost selectati, in ordinea mediilor, primii 3 elevi din fiecare scoala. A doua proba a constat din realizarea unui proiect de educatie financiara (desene, afise, un targ, expozitie numismatica, vizita la o banca, realizarea unei machete etc.). Dupa primele doua probe, au fost selectati primii 121 elevi, care au venit la Bucuresti pentru a sustine proba scrisa a etapei nationale la Universitatea Bucuresti – Facultatea de Istorie.Dupa terminarea probei scrise, cei 121 elevi si 54 dascali coordonatori au vizitat o banca (Alpha Bank Romania sau BCR) sau o companie privata (MasterCard) si Sucursala Bancii Nationale a Romaniei. Apoi, toti elevii au fost primiti la BNR pentru a efectua vizita la Muzeul BNR si, au participat la Gala laureatilor celei de a III-a Editii a Olimpiadei Micilor Bancheri. Alaturi de elevi si dascali, in Sala "Mitita Constantinescu", au mai participat reprezentanti ai Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, inspectoratelor scolare teritoriale, parinti, bancheri, reprezentanti ai IBR si ARB, specialisti, care au si acordat cele 16 premii ale Olimpiadei. Marele castigator a fost elevul Andrei Raileanu de la Scoala Gimnaziala "Emil Racovita" din Moinesti, judetul Bacau, care a obtinut punctajul maxim - nota 10. Spre deosebire de anul trecut, cand cele 15 premii au fost acordate pana la media 8,50, anul acesta nivelul de pregatire a fost mai bun, ultimul premiant avand media 9,10. Anul acesta, punctajul obtinut de elevi a fost mult mai strans si s-au obtinut medii mult mai mari, lucru ce ne demonstreaza performanta obtinuta de dascali in predarea disciplinei. Din cele mai interesante proiecte realizate, MasterCard a selectat unul, pentru care a acordat premiu pentru Cel Mai Inovator Proiect - "Bancile de langa scoala mea" - al elevilor clasei a III-a din cadrul Colegiului National "Ferdinand I" din Bacau. Proiectul a fost structurat pe mai multe componente – aplicarea unui sondaj de opinie cu privire la criteriile de selectie ale unei banci din perspectiva familiei, o serie de interviuri cu bancile si realizarea unor operatiuni, precum schimb valutar sau plata unei facturi la ATM, cat si realizarea unor exponate grafice, ilustrand diverse concepte de educatie financiara. Proiectul a inclus, de asemenea, o componenta de responsabilitate sociala, elevii Colegiului National "Ferdinand I" punand in vanzare produse artizanale realizate in parteneriat cu copiii de la Centrul "Henry Coanda" din Bacau, banii obtinuti fiind donati catre centru.Impresionati de cunostintele dobandite la ora de educatie financiara, elevii de la Scoala Gimnaziala nr. 4 Suceava si-au dorit sa calatoreasca pe taramul BNR, pentru a-si testa cunostintele in domeniul financiar, prin jocul "Vreau sa fiu GUVERNATOR!". Revista Cutezatorii a acordat Premiul Cutezatorii – Cel mai bun proiect pentru jocul "Vreau sa fiu Guvernator!"Alpha Bank Romania a sustinut pentru al treilea an consecutiv organizarea Olimpiadei de educatie financiara. Dupa concurs, un grup de copii a vizitat sediul central Alpha Bank si Sucursala Alpha Bank Dorobanti. Copiii au avut ocazia sa discute cu dl. director regional George Chirita despre bani, economisire si creditare si s-au entuziasmat atunci cand au vazut cum functioneaza o masina de numarat bani sau care sunt elementele distinctive de pe diverse bancnote.La festivitatea de premiere, dl. vicepresedinte executiv retail Cristian Dragos a inmanat premiul intai elevei Teodora Bindac.Ligia Georgescu-Golosoiu Subiecte relevante Ministerul Educatiei BNR (Banca Nationala a Romaniei) Q & A