Dobanda Anuala Efectiva (DAE) este exprimata sub forma procentuala si reprezinta costul total al unui credit si include pe langa rata dobanzii si celelalte comisioane si taxe asociate, care sunt platite de beneficiarul creditului pe toata durata perioadei de rambursare.

Ce costuri sunt incluse in DAE?

In DAE sunt incluse:
  • rata dobanzii
  • comisionul de analiza dosar
  • comisionul de administrare credit (lunar sau anual) sau comisionul de administrare cont curent
DAE nu contine costurile legate de:
  • comisionul de rambursare anticipata
  • asigurari (daca nu sunt obligatorii sau se pot incheia de catre consumator direct, cu orice asigurator)
  • dobanda penalizatoare / alte costuri percepute de terti
  • comisionul unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (suma fixa)
Daca produsul oferit de include si asigurari (de viata, locuinta, somaj) atunci in DAE se vor adauga si costul acestor asigurari.

Valoarea DAE difera in functie de valoarea imprumutului si perioada de rambursare. DAE creste pe masura ce valoarea creditului si perioada de rambursare scad si DAE este mai scazuta pentru credite de valori mai mari, luate pe perioade mai indelungate.

Exemple concrete de variatie a DAE regasiti in tabelul de mai jos.

Care este diferenta intre DAE personalizata si DAE afisata, sau precalculata?

Bancile sunt obligate prin lege sa calculeze si sa afiseze DAE pentru produsele de credit oferite.

In acest calcul includ rata dobanzii, comisioanele si taxele asociate creditului dar, deoarece nu pot stii cat de mult vreti sa imprumutati (sau pentru ce valoare a creditului va incadrati cu venitul) si pe ce perioada, tot ce pot face bancile este sa estimeze aceste variabile si astfel sa afiseze o DAE precalculata (pentru o anumita valoare si perioada a creditului). Aceasta informatie este oarecum folositoare, dar in majoritatea cazurilor nu reprezinta costul exact al creditului ales de dumneavoastra.

Fiecare combinatie de diferite valori ale creditului si a perioadei de rambursare, rezulta in valori diferite ale DAE, chiar pentru acelasi produs bancar. Pentru a fi 100% corect, DAE trebuie calculata dinamic, adica personalizata in functie de perioada si valoarea creditului dumneavoastra.

Considerati urmatorul exemplu: Banca X ofera un credit flexibil care va da posibilitatea sa imprumutati orice suma intre 5.000 si 10.000 RON, cu o perioada de rambursare de unul, doi sau trei ani. Rata dobanzii si comisioanele pentru acest credit sunt urmatoarele:
  • Rata fixa a dobanzii de 10% pe toata perioada imprumutului
  • Comision de analiza dosar de 100 RON
  • Un comision lunar de administrare de 0.25%, platibil lunar la soldul creditului
DAE personalizata calculata pentru acest difera considerabil in functie de valoarea si de perioada de rambursare a creditului, dupa cum puteti vedea mai jos:


Valoare Credit
5.000 RON6.000 RON7.000 RON8.000 RON9.000 RON10.000 RON
Numar de rate lunare1218,25%17,49%16,95%16,55%16,24%15,99%
2416,16%15,76%15,47%15,26%15,10%14,97%
3615,43%15,16%14,96%14,81%14,70%14,61%
Sursa: Calculator DAE FinZoom.ro

Banca X ar putea afisa in materialele promotionale cea mai scazuta DAE posibila, cea de 14,61%, si sa o numeasca DAE precalculata a acestui produs. Daca dumneavoastra insa vreti sa imprumutati 5.000 lei, timp de un an, in realitate DAE va fi de 18,25%.

Cand sunteti in cautarea celui mai convenabil credit compararea ofertelor in functie de DAE precalculata nu este un mijloc de comparare exact si poate duce la o si mai mare confuzie. Este adevarat, DAE precalculata transforma toate ofertele (fructele) in mere, dar estimeaza doar costul unui mar – fie el mic sau mare. Totusi, nu toti vrem acelasi mar. Am putea spune ca DAE personalizata calculeaza costul pe kilogram.

Pe www.finzoom.ro puteti sa introduceti cerinte specifice pentru fiecare credit de consum, credite pentru locuinta si credite pentru autoturisme pentru calcularea Dobanzii Anuale Efective personalizate, pentru toate ofertele financiare de pe piata romaneasca.

Ghid credite:
  1. Drepturile consumatorilor de credite
  2. Contractele de credit
  3. Ce este DAE?
  4. Dobanda intr-un contract de credit
  5. Comisioane admise intr-un contract de credit
  6. Sfaturi pentru consumatorii de credite
  7. La Ce sa fim Atenti Cand Contractam un Credit?
  8. Ce este Scoring-ul si ce Rol are in Obtinerea unui Credit?
  9. Totul despre Rambursarea Anticipata a Creditului (Partiala sau Totala)
  10. Comision de rambursare anticipata
  11. Biroul de Credit
  12. Centrala Riscului de Credit (CRC)
  13. Biroul de Credit: Scoringul FICO
  14. Credit Rate egale vs. Rate descrescatoare
Tipuri credite:
  1. Credite de nevoi personale
  2. Credite ipotecare
  3. Credite Prima Casa
  4. Credite auto