Astazi, Comisia Europeana propune scaderea costurilor platilor transfrontaliere in euro la nivelul intregii Uniuni. Conform normelor actuale, rezidentii si intreprinderile din zona euro beneficiaza de aceleasi conditii pentru tranzactiile efectuate in propria lor tara si pentru cele efectuate intr-un alt stat membru din zona euro.

Propunerea de astazi urmareste aplicarea acestor conditii si in cazul persoanelor si al intreprinderilor din tari care nu se afla in zona euro. Astfel, toti consumatorii si toate intreprinderile vor putea beneficia pe deplin de avantajele pietei unice atunci cand trimit bani, retrag numerar sau efectueaza plati in strainatate. Pentru toate platile transfrontaliere in euro efectuate pe teritoriul UE in afara zonei euro se va plati acelasi comision – comision mic sau comision zero – ca platile nationale efectuate in moneda locala oficiala. In plus, Comisia propune astazi sporirea transparentei si a concurentei pentru serviciile de conversie monetara atunci cand consumatorii platesc bunuri sau servicii intr-o alta moneda decat cea din propria tara.

Valdis Dombrovskis, vicepresedintele responsabil cu stabilitatea financiara, serviciile financiare si uniunea pietelor de , a declarat: "Datorita propunerii prezentate astazi, cetatenii si intreprinderile din tarile care nu fac parte din zona euro vor beneficia de aceleasi conditii ca si rezidentii din zona euro atunci cand fac plati transfrontaliere in euro. Toti cetatenii europeni vor putea face transferuri transfrontaliere in euro platind aceleasi comisioane ca pentru tranzactiile interne. Propunerea prezentata astazi prevede, de asemenea, o transparenta totala in ceea ce priveste conversia valutara atunci cand consumatorii platesc cu cardul intr-o tara care nu are aceeasi moneda ca a lor."

Consumatorii si intreprinderile din zona euro beneficiaza deja de comisioane foarte mici pentru platile transfrontaliere in euro; acest fapt se datoreaza intrarii in vigoare, in 2001, a Regulamentului privind platile transfrontaliere. Conform normelor actuale, rezidentii si intreprinderile din zona euro beneficiaza de aceleasi conditii pentru tranzactiile efectuate in propria lor tara si pentru cele efectuate intr-un alt stat membru din zona euro. Propunerea de astazi urmareste aplicarea acestor conditii si in cazul persoanelor si al intreprinderilor din tari care nu se afla in zona euro pentru deplasari sau plati efectuate in strainatate. Astfel, se va pune capat costurilor ridicate ale tranzactiilor transfrontaliere efectuate in euro in cadrul UE.

Mai precis, prezenta propunere prevede ca pentru platile transfrontaliere in euro se vor percepe comisioane identice cu cele percepute pentru plati nationale echivalente efectuate in moneda locala. Astfel, comisioanele vor scadea, ajungand la cativa euro sau chiar cativa centi. De exemplu, se va plati acelasi comision pentru un transfer transfrontalier in euro (EUR) efectuat din Bulgaria si un transfer national in leva bulgareasca (BGN). Aceasta este o schimbare majora, intrucat comisioanele pentru un simplu transfer pot fi exorbitante in unele state membre din afara zonei euro (de pana la 24 EUR pentru un transfer de 10 EUR!). Comisioanele ridicate percepute astazi reprezinta un obstacol in calea pietei unice, deoarece afecteaza activitatile transfrontaliere ale populatiei (achizitionarea de bunuri sau de servicii intr-o alta moneda) si ale intreprinderilor, in special ale IMM-urilor. Acest lucru creeaza un decalaj major intre rezidentii din zona euro care beneficiaza de moneda unica si rezidentii din afara zonei euro, care pot efectua tranzactii ieftine doar in tara lor.

Datorita propunerii de astazi, platile care implica monede diferite ale Uniunii vor deveni transparente. In prezent, consumatorii nu sunt, in general, informati si nu cunosc costurile unei tranzactii care implica o conversie monetara. Prin urmare, conform propunerii, consumatorii vor trebui sa fie pe deplin informati cu privire la costurile de conversie monetara inainte de a efectua o astfel de plata (de exemplu, plati cu cardul in strainatate, indiferent daca este vorba de o retragere de numerar de la un bancomat, de plata cu cardul la un punct de vanzare sau de o plata online). Asadar, acestia vor fi in masura sa compare costurile diferitelor optiuni de conversie si sa faca o alegere corecta. Conform unor informatii recente, consumatorii se plang de practicile de conversie monetara dinamica, si anume de faptul ca trebuie sa plateasca in strainatate in propria lor moneda, si solicita interzicerea acestora dupa ce au constatat ca, in majoritatea cazurilor studiate, ei sunt cei care ies in pierdere. Consumatorii nu dispun de informatiile necesare pentru a face cea mai buna alegere, de aceea sunt indrumati in mod inechitabil catre cele mai costisitoare optiuni de conversie monetara. Autoritatea Bancara Europeana va avea misiunea de a elabora un proiect de standard tehnic de reglementare, care este necesar pentru a se asigura un grad sporit de transparenta.

Urmeaza ca propunerea legislativa sa fie transmisa Parlamentului European si Consiliului pentru adoptare.

Context

O prioritate esentiala a Comisiei Juncker este crearea unei piete unice mai aprofundate si mai echitabile, in care persoanele, serviciile, bunurile si capitalurile sa circule liber in cadrul unei economii al carei produs intern brut anual se ridica la 15 mii de miliarde EUR. Piata unica urmareste, de asemenea, sa le ofere consumatorilor acces la produse mai bune la preturi mai mici, datorita unei concurente sporite. Comisia Europeana a adoptat deja numeroase masuri pentru a asigura emanciparea si protectia consumatorilor europeni in sectorul serviciilor financiare: Directiva privind conturile de plati acorda tuturor rezidentilor UE acces la un cont bancar de baza, Directiva privind serviciile de plata permite imbunatatirea semnificativa a securitatii platilor, iar Regulamentul Comisiei privind pensiile personale paneuropene (PEPP), aflat in stadiu de propunere, va oferi consumatorilor mai multe posibilitati atunci cand fac economii pentru pensie. In martie 2017, Comisia Europeana a publicat un plan de actiune care defineste o strategie de consolidare a pietei unice a UE pentru serviciile financiare de consum. Comisia pune in aplicare acum primele doua actiuni din acest plan, care vizeaza transparenta si comisioanele in tranzactiile transfrontaliere. In acest context, platile transfrontaliere sunt esentiale pentru integrarea economiei UE. Acestea joaca un rol important prin faptul ca apropie cetatenii si intreprinderile din UE. Restrictiile si costurile excesive asociate platilor transfrontaliere constituie un obstacol in calea realizarii pietei unice.

Pentru a pregati aceste amendamente la Regulamentul 924/2009, Comisia a efectuat, in perioada iulie - octombrie 2017, o consultare publica, in cadrul careia partile interesate si-au exprimat opinia cu privire la cea mai buna modalitate de indeplinire a obiectivului de reducere a costului platilor transfrontaliere in UE. In raspunsurile formulate in cadrul consultarii publice, toti utilizatorii serviciilor de plata (consumatori si intreprinderi deopotriva) au invocat comisioanele ridicate pentru tranzactiile transfrontaliere, precum si lipsa de transparenta in ceea ce priveste aceste comisioane. Prestatorii de servicii de plata au insistat mai cu seama asupra diferentei dintre platile in euro care au fost prelucrate automat de la un capat la altul (adica fara interventie manuala) si platile efectuate in alte monede, a caror prelucrare este mai putin eficienta si, prin urmare, mai costisitoare.

Sursa: Comisia Europeana