Din cauza întârzierilor mai mari de 90 de zile în plata ratelor la 
credite, consumatorii riscă să ajungă în executare silită. Demersurile prin care banca încearcă să își recupereze banii împrumutați pot să complice și mai mult situația debitorilor, de la poprirea veniturilor pe care aceștia le au, până la scoaterea la licitație a bunurilor pentru acoperirea datoriei. Din fericire, scadența anticipată a creditului nu este un proces ireversibil, iar consumatorii se pot adresa băncii direct, sau prin intermediul CSALB, pentru găsirea unei soluții de plată, printr-un nou angajament. Costurile executării silite, contestația la executare și soluțiile pe care le mai are un debitor după ce creditul lui a ajuns la un executor judecătoresc sunt printre temele discutate în podcastul găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Andrei Vieru, director Monitorizare Executare Silită Retail din Banca Transilvania și Bogdan Dumitrache, executor judecătoresc, au făcut mai multe recomandări consumatorilor aflați în proces de executare silită.
Norel Moise: Care este profilul și comportamentul de plată al clienților care ajung în executare silită?
Andrei Vieru: Comportamentul de plată este modificat față de acum 10 ani, în sensul că sunt din ce în ce mai puțini clienți care intră în executare silită. Pe de o parte observăm că sunt 
consumatori care înțeleg cum funcționează produsele bancare, dar sunt și clienți care, din păcate, încă nu sunt familiarizați cu ce înseamnă un 
card de 
credit sau un 
credit de 
nevoi personale. Și acesta, lipsa educației financiare, este unul din motivele pentru care se ajunge în executare silită. Încercăm prin departamentele noastre să facem această educație de câte ori avem ocazia. Profilul debitorului executat silit este în proporție de 58%-60% al unui bărbat din mediul rural, care are o creanță de 40-50 de mii de lei din cauza unor 
carduri de 
credit sau 
credite de 
nevoi personale fără garanții. Creditele cu expuneri mari intră tot mai rar în executare silită.
Bogdan Dumitrache: Am observat o modificare în comportamentul debitorilor. Acum câțiva ani aceștia lăsau procedura de executare să curgă până spre limita maximă, cu 2-3 zile înainte de al doilea termen de licitație, un termen cu risc de adjudecare. Acum, debitorii sunt mult mai diligenți. Reacționează imediat după ce le-a fost înființată prima poprire sau li s-a comunicat somația de executare, iar procesul nu mai este perceput ca un drum fără întoarcere. Putem vorbi de o maturizare a debitorilor care iau tot mai des în calcul posibilitatea de a ajunge la o înțelegere cu banca.
Norel Moise: Dacă ne referim la cadrul legislativ în care se desfășoară executarea, ce mai poate face un consumator care este executat silit?
Andrei Vieru: Cadrul legislativ pare greoi, cu termene lungi și mult timp pierdut, atât pentru creditor și debitor, cât și pentru executor. Sunt procese de executare silită care durează peste 10-12 ani. Debitorul are de ales între două scenarii: unul în care poate fi activ în executarea silită, în sensul în care dorește să aibă un dialog cu creditorul și cu executorul. În scenariul al doilea este pasiv, nu îl mai interesează ce se întâmplă cu creanța pe care o are, cu popririle sau valorificarea activelor pe care le are în patrimoniu. Noi îi încurajăm de fiecare dată când avem posibilitatea și discutăm cu debitorii, să vină la negocieri, să vină către CSALB, unde ne putem pune de acord să închidem creanța în condiții amiabile. Nimeni nu dorește să scoată la vânzare bunuri mobile sau imobile doar pentru a închide creanța. Putem ajunge la angajamente de plată în executare silită, chiar dacă nu pe termene la fel de lungi cum ar fi fost contractul de 
credit inițial, de 10-15 ani.
Bogdan Dumitrache: Primul pas în procedura de executare silită este marcat de faptul că cel care e titularul creanței, creditorul, depune cerea de executare la executorul judecătoresc. Din acel moment se avansează niște cheltuieli care vor fi cheltuieli de executare. De aceea, cu cât debitorul și creditorul intră într-o negociere imediat după momentul depunerii cererii de executare, cu atât cheltuielile implicate vor fi mai mici. Șansele cresc dacă se încearcă negocierea înainte de licitație, înainte de cheltuieli precum ororariul executorului, al expertului evaluator, de costurile cu îndeplinirea formalității de publicitate imobiliară sau de publicitatea licitației.
Am observat că foarte frecvent creditorul recurge la înființarea popririi. Practic, sunt blocate veniturile pe care debitorul le are la instituțiile de 
credit, în 
conturi sau sume la care are dreptul în raport cu alte persoane fizice sau juridice. Angajatorul este identificat de executorul care are acces la baza de date sau, cazul și mai amar, se recurge la poprirea veniturilor din pensii. Vorbim de poprirea a o treime din venitul net. Dacă sunt mai multe creanțe pentru care se face executarea, se poate popri jumătate din net. Se pot popri și alte sume. De exemplu, dacă debitorul are un apartament închiriat, chiria poate fi poprită integral de la chiriaș. Poprirea aproape că se face fără somație de peste un an. Grație unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii, nu mai sunt vizibile pe portalul instanțelor de judecată procedurile de încuviințare a executării silite. Până acum, debitorii puteau aproxima momentul în care începe executarea, pentru că urmăreau portalul de judecată. Acum, acest element nu mai este vizibil. Deci, pe fondul acesta, poprirea are un caracter de surpriză mai mare decât avea înainte.
Incidentul tipic în această situație este când salariul ajunge să fie poprit în integralitate, atunci când coincide contul curent deschis la o bancă, cu cel în care debitorul îți primește salariul. Remedierea pe care o face executorul este să ridice poprirea înființată la bancă și să se mulțumească cu poprirea înființată la angajator.
Dacă intervine negocierea în timpul executării, creditorul poate cere oricând suspendarea procedurii. La rândul ei, și reluarea procedurii este la fel de simplă. Dacă debitorul nu și-a respectat ratele sau înțelegerea asumată cu banca, cum s-a operat suspendarea, așa se va opera și reluarea executării, în baza unei cereri simple a creditorului. Chiar și executorul judecătoresc este interesat ca părțile să se înțeleagă, deși pare contraintuitiv acest lucru. Dar, executorul preferă să aibă un rulaj de proceduri de executare mai mare, chiar dacă onorariul de executare la finalul unui proces în care părțile s-au înțeles nu va mai fi cel maxim.
Norel Moise: Ați adus în discuție costurile de executare și aș vrea să detaliem acest subiect, deoarece odată declanșată procedura aceste costuri se adaugă la creanța existentă, care poartă cu ea inclusiv dobânzi și penalități.
Andrei Vieru: În primul rând avem costurile onorariului executorului judecătoresc, costuri cu deschiderea dosarului de executare. În cazul în care debitorul are în patrimoniu bunuri, mobile sau imobile, intervine un raport de evaluare pentru acele bunuri, în vederea demarării ședințelor de licitație în care ar trebui valorificate. Dacă există suspiciunea că debitorul a putea deteriora bunurile din patromoniu, se adaugă și costurile de depozitare până la momentul valorificării lor prin licitație. Cheltuielile cu avocatul sau cu taxa de timbru se adaugă și ele.
Aș vrea să remarc faptul că după declanșarea executării silite se observă un blocaj în comunicarea dintre creditor și debitor. Noi îi sunăm pe debitori, îi chemăm la negocieri și le explicăm ce costuri presupune executarea și care sunt riscurile de a-și pierde patrimoniul. Important este că putem relua dialogul, fie direct, fie prin intermediul CSALB. Conciliatorii CSALB ne ajută foarte mult prin faptul că sunt a treia parte la masa discuției și putem ajunge mai repede la un acord privind rambursarea creanței.
Norel Moise: Când intervine contestația la executare și ce implicații are?
Bogdan Dumitrache: Din perspectiva debitorului, cel mai important lucru în contestația la executare este să reușească suspendarea executării. Poți obține asta dacă avocatul arată că, la un moment dat în procedura de executare, s-au produs niște nereguli sau executorul a comis niște abateri. Însă, chiar dacă instanța de executare sancționează aceste abateri, nu înseamnă că debitorul a scăpat de executare și dosarul său este rezolvat sau că datoria a dispărut. Problemele care pot interveni țin de împrejurarea în care un bun a fost sechestrat sau un venit nu trebuia să fie poprit în integralitate. În astfel de cazuri va fi admisă contestația la executare, dar ea nu va închide toată procedura de executare. Atenție! În momentul în care debitorul obține aceste victorii de etapă, el s-a putea să fie tentat să abandoneze cartea negocierii. Pe de altă parte, nici creditorul, dacă are de a face cu o asemenea rezistență prin contestarea executării, nu va mai fi dispus la negociere. Să nu uităm că suspendarea executării presupune și o cauțiune, chiar dacă depunerea cauțiunii nu îi garantează debitorului că judecătorul va admite cererea de suspendare a executării. E foarte important obiectul contestației și ținta contestației. Dacă debitorul evaluează că executarea este prescrisă, succesul în a-l convinge pe judecător de acest aspect îi poate rezolva problema. ste într-adevăr un succes care îl rezolvă. Dacă debitorul este țintit să își salveze un anumit bun, iar și el are mai multe bunuri sau venituri, procedura va rămâne pe capul lui, ca să spun așa, în ciuda acestei hărțuiri judiciare.
În majoritatea instanțelor asemenea contestații se judecă într-un an sau chiar mai mult. Și asta nu pentru că ar fi multe termene, ci pentru că acele 2-3 termene se dau la intervale lungi de timp din cauza aglomerării instanțelor de judecată.
După acest episod, în urmărirea silită imobiliară poți ajunge foarte repede la primul termen de licitație. Adică în 3-4 luni poți ajunge la acel moment. La un bun mobil este și mai rapid. De aceea, contestația la executare prelungește aceste termene prin care debitorul încearcăî să câștige timp și să forțeze cumva o negociere în favoarea sa cu creditorul.
Însă, chiar dacă s-a ajudecat bunul în licitație, legea permite întoarcerea executării, adică îi permite debitorului să încerce să-și recupereze activul. Însă, este o luptă de durată. Trebuie luat în considerare faptul că băncile nu ard de nerăbdare să vândă imobiele debitorilor, deoarece valorile de adjudecare în licitație sunt sub prețul pieței. De aceea, băncile preferă dialogul, iar consumatorii ar trebui să includă în strategia lor aceeași abordare.
Sursa: CSALB