Ionut Balan Ionut Balan


Cea mai veche banca centrala a lumii este banca centrala a Suediei, Sveriges Riksbank, infiintata in anul 1668.

Inca de la inceput, banca a functionat si a fost administrata sub controlul direct al Parlamentului, pentru a preintampina riscul ca regele sa capete o prea mare influenta asupra acesteia.


Incepand cu anul 1897, Sveriges Riksbank capata dreptul exclusiv de a emite bancnote. Moneda suedeza functiona in regimul etalonului-aur, ceea ce inseamna ca bancnotele emise de banca centrala a Suediei puteau fi schimbate, la cerere, cu monede de aur.

Acest lucru a fost valabil pana in 1931, cand a fost data o lege temporara care elibera banca de aceasta obligatie. Legea cu pricina a fost reinnoita an de an pana in 1975.

Atunci, a fost ratificata noua Constitutie a Suediei, care a separat total banca centrala de guvern, Sveriges Riksbank devenind o institutie independenta si nemaiavand nici un fel de obligatie de a converti bancnotele emise de ea in aur.


Dupa, Sveriges Riksbank, se infiinteaza in 1694 Bank of England, apoi Banco de España (1782), Banque de France (1800), Suomen Pankki (1811), De Nederlandsche Bank (1814), Osterreichishe Nationbank (1816), Norges Bank (1816), Danmarks Nationalbank (1818), De Javasche Bank (1828), Central Bank of Curaçao and Sint Maarten (1828), Banco de Portugal (1846), Nationale Bank van België (1850), banca centrala a Rusiei (1860), Reichsbank (1876), banca centrala a Bulgariei (1879).

In ordinea cronologica a infiintarii, Banca Nationala a Romaniei a fost cea de-a 17-a banca centrala a lumii, fiind fondata in anul 1880, inaintea Banca d’Italia (1893) sau Schweizerische Nationalbank (1907).


Insa discutii despre crearea unei banci nationale s-au purtat si inainte de aceasta data, fiind, de exemplu, o preocupare constanta a intelectualilor pasoptisti. Dupa 1859, odata cu Unirea Principatelor si cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor tari romanesti, demersurile politice in acest sens se inmultesc.

In martie 1880 a fost votata in Parlament "Legea pentru infiintarea unei banci de scompt si circulatiune", care a fost promulgata de principele Carol I o luna mai tarziu.

La infiintare, Banca Nationala a Romaniei era o societate anonima cu un social romanesc de 30 milioane lei si avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de banca la purtator.


Statul detinea o treime din actiuni, iar restul de doua treimi apartineau particularilor. Dar pentru a limita puterea de decizie a marilor actionari, in primul rand a statului, indiferent de numarul actiunilor, nimeni nu avea dreptul la mai mult de zece voturi personal si zece voturi ca mandatar.

Aceste restrictii permiteau conducerii executive a bancii sa aiba un rol important in fixarea coordonatelor politicii monetare si de a institutiei.

Prima Adunare generala a actionarilor BNR a avut loc intre 15 si 17 iulie 1880, prilej cu care a fost instalat primul guvernator, Ion I. Campineanu.

La 28 noiembrie 1880, au fost puse in circulatie primele bancnote ale BNR. Acestea erau vechile bilete ipotecare, emise in baza legii din iunie 1877.


Ele au fost transformate in bancnote, prin aplicarea unui supratipar, in culoare galbena sau neagra, care continea titulatura bancii (Banca Nationala a Romaniei), data (9 septembrie 1880), semnatura guvernatorului (I. I. Campineanu), a casierului (D. Bilcescu) si a cenzorului (S. Ioanide).

La 1 decembrie 1880, au inceput operatiunile propriu-zise ale Bancii Nationale.

Treptat, au devenit din ce in ce mai vizibile consecintele pozitive ale activitatii BNR.

S-a introdus un climat de ordine in circulatia baneasca, piata fiind alimentata ritmic cu moneda nationala. A fost ieftinit creditul si s-a stabilizat, constituindu-se piata capitalurilor, care a cunoscut o crestere neintrerupta pana in 1914.


Au fost sprijinite crearea sistemului bancar modern si dezvoltarea capitalului autohton. S-au stabilit contacte institutionale cu bancile din Europa.

S-au limitat practicile camataresti, care au fost obligate sa se retraga in zona afacerilor mici si mijlocii. Si s-a asigurat un climat de incredere pe piata banilor, ceea ce reprezinta un factor extrem de important important intr-o economie de piata.