Principalii jucatori de pe piata imobiliara au vorbit in cadrul evenimentului "Real Estate & Construction Forum", organizat pe 1 octombrie 2019 de BusinessMark, despre evolutia preturilor la apartamente, precum si despre provocarile cu care se confrunta in acest domeniu.

Dezoltatorii: Preturile la apartamente nu vor scadea

In ultima perioada tot auzim ca vor fi reduceri de preturi la locuinte, insa dezvoltarorii imobiliari sunt de alta parere.


Beatrice Dumitascu, Vice-President Residential Sales, ONE UNITED PROPERTIES: "In ciuda zvonurilor de la inceputul anului, nevoia locativa este foarte mare in Bucuresti. Lucrurile merg inainte, se fac foarte multe tranzactii in piata, sunt foarte multi bani in piata, deci, piata este pe crestere in continuare. Comparativ cu 2008, acum oamenii striga ca preturile sunt foarte mari, pai nu sunt la nivelul lui 2008, preturile sunt intr-o mica mare diferenta fata de ce se intampla atunci, si mai mult decat atat trebuie sa ne gandim ca la nivel european noi nu suntem inca la nivel de pret, cum gasesti in Cehia. Chiar daca suntem pe segmentul premium, facem foarte multe tranzactii in fiecare luna".

Antonela Comsa, General Manager, GRANVIA ROMANIA; Presedinte, AREI: "Fiecare dezvoltator isi face niste calcule, noi nu am simtit acea criza, acea problema a pietei imobiliare, acele zvonistici care cumva i-a facut pe unii clienti sa mai astepte, "Vor scadea preturile cu 25% la apartamente, nu cumparati acum", o intreaga polemica pe aceasta tema, va pot spune ca din 900 de apartamente, astazi avem disponibile mai putin de 60, doar ce am finalizat faza a treia, si ne vedem nevoiti sa iesim la vanzare mai rapid cu faza a patra, pentru ca nu mai avem produs. Nu imi dau seama unde sunt acele scaderi de 25%.
Nu putem sa ne comparam cu anul 2006, indiferent de preturi. Ce salarii erau atunci, cate salarii iti trebuiau sa achizitionezi un apartament, cate salarii iti trebuie astazi, trebuie sa iei in calcul mai multe variabile ca sa pot sa faci o comparatie".


Favieli Stelian, CEO, POINT DEVELOPMENT: "Am auzit 25% - 30%, poate in 10 ani la un moment dat o sa se intample, nu spun ca nu. In Polonia metru patrat porneste de la 3.000 de euro, in Cehia 5.000 de euro pe metru patrat, in Romania am vandut 30% din apartamente cu 1.800 de euro pe metru patrat, este proiectul cel mai scump, atunci cand inca este cifra 1 in fata, eu nu vad unde sa scada preturile.
Atunci daca tot vedem ca salariile merg inainte, constructorii nu au oameni si se creste pretul, daca bancile, pot sa spun ca sunt ok si flexibile la la creditare , daca ne uitam la toate astea, eu nu vad unde noi o sa ne ne lovim de aceasta criza".

Noile conditii ale programului Prima Casa – un impediment?
Numarul locuintelor achizitionate prin acest acest program a inceput sa scada, spun dezvoltatorii, acest fapt datorandu-se in mare parte plafonului impus dar si pentru ca bancile au venit pe piata cu ipotecare care au costuri similare programului Prima Casa.

"Din ce am vazut in proiectele noastre, procentul cumparatorilor prin acest program a scazut destul de mult, daca inainte aveam aproape pana la 50% din clienti achizitionand prin Prima Casa, acum avem un proiect cu mai putin de 15%, bineinteles ca acest fapt nu vine doar din conditiile programului, vine si din faptul ca pretul apartamentelor este destul de mare, comparativ cu ceea ce este finantat prin Prima Casa. Si de ce nu mai cumpara prin Prima Casa? Pentru ca nu pot achizitiona in aceasta limita si mai mult decat atat bancile s-au reorientat ca sa nu piarda clientii si sunt astazi ipotecare unde este egala sau sensibil egala cu oferita prin acest program Prima Casa si atunci nu mai este atat de atractiv", spune Antonela Comsa.

Facand o simulare de calcul pe FinZoom.ro pentru suma de 250.000 lei pe 30 ani, rata unui ipotecar este mai mare, cu putin peste 100 lei.

Compara pe FinZoom.ro costurile Creditelor Ipotecare si Prima Casa.

Majorarea plafonului de TVA 5%

Principalii jucatori din piata sunt de parere ca Guvernul ar trebui sa majoreze plafonul de 450.000 lei pentru care se plateste TVA de 5%, deoarece pentru familiile cu copii, apartamente cu 3-4 camere depasesc acest plafon.

"Eu cred ca guvernul ar trebui sa se gandeasca, nu neaparat la acest program Prima Casa, eu cred ca ar trebui sa se gandeasca la TVA-ul de 5%. Citim peste tot ca natalitatea este in descrestere, ce facem noi pentru familiile care vor sa aiba copii si care vor sa aiba o camera in plus pentru copil, nu facem absolut nimic, trebuie sa ne gandim ca in general apartamentele cu trei camere sau cu patru camere depasesc TVA-ul de 5%. In conditiile in care vrei sa iti achizitionezi poate si o boxa si un loc de parcare, atunci ajungem sa vedem ori apartamente de trei camere la 60 de metri patrati utili, ori ajungem sa vedem ca se cumpara apartamente de doua camere cu bucatarie inchisa, decomandate, pentru ca una din camere se foloseste, de asemenea ca dormitor, ceea ce nu este normal. Statul ar trebui sa incurajeze, bine poate nu creste in plafonul de 450.000 de lei, platim pana in 450.000 lei 5% si dupa aceea 19%, eu cred ca aici ar trebui Guvernul sa se uite, aici sa vina masurile, din ce citeam, avem cea mai mica suprafata locuibila pe cap de locuitor, ceea ce nu este normal si nu vad nici un trend sa creasca", a conchis Antonela Comsa.