Convențiile de creditare și implementare a programelor guvernamentale "Student Invest" și "Family Start" au fost semnate în data de 2 noimebrie 2022 de către Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES).
Astfel, din 7 noiembrie, băncile sunt pregătite să primească solicitările tinerilor care vor să beneficieze de aceste programe de creditare cu garanția și dobânda subvenționată de stat.
CEC Bank și Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP sunt primele
bănci prin care se vor derula aceste programe.
"(…) Ne-au fost alături și directorii primelor
bănci prin care vor fi derulate cele două programe – Bogdan NEACȘU, Director General CEC Bank, Adrian MORAR, Director General Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP și alți directori din rețeaua CREDITCOOP.
Au solicitat deja plafon CEC Bank, băncile cooperatiste afiliate CREDITCOOP și Libra Bank. Discuțiile sunt deja avansate cu Raiffeisen Bank și Alpha Bank.", precizează Gabrilea Firea, Ministrul Familiei, într-un comunicat de presă.
Modificări aduse programelor "FamilyStart" și "Student Invest"
Programele "FamilyStart" și "StudentInvest" au suferit o serie de modificări odată cu apariția nomelor de aplicare apărute în Monitorul Oficial.
Normele de aplicare reglementează:
- modul de acordare a facilităților aferente creditelor destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 31 de ani neîmpliniți și care sunt cuprinși în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate;
- plafonul anual al garanțiilor de stat, modalitatea și condițiile de acordare și recuperare a garanțiilor de stat;
- condițiile de eligibilitate a băncilor și a persoanelor fizice beneficiare ale creditului;
- regulile de gestionare a garanțiilor de stat emise în numele și în contul statului de către Fondul Român de Contragarantare (F.R.C.).
Cele mai importante modificări aduse programului se referă la marja de dobândă a creditului și la subvenție.
În normele de aplicare se precizează:
"Costul total al creditelor acordate în cadrul programelor, care este suportat de la bugetul de stat, se compune din:
a) rata dobânzii IRCC trimestrial plus o marjă de 4% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea și derularea creditului în toate etapele finanțării (subvenție 100% din dobânda totală pentru programul "StudentInvest");
b) comisionul de analiză perceput de către finanțatori este de 0,2% la acordare, calculat la valoarea creditului și este subvenționat de stat, prin bugetul MFTES ;
c) comisionul de gestiune a garanțiilor de stat perceput de către F.R.C. în valoare de 0,4% anual calculat la valoarea/soldul garanției."
În plus, în norme se mai precizează că subvenția este atât pentru plata totală a dobânzii cât și a comisioanelor de analiză și de gestiune a garanțiilor.
"Subvenție - alocația financiară nerambursabilă acordată beneficiarului finanțării de la bugetul de stat de către M.F.T.E.S., pentru plata totală a dobânzii (IRCC trimestrial plus marja de 4%) și a comisioanelor de analiză și de gestiune a garanțiilor acordate în cadrul programului <<StudentInvest>>".
O altă modificare se referă la faptul că nu se mai precizează nimic despre scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru tinerii care se angajează sau pentru cei care sunt deja angajați. În ordonanța de urgență publicată în luna mai 2022 se preciza că: "Pentru tinerii care se angajează în termen de 4 luni de la finalizarea studiilor de licență, angajatorul depune lunar la Agenția Națională de Administrare Fiscală documentația necesară în vederea scutirii de la plata impozitului pe salariu, în limita a maximum 500 lei/lună, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data angajării, iar tinerii deja angajați beneficiază de scutirea plății impozitului pe salariu din prima lună după promovarea examenului de licență".
Pe lângă modificările precizate mai sus, la cheltuieli eligibile a fost adăugată o nouă categorie și anume "investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu
probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei".
Ce trebuie să știi dacă vrei să accesezi un
credit prin programul "Student Invest"
1. Criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinești în calitate de beneficiar
Dacă vrei să apelezi la un
credit prin programul guvernamental Student Invest trebuie îndeplinești mai multe condiții. Una dintre ele este că beneficiarul trebuie să fie persoană fizică cu domiciliul în România. Mai concret, trebuie să fie un tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 31 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului și să fie cuprins în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate.
Dacă te încadreazi în normele interne de creditare ale băncii va trebui să completezi o declarație pe propria răspundere prin care declari că nu ai accesat și nu vei accesa un alt
credit în cadrul programului de la un alt finanțator.
Atenție! Dacă nu ești angajat, pentru acordarea creditului este necesară prezentarea cel puțin a unui codebitor.
2. Detalii despre
credit (sumă maximă, perioada de rambursare)
Împrumutul se va acorda sub forma unui
credit cu una sau mai multe tranșe, în funcție de documentele justificative prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza documentelor justificative, pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de grație.
Valoarea maximă a creditului este de 50.000 lei, iar creditul acordat în cadrul programului nu poate fi utilizat pentru refinanțarea altor
credite în derulare ale beneficiarului și nu poate fi refinanțat în cadrul programului.
Plafonul total al garanțiilor de stat pentru anul 2022 este de 250 milioane lei și este disponibil pentru maxim 8.333 persoane.
3. Care sunt cheltuielile eligibile
Cheltuielile eligibile ale beneficiarului sunt:
a) taxe de studii, inclusiv licență, master, doctorat;
b) plata cărților, rechizitelor;
c) costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate;
d) taxa de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
e) achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate;
f) plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;
g) plata locurilor de cazare în căminele studențești;
h) parte/avans din achiziția unei locuințe;
i) cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, în baza documentelor justificative: convenție, adeverința sau alt document care atestă înscrierea în program;
j) decontarea, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele "Școala după școală", precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă și alte cursuri de dezvoltare personală;
k) costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
l) investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu
probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.
Atenție! Aria de teritorialitate a cheltuielilor prevăzute mai sus o reprezintă teritoriul României, cu excepția cheltuielilor cu transportul pentru bursele Erasmus.
În Programul "Student Invest", pentru un
credit de 50.000 de lei rata lunară ajunge la 417 lei. În programul "Family Start", pentru un
credit de 75.000 lei, rata lunară ajunge la 625 de lei.