 | Tudor Stoica |
E 2007. Economia României urcă precum o rachetă în stratosferă, aproape nimeni nu știe cum și de ce. Am aderat la Uniunea Europeană și petrecerea e în toi. Fac de câteva luni planuri împreună cu vărul meu pentru casa bunicului nostru de la Brașov. Modelăm, facem bugete, ne gândim ce fain o să fie când vom sta în casa pe care am visat-o de când eram mici.
Proprietățile imobiliare din România au devenit ceva foarte cerut, pe fondul a aproape 20 de ani de la Revoluția din 1989 de când s-a construit puțin și necoordonat. Ne simțim norocoși că avem o bază de la care să pornim, dar petrecerea avea să se termine în 2008 când ne-am apucat de treabă. Materialele de construcții cresc și ele în directă proporție cu cererea, iar bugetul nostru inițial se dovedește nerealist.
Tot în 2007 am pășit în sediul unei 
bănci pentru a cere prima oară în viața mea un 
credit. La vremea respectivă oamenii stăteau la coadă la 
credite, iar după ce am stat la mai multe astfel de cozi am intrat și eu în posesia unuia în franci elvețieni. Voiam să-l folosesc la casă, avea tot sensul din lume ce făceam, doar că și creditul, ca și prețul la materialele de construcție, avea să crească precum Făt Frumos.
Am luat echivalentul a 40000 de EURO în franci elvețieni și la sfârșitul lui 2011, când abia se inversase proporția dintre rambursarea creditului principal și accesoriile acestuia, aveam de dat înapoi 60000 de EURO din principal doar din diferența de curs.
Așa că zilele astea, când am înregistrat un nou episod din Drumul Banilor cu Irina Chițu, aproape că mi s-a înfipt în creieri unul din sfaturile ei despre 
credite pe care le-a tot repetat de altfel: împrumută-te întotdeauna în moneda în care iei salariul. Repet: împrumut în moneda în care iei salariul.
De ce? Păi uite mai sus, în primul rând eviți riscul valutar. În al doilea rând, dacă o să caști ochii la calcule legate mai ales de 
credite pe termen lung, costul creditului e mai mic pentru tine. Și în al treilea rând, vei scuti o grămadă de efort de conversie valutară la plățile lunare pentru a rambursa banii.
În rest, atunci când vorbim de 
credite, m-am ferit cât am putut de ele de-a lungul timpului după experiența cu primul meu 
credit, pentru că se știe că cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt. Mai am un 
card de 
credit atașat pe care nu l-am folosit în ultimii ani, iar creditul din 2007 l-am plătit complet mai repede cu vreo 20 de ani ca să pot dormi noaptea mai bine.
Acum experiența luatului de 
credite e complet diferite. Economia s-a schimbat, băncile și ele, organele de reglementare fac o treabă mult mai bună și în general experiența noastră de utilizatori de instrumente financiare a evoluat destul de serios.
Creditele au început să fie ceea ce ar fi trebuit să fie de la bun început, niște instrumente cu care să-ți îmbunătățești viața riscând controlat și tu și banca. Atât de mult s-a schimbat piața că aproape că am luat în considerare să fac un 
credit nou pentru niște 
investiții la care mă gândeam.
A venit maestrul Covid și mi-am zis că totuși e mai bine să aștept o perioadă mai stabilă. Mi se pare riscant să iei 
credite în perioade de criză, e o consecință probabil a experienței mele din 2007 încoace.
Covid a venit și e posibil să treacă, și poate-mi depășesc și eu traumele și mai iau un 
credit, cine știe. Vom trăi și vom vedea.