Prezent la deschiderea celei de-a 4-a editii a evenimentului Summer Banking Academy, organizat de Institutul Bancar Roman (IBR), Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a discutat despre principalele probleme pe care le intampina creditarea.

Avand in vederea ultima propunere venita din partea BNR, prin care se limiteaza gradul de indatorare la creditele acordate populatiei, in functie de tipul de , si valuta, Mugur Isarescu a tinut sa precizeze ca "au fost multe interpretari in spatiul media, despre intentiile noastre. Nu avem niciun gand sa descurajam creditarea, dimpotriva vrem sa o incurajam. Ne intereseaza creditarea sanatoasa, sustenabila".


Conform propunerilor BNR, pentru un ipotecar banca va aplica un grad de indatorare de maxim 50% (in prezent merge pana la 62%), iar la un de consum doar 30% (mergand la unele banci pana la 70%).

Aceasta masura va restrange accesul la (totodata valoarea va fi mai mica), dar va proteja consumatorii de supraindatorare si va reduce riscul ca acestia sa intre in incapacitate de plata.


Intermedierea financiara, in scadere

Guvernatorul BNR, a precizat ca desi ne aflam la cel mai scazut nivel de intermediere financiara din Uniunea Europeana (27% la finele anului 2017, fata de varful de aproape 40% atins in 2011), aceasta este in continuare in scadere.

"As incepe prin a remarca faptul ca declinul intermedierii financiare s-a produs in conditiile in care, totusi, in ultimii ani s-au consemnat cresteri ale creditului acordat sectorului privat – circa 5% in 2017 si peste 6% in termeni anuali in ianuarie-mai 2018. Evolutia sugereaza ca, fara a fi determinant, efectul de numitor – cresterea economica alerta, bazata nu pe bancar, ci pe stimuli fiscali si pe masuri de majorare a veniturilor – este relevant.
Importanti mi se par insa factorii care influenteaza dinamica si structura stocului de acordate sectorului privat. As mentiona, in primul rand, procesul de curatare a bilanturilor bancilor de neperformante, intensificat incepand cu anul 2014, ale carui efecte au contrabalansat, in proportie considerabila, fluxul de noi".


O mai buna pregatire a bancherilor: "Trebuie sa aveti oameni care sa stie sa citeasca un bilant, sa vada viitorul companiei"

Pentru o creditare sanatoasa, guvernatorul recomanda bancilor, inainte de toate, sa se implice mai mult in pregatirea personalului bancar:
"Dincolo de factorii obiectivi care au actionat in sensul limitarii creditarii si a caror contracarare nu sta in puterea bancilor, exista si constrangeri a caror eliminare tine de acestea – este vorba in primul rand de pregatirea personalului bancar, in general, dar mai ales a celui implicat in activitatea de creditare. Evenimente precum cel de astazi ca de altfel si activitatea de ansamblu a Institutului Bancar Roman, reprezinta oportunitati in acest sens".