Din 24 iunie subiectul legat de iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana a devenit pentru sistemul bancar o provocare, iar acestea au fost prezentate in cadrul evenimentului ZF Bankers Summit ’16.

Afecteaza Brexitul sistemul bancar?

In opinia vice-guvernatorului BNR, Bogdan Olteanu "sunt trei paliere in ceea ce priveste Romania":
  • palierul pe termen scurt (pietele financiare)
  • palier pe termen mediu (dimensiunea economica)
  • palier pe termen lung (dimensiunea politica)
"Planul pe termen scurt a functionat bine. S-au vazut inca din prima zi consecintele natural-dramatice, caderea lirei sterline in primele ore cu 10%. Este normal sa existe consecinte dramatice pentru asa ceva. Ele au inceput sa fie estompate prin actiunea Bancii Centrale inca din prima zi, lira sterlina a inceput sa recupereze inca din partea a doua a zilei."

In opinia reprezentantului BNR, pentru Romania vor fi consecinte limitate.

Unul din motive face referire la faptul ca "relatiile noastre economice cu Marea Britanie nu sunt semnificative, dar si faptul ca Romania nu este o piata financiara lichida, profunda, de prima linie, in care asemenea transformari sa duca la fluxuri de pe termen lung"

Daca vor exista volatilitati, BNR are resurse sa intervina.

"Romania a fost intotdeauna o piata mai putin volatila decat alte tari vecine"

De ce a crescut Robor-ul?

Imediat dupa Brexit, indicele de referinta a inregistrat o crestere semnificativa de la 0,76% la 0,85%.

Citeste si: Indicele ROBOR la 3 luni a crescut brusc la 0.85%

"Vorbim de luni de zile ca Robor-ul e jos, este sensibil mai jos decat politica monetara a Bancii Nationale. Este normal sa avem volatilitati, nu suntem intr-o piata controlata"

Olteanu a mai precizat faptul ca Robor-ul a crescut fata de un nivel extraordinar de scazut si este in continuare scazut.

"Putem vorbi de scadere sau o crestere dupa trei luni de scadere sau de crestere"

Daca se va pastra o tendinta de crestere, creditele in lei vor fi mai scumpe

Robor-ul intra in componenta dobanzilor variabile la creditele in lei, alaturi de o marja fixa de 2 pp (puncte procentuale) la creditele Prima Casa, 2-5 puncte procentuale la creditele ipotecare si 5-14 puncte procentuale la creditele de nevoi personale fara garantii).

Cu cat vom plati mai mult la rata unui credit in lei daca Robor-ul va creste cu 1pp, 2pp sau 3pp?

O simulare de calcul o gasiti in acest articol: Efecte Brexit asupra ratelor la credite. Cum se calculeaza indicele Robor?