Titlurile de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor, pot fi achiziționate în perioada 7 și 14 martie 2025 de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de cel puțin 18 ani.
Acestea sunt tranzacționate la Bursa de Valori București, iar investitorii au posibilitatea de a le vinde înainte de scadență și de a primi dobânda aferentă perioadei de deținere.
Scad dobânzile la titluri de stat Fidelis
Comparativ cu luna februarie 2025, dobânzile la titlurile de stat Fidelis au scăzut cu 0.15 pp (pentru emisiunea în lei) și cu 0.25 pp (pentru emisiunea în euro).
În martie 2025, cea mai mare dobândă la titlurile de stat Fidelis în lei este de 7.80% (pentru titlurile cu scadența de 5 ani sau pentru cei care sunt donatori de sânge și cumpără titluri de stat cu scadența la un an).
La titlurile de stat Fidelis în euro, cea mai mare dobândă este de 6.20% pentru scadența de 7 ani.
Detalii complete despre dobânda, scadența, valoarea nominală și pragul minim de subscriere aferente titlurilor de stat Fidelis 2025 sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Ttiluri de stat Fidelis | Dobânda | Scadența | Valoarea nominală a unui titlu de stat | Prag minim de subscriere |
| Emisiune în lei | 6.80% | 1 an | 100 lei | 5.000 lei |
| 7.50% | 3 ani | 100 lei | 5.000 lei |
| 7.80% | 5 ani | 100 lei | 5.000 lei |
| Emisiune în lei dedicată donatorilor de sânge* | 7.80% | 1 an | 100 lei | 500 lei |
| Emisiune în euro | 3.75% | 2 ani | 100 euro | 1.000 euro |
| 6.20% | 7 ani | 100 euro | 1.000 euro |
* Pentru subscrierea în cadrul emisiunii în lei dedicată donatorilor de sânge, este necesară prezentarea unui document doveditor emis în perioada 1 septembrie 2024 – 14 martie 2025, de o entitate din România care certifică calitatea de donator de sânge (adeverință/ carnet de donator/ alt document care atestă calitatea de donator de sânge).
De unde poți cumpăra titluri de stat Fidelis 2025
Titlurile de stat Fidelis 2025 pot fi achiziționate atât prin intermediul băncilor partenere (Alpha Bank România, BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comerciala Română, BRD – Groupe Societe Generale, Libra Internet Bank), cât și prin intermediul caselor de brokeraj (TradeVille).
Când intră la tranzacționare Titlurile de stat Fidelis?
Data estimată de admitere la tranzacționare a titlurilor de stat Fidelis este 20 martie 2025.
Calcule Finzoom.ro: Cât câștigi din titluri de stat Fidelis 2025 în lei vs
depozite bancare?
Dacă decizi să investești 5.000 de lei în titlurile de stat Fidelis pe un an poți câștiga 340 lei. Un
câștig de 390 lei poți avea doar dacă dacă ești donator de sânge.
Din depunerea celor 5.000 de lei într-un
depozit bancar cu scadența la un an poți câștiga maxim 290 de lei.
În situația în care alegi să îți investești banii în titlurile de stat Fidelis cu scadența la 3 ani vei câștiga 1125 de lei.
Din constituirea unui depozit la termen pe 3 ani la banca cu cea mai mare DAE câștigi maxim 769.50 de lei.
| Suma (lei) | Dobânda | DAE Depozit | Câștig (lei) |
Titluri de stat Fidelis pe 1 an | 5.000 | 6.80% | - | 340 |
Titluri de stat Fidelis pe 1 an destinate donatorilor de sânge | 5.000 | 7.80% | - | 390 |
Depozit pe 1 an (banca cu cea mai mare mare dobândă) | 5.000 | 6.50% | 4.59% | 229.28 |
Depozit pe 1 an (banca cu cea mai mare mare DAE) | 5.000 | 6.45% | 5.81% | 290.25 |
| |
|
|
|
Titluri de stat Fidelis pe 3 ani | 5.000 | 7.50% | - | 1125 |
Depozit pe 3 ani (banca 1 cu cea mai mare dobândă) | 5.000 | 5.75% | 3.66% | 569.08 |
Depozit pe 3 ani (banca 2 cu cea mai mare dobândă) | 5.000 | 5.75% | 2.88% | 444.78 |
Depozit pe 3 ani (banca cu cea mai mare DAE) | 5.000 | 5.70% | 4.89% | 769.50 |
* DAE (Dobânda Anuală Efectivă) Depozite = Dobânda – Taxa la stat (impozit 10%) – Comisioane de
cont curent şi retragere numerar la scadența depozitului.
Dacă investești 1000 de euro în titluri de stat Fidelis cu scadența de 2 ani, atunci câștigul tău va fi de 75 de euro.
În schimb, dacă vei constitui un depozit la termen la banca cu cea mai mare dobândă atunci câștigul tău va fi de 45 de euro.
|
| Suma (euro) | Dobânda | DAE Depozit | Câștig (euro) |
Titluri de statFidelisîn europe 2 ani | 1.000 | 3.75% | - | 75 |
Depozit în europe 2 ani (banca cu cea mai mare dobândă - banca cu cea mai mare DAE) | 1.000 | 2.50% | 2.23% | 45 |
|
|
|
|
|
Titluri de stat Fidelis în euro pe 7 ani | 1.000 | 6.20% | - | 434 |
Depozit în euro pe 7 ani (banca cu cea mai mare dobândă) | 1.000 | Nu există depozite pe această perioadă | - | - |
Statistici titluri de stat Fidelis 2025
Conform datelor preluate de la Ministerul Finanțelor, în prima emisiune de titluri de stat Fidelis (care a avut loc în perioada 7 – 14 februarie 2025), au fost realizate 44.145 de subscrieri. Din totalul subscrierilor, 5.722 au fost efectuate de donatori de sânge.
Valoarea totală a subscrierilor a ajuns la 4.312.982.847 de lei, iar donatorii de sânge au contribuit cu 537.828.800 de lei.
Noutăți Titluri de stat Tezaur 2025
Din 10 martie 2025, cetățenii români care au
cont pe platforma Ghişeul.ro și care dețin un
card de debit, au posibilitatea de a cumpăra titluri de stat Tezaur online.