Potrivit unui comunicat al Ministerului Finantelor, titlurile de stat destinate exclusiv populatiei in cadrul Programului Tezaur emise incepand cu 16 septembrie 2019 au dobanzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5% si maturitati de 1, 2 si 3 ani.

Care sunt avantajele titlurilor de stat?

Irina Chitu, director FinZoom.ro: “Pe langa faptul ca sunt garantate de stat, primita pentru acestea nu se impoziteaza cu 10% (asa cum se intampla cu castigul din depozitelor bancare). Dobanda oferita este una atractiva, iar titlurile de stat nu au comisioane de subscriere si rascumparare si sunt accesibile atat din punct de vedere al valorii minime (1 leu), cat si al locurilor de unde pot fi achizitionate (posta, trezorerie). Un alt avantaj se refera la faptul ca se pot rascumpara inainte de termen si pot fi transferate unei alte persoane".

Cine poate cumpara titluri de stat?

Titlurile de stat pot fi cumparate de de persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii.

Cand pot fi cumparare titlurile de stat?
  • in perioada 16 - 30 septembrie 2019 de la unitatile operative ale Trezoreriei Statului;
  • in perioada 16-27 septembrie 2019 prin reteaua de oficii postale ale Companiei Nationale Posta Romana, din mediul urban, iar in perioada 16-26 septembrie 2019 din mediul rural.
Ce trebuie sa stii despre titlurile de stat din luna septembrie?
  • sunt in forma dematerializata;
  • au valoare nominala de un leu;
  • sunt transferabile si se pot rascumpara in avans;
  • veniturile aferente sunt neimpozabile;
  • a fost eliminata plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice in cadrul acestor emisiuni;
  • investitorii pot anula subscrierile deja efectuate prin depunerea unei cereri doar in perioada de subscriere;
  • in cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transfera mostenitorilor, care prezinta documentele legale care le atesta calitatea.
Citeste si: TITLURILE DE STAT POT FI RASCUMPARATE INAINTE DE SCADENTA!

Atentie! Emiterea titlurilor de stat pentru populatie va continua pe parcursul anului 2019, in fiecare luna perioada de subscriere urmand sa fie de trei saptamani iar maturitatile vor fi stabilite in functie de interesul manifestat de investitori.

Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice afirma ca: "Vreau sa oferim fiecarui roman sansa sa participe in mod direct la economia romaneasca si la cresterea acesteia, cu riscuri minime, dar beneficii maxime. Emisiunea de titluri de stat pentru populatie este modalitatea Ministerului Finantelor Publice de a invita romanii sa fie activi in sustinerea economiei romanesti si sa beneficieze, in mod direct de dividende, in urma progreselor pe care tara noastra le face. Am promis fiecarui roman un instrument avantajos la pachet cu posibilitatea de a investi in Romania. Le multumesc pentru incredere si le garantez ca au facut alegerea cea mai buna".