Bail-in: De ce si-ar fi semnat bancile condamnarea la moarte?

Intr-un interviu recent acordat la un post de televiziune privat, un avocat desemnat intr-un raport al Asociatiei Eurocomunicare drept un personaj activ si influent in propagarea de dezinformari legate de pandemia Covid-19[i], isi aduce aminte de domeniul bancar si face cateva afirmatii care nu sunt adevarate si uneori nici logice despre procedura de recapitalizare interna (“bail-in”) aplicabila bancilor.
Mark Twain: “Este mai usor sa duci in eroare oamenii decat sa ii convingi pe acestia ca au fost dusi in eroare”

Care sunt afirmatiile in discutie?
In esenta, persoana respectiva afirma urmatoarele: “Sa faci insa legi care trec prin Parlament ca prin branza pentru marile corporatii este o adevarata glorie. In timp ce noi ne chinuiam... sa explicam unui intreg parlament…si unei intregi opinii publice de ce aceasta lege e importanta [n.n. legea darii in plata]…bancile treceau prin Parlament o lege cu privire la asa numitul bail-in, care inseamna ca, dumneavoastra stiti despre ce e vorba, daca ai un
depozit bancar si se intampla ca banca sa fie in pericol de a falimenta, banii respectivi ti-i ia banca, cu exceptia sumelor sub 100.000 de euro pentru a se salva (n.n.- transcrierea ne apartine).”

Este socant sa observi cate neadevaruri sau jumatati de adevaruri pot sa existe intr-o scurta afirmatie, ce se transpune in doar cateva randuri. Sa precizam: (1) nu bancile au trecut legea prin Parlament, care transpunea in Romania o directiva europeana; (2) bancile nici nu aveau un interes in aceasta privinta, pentru faptul ca legea impune costuri suplimentare acestora si poate duce mai usor la iesirea lor din piata; (3) legea, ce nu priveste doar instrumentul “bail-in”, nu a trecut prin forul legislativ ca prin branza; (4) in caz de pericol de faliment nu este obligatoriu sa se declanseze procedura de rezolutie, se poate ajunge la lichidare; (5) in caz de pericol de faliment si numai daca se indeplinesc si alte conditii, aplicarea procedurii de rezolutie se face de autoritatea relevanta, deci nu banca decide in privinta fondurilor utilizate pentru recapitalizarea interna; (6) utilizarea fondurilor creditorilor se face intr-o anumita ordine de prioritate, asa incat nu este neaparat obligatoriu ca depozitele deponentilor mai mari de 100.000 de euro (pentru partea ce depaseste aceasta limita) sa fie atrase in bail-in.

Vom lamuri toate aceste aspecte pe rand, nu inainte de a observa ca afirmatiile anterioare sunt construite pe o antiteza, de natura a genera emotii puternice: legile pentru trec rapid prin forul legislativ, in timp ce cele pentru cetatenii de rand treneaza. Aceasta figura de stil urmeaza unei afirmatii anterioare potrivit careia cine face legi pentru oamenii simpli este diabolizat. O incercare de autovictimizare, ce pare a fi menita sa starneasca simpatia pentru personajul care lupta impotriva nedreptatilor, cine altul decat domnul avocat!

Ce este rezolutia bancara?
Recapitalizarea interna (engl. “bail-in”) este un instrument de rezolutie.Prin urmare, se impune sa explicam mai intai ce se intelege prin notiunea de rezolutie bancara. Aceasta reprezinta un proces de restructurare a unei institutii de credit[ii] aflate in dificultate si a carei intrare in faliment ar genera efecte sistemice. Astfel, prin rezolutie se urmareste asigurarea continuitatii functiilor critice oferite de banca clientilor sai (de ex. , servicii de plati), restabilirea viabilitatii sale, in totalitate sau in parte, si lichidarea partii reziduale a acesteia prin procedurile normale de insolventa in conditiile mentinerii stabilitatii financiare.
Procesul este gestionat de o autoritate desemnata de legiuitor in acest scop (autoritate de rezolutie), care dispune de un set de instrumente si competente specifice. Rezolutia poate fi intreprinsa numai cand sunt indeplinite conditiile de rezolutie si se face cu respectarea unor principii si obiective bine definite.

Dar recapitalizarea interna?
Recapitalizarea interna (“bail-in”) este instrumentul de rezolutie care a atras cel mai mult atentia si comentariile publicului larg si specialistilor, dar, cum se poate constata din diferite asertiuni, si pseudo-specialistilor in domeniu (unul dintre ei, avocat). Recapitalizarea interna urmareste ca pierderile unei sa nu fie suportate din bani publici asa cum s-a intamplat in timpul marii crize financiare din 2007-2009, ci, in primul rand, de actionarii si creditorii acesteia prin reducerea valorii sau conversia anumitor categorii de creante ale lor[iii] in capital al institutiei respective, in paralel cu pastrarea activitatii viabile a bancii si lichidarea partii sale neviabile.

Originea rezolutiei bancare si a recapitalizarii interne - un proiect de politica al guvernelor tarilor din G-20
Recapitalizarea interna ca instrument de rezolutie reprezinta o reactie a guvernelor lumii la sprijinul costisitor si pe scara larga ce a fost oferit de acestea bancilor in timpul crizei financiare globale incepute in 2008 si la faptul ca legislatia generala a falimentului aplicata institutiilor bancare s-a dovedit a fi ineficienta si prea lenta pentru a preveni crize financiare sistemice.
Tarile din Grupul celor 20 (G-20), principalele economii ale lumii, au solicitat autoritatilor de reglementare relevante sa elaboreze un regim special de solutionare a bancilor aflate in dificultate. In acest context, Consiliul de Stabilitate Financiara[iV] (Financial Stability Board – FSB) a elaborat documentul “Atributele cheie pentru regimuri eficiente de rezolutie”, ce a fost aprobat de liderii G-20 ca standard international in noiembrie 2011.
Acest standard a fost implementat la nivelul Uniunii Europene prin Directiva UE/2014/59 (directiva BRRD), diverse regulamente delegate, precum si prin ghiduri ale Autoritatii Bancare Europene.

Legea rezolutiei bancare a fost promovata de Guvernul Romaniei pentru transpunerea unei directive europene
Legea rezolutiei bancare (Legea nr. 312/2015), ce reglementeaza si aspecte privind recapitalizarea interna, a fost promovata de Guvernul Romaniei si nu de , cum eronat se sustine de unii pseudo-specialisti. Astfel, Guvernul Romaniei a inaintat Parlamentului proiectul de lege relevant in vara anului 2015, Romania avand obligatia de a transpune in dreptul national directiva europeana mai sus amintita (directiva BRRD).
De ce bancile nu au interes in promovarea unei legi privind recapitalizarea interna?

Raspunsul la intrebarea de mai sus este foarte simplu. Recapitalizarea interna, “bail-in”, este opusul procedurii de “bail-out”. In “bail-in”, actionarii si anumite categorii de creditori suporta pierderile, in timp ce in “bail-out” pierderile sunt acoperite de guverne cu banii platitorilor de impozite. De asemenea, principiile generale ale rezolutiei cer inlocuirea conducerii executive si tragerea la raspundere a persoanelor fizice si juridice pentru responsabilitatea lor legata de intrarea in dificultate a bancii in cauza. Mai mult, in cazul recapitalizarii interne de tip “banca inchisa” (detalii mai jos), institutia de este lichidata. Si atunci, de ce ar face lobby bancile pentru o lege care clar nu le este favorabila?! De ce si-ar trage singure un glont in tampla? Astept o explicatie rationala, subliniez rationala si nu fantezista, din partea dlui avocat legata de acest subiect.

De asemenea, e important sa notam ca noul cadru de reglementare imduce costuri suplimentare bancilor, de natura contributiilor la fondul de rezolutie si a cheltuielilor ce tin de modificari de natura operationala care sa faciliteze implementarea unei rezolutii. Totodata, noile reguli impun constituirea de resurse financiare dedicate (cerinte minime pentru fonduri proprii si datorii eligibile - MREL) provenite de la investitori, prin care se evita tocmai includerea in “bail-in” a depozitelor bancare.

Legea nu a trecut ca prin brinza
Este incorect sa faci afirmatii care sfideaza realitatea obiectiva. Proiectul de lege privind rezolutia bancara a trecut cu greu prin forul legislativ, el fiind adoptat numai dupa trimiterea Romaniei de catre Comisia Europeana in fata Curtii Europene de Justitie pentru netranspunerea la timp a directivei europene privind rezolutia bancara. Alaturi de tara noastra, au mai fost trimise in judecata Luxemburg, Polonia, Cehia, Suedia, Olanda. Toate aceste informatii se pot obtine cu usurinta de pe Internet, fie de pe site-ul web al Parlamentului, fie consultand presa electronica a vremii.

Nu bancile decid in privinta declansarii rezolutiei
Decizia de incepere a procedurii de rezolutie bancara si cea de alegere a instrumentului potrivit de rezolutie, fie el recapitalizarea interna sau altul, sunt luate de autoritatea de rezolutie (Banca Nationala a Romaniei in cazul tarii noastre) si nu de . Pentru a se preveni abuzuri, decizia de declansare a rezolutiei are loc numai cu respectarea unor conditii clar prevazute de lege (conditii de rezolutie): (1) autoritatea stabileste ca banca este in curs sau este susceptibila de a intra in dificultate majora; (2) nu mai exista alte actiuni ale sectorului privat sau ale autoritatilor de supraveghere ce pot fi intreprinse; (3) este necesara actiunea de rezolutie in interes public.

Depozitele de peste 100.000 de euronu vor intra neaparat in recapitalizarea interna
Absorbtia pierderilor in recapitalizarea interna se face in cascada, cu respectarea unei ierarhii a creantelor. Investitorii in instrumentele cele mai riscante (si totodata cu randamentele cele mai ridicate) vor suporta pierderea sau vor fi supusi convertirii creantelor lor in actiuni inaintea altor creditori. Numai dupa reducerea valorii sau conversia creantelor din categoria mai riscanta se va trece la categoria urmatoare. Primii supusi recapitalizarii interne vor fi actionarii. Vor urma apoi, in ordinea preferintei stabilite de lege, detinatorii de alte instrumente de capital si diverse categorii de creditori ai bancii[v]. Persoanele fizice, microintreprinderile si intreprinderile mici si mijlocii detinatoare de in valoare mai mare de 100.000 de euro (in echivalent in lei), pentru partea ce depaseste limita garantata si deci exclusa de la recapitalizarea interna[vi], se afla spre finalul listei ce stabileste ordinea de intrare a creditorilor in “bail-in”, deci este relativ improbabil ca acestea sa ajunga sa fie implicate intr-un asemenea proces pentru absorbirea pierderilor si recapitalizarea bancii.

Recapitalizarea interna nu are intotdeauna in vedere salvarea bancii
Recapitalizarea interna se poate realiza in conformitate cu doua modele: (1) banca inchisa si (2) banca deschisa. In cazul modelului de banca inchisa (“closed bail-in”), dupa cum arata si denumirea, institutia financiara isi va inceta existenta, deci rezulta ca nu se poate vorbi de salvarea bancii respective. Legea nr. 312/2015 permite ambele tipuri de recapitalizare interna.
In situatia alegerii modelului “banca inchisa”, instrumentul recapitalizare interna se foloseste pentru a converti in titluri de capital sau a reduce valoarea creantelor sau instrumentelor de datorie care sunt transferate (impreuna cu active) catre o institutie punte in vederea asigurarii de capital pentru aceasta. Pentru a fi mai clar sa luam un exemplu ipotetic. Dintr-o banca cu se transfera active in valoare de 250 de milioane de lei la o institutie punte nou infintata, alaturi de datorii in valoare echivalenta. Din cele 250 de milioane de lei datorii, se transforma in capital suma de 25 de milioane de lei. Deci banca punte detine capitalul necesar pentru a-si exercita activitatea. Partea reziduala a bancii cu ce nu a fost transferata la institutia punte va fi lichidata.

Recapitalizarea interna de tip “banca inchisa” mai poate fi folosita si in situatia altor doua instrumente de rezolutie: vanzarea activitatii sau separarea activelor.
De precizat ca, Legea nr. 312/2015, ce transpune directiva europeana privind rezolutia bancara, contine o serie de mecanisme de siguranta pentru creditori. Unul dintre acestea este cunoscut sub denumirea de “niciun creditor mai defavorizat” (engl. “no creditor worse off” - NCWO). Potrivit acestui mecanism, in cazul in care se aplica procedura de “bail-in”, autoritatea de rezolutie va avea in vedere ca actionarii si creditorii implicati sa nu suporte pierderi mai mari decat ar fi inregistrat daca banca ar fi fost lichidata prin procedura de insolventa. Daca ar apare astfel de pierderi, actionarii si creditorii au dreptul la o compensatie corespunzatoare din partea fondului de rezolutie bancara, administrat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).

Ar mai fi de spus ca procedura de lichidare este cea mai costisitoare: banca isi inceteaza activitatea, activele sale sunt vandute si sumele obtinute sunt distribuite creditorilor. Intr-o astfel de situatie, deponentii pierd accesul la conturile lor bancare, iar imprumutatii sunt obligati sa caute relatii de afaceri cu alte entitati bancare, in conditii de creditare, potential, mai putin favorabile. Deponentii garantati primesc compensatii din partea fondului de garantare a depozitelor bancare in limita sumei de 100.000 de euro. In contrast, recapitalizarea interna permite mentinerea functiilor critice ale bancii, cum ar fi atragerea de , creditarea sau procesarea de plati.

Opiniile nu schimba realitatea
Domnul avocat afirma in legatura cu acuzatiile de dezinformare privind pandemia ce i-au fost aduse de studenti ca nu a fost aratat niciun criteriu stiintific, logic sau epistemiologic dupa care opiniile sale ar fi false. Nefiind specialist ca domnia sa in domeniul epidemiologic nu ma voi pronunta in legatura cu aceasta disputa. Imi voi permite, totusi, sa spun, avand ceva cunostinte in domeniul bancar, ca multe dintre afirmatiile sale privind recapitalizarea interna analizate mai sus sunt “fake news”. Iar articolul de fata, un exercitiu de factchecking, cred ca demonstreaza argumentat aceasta.
Orice ar “opina” unii, si oricat de piperat, realitatea nu se schimba.
Este insa socant si trist sa observi ca inca se prezinta publicului larg informatii incorecte, in conditiile in care banca centrala a explicat pe larg, in ultimii ani, mecanica rezolutiei bancare (pe site-ul sau de Internet, in presa economica, la diverse conferinte, etc.) si a demontat, cand a fost cazul, conceptiile gresite legate de aceasta[vii].
PS: Definitia utilizata pentru “fake news” in acest articol este una in sens restrans, si anume informatii false ce pot fi verificate ca atare.

i Daca afirmatiile sale sunt dezinformari sau nu, asta trebuie sa lamureasca dl avocat pentru a-si apara reputatia. Deocamdata, noi retinem doar faptul/evenimentul ca o asociatie, pe baza unui studiu elaborat de studenti, l-a acuzat pe dl avocat, in acelasi timp si cadru didactic, ca a dezinformat activ.
ii In acest articol, notiunea de banca este folosita intersanjabil cu cea de institutie de .
iii Datorii din perspectiva institutiei bancare.
iv Consiliul de Stabilitate Financiara are ca principal mandat sa evalueze vulnerabilitatile din sistemul financiar international si sa identifice si sa monitorizeze actiunile necesare pentru solutionarea acestora. In structura sa sunt reprezentate autoritati nationale din tari importante (banci centrale, autoritati de supraveghere, ministere de finante), institutii financiare internationale, grupuri internationale din domeniul reglementarii si supravegherii financiare.
v De exemplu, ale intreprinderilor mari, resurse atrase de la alte etc.
vi Potrivit legislatiei in vigoare, depozitele persoanelor fizice si ale persoanelor juridice nefinanciare de pana la 100.000 de euro nu fac obiectul recapitalizarii interne.
vii O prezentare generoasa dedicata rezolutiei bancare se gaseste pe situl Internet al BNR la sectiunea Stabilitate financiara. Cel mai citit articol de pe blogul de Opinii al BNR este intitulat “Recapitalizarea interna (“bail-in”): Cum functioneaza, cine si cum poate fi afectat? Clarificari privind rezolutia bancara, ce ar fi utile pentru domnul avocat, au fost oferite in articolul: “Obiectivul rezolutiei bancare este salvarea bancilor sistemice sau a functiilor critice ale acestora?

Sursa: opiniibnr.ro

Stiri si sfaturi

Arhiva 2006-2013

Bail-in: De ce si-ar fi semnat bancile condamnarea la moarte?

Articole similare

Q & A

Forum FinZoom