CSALB prelungeste programul de lucru cu consumatorii, la telefon 04.10.2016 0 1795 Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar prelungeste programul de lucru cu consumatorii la 8 ore, in intervalul orar 9,00 – 17,00. Consumatorii care vor informatii la telefon despre procedurile de solutionare amiabila pot apela numarul scurt al CSALB, 021/9414, 8 ore in fiecare zi, de luni pana vineri, in intervalul orar 9.00 – 17.00. Pana acum, programul cu publicul, la telefon, se desfasura intre orele 12.00 si 15.00. "Am decis prelungirea, pe tot parcursul zilei, a programului cu consumatorii, in urma sutelor de apeluri pe care le-am avut la numarul scurt 021/9414. Este clar ca oamenii vor sa afle anumite detalii despre procedurile SAL inainte sa completeze cererea pentru a intra in una dintre procedurile noastre. Astfel ca, dupa cele 6 luni de proba, extindem programul, atat la telefon, cat si la sediul CSALB, si dam posibilitatea tuturor consumatorilor sa se informeze pe tot parcursul zilei", a declarat Alexandru Paunescu, presedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.De asemenea, consumatorii care prefera sa vina direct la sediul CSALB din strada Sevastopol nr. 24, o pot face in acelasi interval orar, 9.00 – 17.00, ca si pana acum. Pana in prezent, peste 1.500 de consumatori au apelat numarul scurt al CSALB, 021/9414.Sursa: CSALB Articole similare Credite Subiecte relevante clienti CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Sectorul Bancar) Q & A