Hotararile Consiliului de Administratie al BNR din 30 septembrie 2016 30.09.2016 0 1568 In sedinta din 30 septembrie 2016, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat urmatoarele: Mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 1,75 la suta pe an;Gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar;Reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor in valuta ale institutiilor de credit la nivelul de 10 la suta de la 12 la suta incepand cu perioada de aplicare 24 octombrie-23 noiembrie 2016. Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei se mentine la nivelul de 8 la suta. In linie cu evolutia anticipata, rata anuala a inflatiei a crescut in luna august 2016 cu 0,6 puncte procentuale fata de luna anterioara, pana la -0,2 la suta. Mentinerea ratei anuale a inflatiei in teritoriul negativ s-a datorat evolutiei preturilor administrate, in conditiile in care preturile volatile si cele ale produselor din tutun au inregistrat dinamici anuale pozitive. Inflatia de baza CORE2 ajustat[1] s a pozitionat pe o panta usor ascendenta, situandu-se in luna august la 0,5 la suta.In ceea ce priveste valorile medii anuale, rata inflatiei a crescut in luna august 2016 pana la -1,8 la suta, iar cea calculata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum a urcat la -1,4 la suta.Cresterea economica a fost peste asteptari in trimestrul II 2016 (pana la 6 la suta), ca urmare a expansiunii consumului populatiei si a investitiilor, cu impact asupra deficitului de cont curent. Exportul net si-a sporit astfel contributia negativa la dinamica anuala a PIB. Din perspectiva ofertei, sectorul serviciilor isi mentine contributia determinanta la intensificarea activitatii economice. Pe ansamblul trimestrului II 2016, dinamica anuala a costurilor salariale unitare din industrie s-a mentinut la nivelul ridicat din trimestrul anterior, in conditiile in care accentuarea ritmului de crestere a castigurilor salariale a fost compensata de ameliorarea dinamicii productivitatii muncii.Conditiile monetare reale si-au pastrat caracterul stimulativ, sustinand evolutia favorabila a creditului acordat sectorului privat, inclusiv din perspectiva structurii pe monede. Rata anuala de crestere a creditului in moneda nationala s-a situat in luna august la 14,5 la suta in termeni reali, in timp ce dinamica anuala a componentei in valuta a ramas puternic negativa (-12,9 la suta). Pe acest fond, ponderea in total a creditului in lei a crescut la 55,9 la suta , fata de un nivel minim de 34,6 la suta in luna mai 2012. Aceste evolutii certifica imbunatatirea transmisiei politicii monetare, contribuind totodata la atenuarea riscurilor la adresa stabilitatii financiare.Evaluarile recente reconfirma perspectiva ramanerii ratei anuale a inflatiei in teritoriu negativ pana la sfarsitul anului 2016. Aceasta este asteptata sa creasca apoi gradual si sa revina in intervalul de variatie al tintei stationare in a doua jumatate a anului 2017, pe fondul epuizarii efectelor reducerilor cotei standard a TVA si ale unor socuri dezinflationiste globale, precum si al manifestarii presiunilor inflationiste ale cererii agregate si ale costurilor salariale unitare.Riscurile la adresa perspectivei inflatiei provin din incertitudinile crescute atat din mediul intern, cat si din cel extern. Pe baza datelor disponibile in prezent si in contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administratie al BNR a hotarat mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 1,75 la suta pe an si continuarea gestionarii adecvate a lichiditatii din sistemul bancar.Data fiind reducerea creditarii in valuta, consolidarea nivelului adecvat al rezervelor valutare (33,1 miliarde euro la sfarsitul lui august 2016) si imbunatatirea structurii acestora, CA al BNR a decis reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor in valuta ale institutiilor de credit la nivelul de 10 la suta de la 12 la suta incepand cu perioada de aplicare 24 octombrie-23 noiembrie 2016. Masura vizeaza continuarea armonizarii mecanismului rezervelor minime obligatorii cu standardele si practicile in materie ale Bancii Centrale Europene si ale principalelor banci centrale din statele membre ale Uniunii Europene. Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei se mentine la nivelul de 8 la suta.Deciziile CA ale BNR au ca scop asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu, intr-o maniera care sa contribuie la realizarea unei cresteri economice sustenabile. Consolidarea situatiei economice reclama asigurarea unui mix echilibrat de politici macroeconomice, precum si progresul reformelor structurale.BNR monitorizeaza atent evolutiile mediului international si intern, fiind pregatita sa utilizeze toate instrumentele de care dispune in aceasta perioada de incertitudini sporite. Potrivit hotararii CA al BNR, sinteza (minuta) deliberarilor privind adoptarea deciziei de politica monetara in cadrul sedintei de astazi va fi publicata pe website-ul BNR in data de 7 octombrie 2016, la ora 15:00. Conform calendarului anuntat, urmatoarea sedinta CA al BNR dedicata politicii monetare va avea loc in data de 4 noiembrie 2016 cand va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflatiei.[1] Inflatia de baza CORE 2 ajustat este calculata prin eliminarea din indicele preturilor de consum a preturilor administrate, a celor volatile si a preturilor tutunului si bauturilor alcoolice.Sursa: BNR Articole similare Financiar Subiecte relevante rezerve minime obligatorii (RMO) lichiditate BNR (Banca Nationala a Romaniei) dobanda Q & A