Dobanda Anuala Efectiva (DAE) se dovedeste a fi o “nuca tare” pentru initiatorul legii privind protectia consumatorilor impotriva dobanzilor excesive. Actul normativ ofera o definitie gresita a DAE, sunt facute trimiteri la limite pentru aceasta dobanda care nu sunt precizate in text si exista prevederi legislative in contradictie cu cele nationale si europene. Toate acestea demonstreaza dificultati serioase in privinta intelegerii filozofiei ce sta in spatele conceptului DAE. Prin urmare, abunda neclaritatile in privinta modului cum se vor aplica prevederile legii legate de DAE. Situatia e de natura sa duca la numeroase litigii, de pe urma carora este clar care va fi categoria profesionala care va avea oricum de castigat.
Ce este DAE?
Dobanda anuala efectiva (DAE) este un indicator ce reflecta toate costurile relevante legate de contractarea unui imprumut, exprimate sub forma unui procent anual. Scopul sau este de informare si protectie a consumatorilor, permitandu-le acestora sa compare mai usor diferite oferte de 
credit inainte de a decide. Pentru propuneri de imprumut cu aceeasi suma, scadenta si modalitate de rambursare, propunerea cu DAE cea mai scazuta este cea mai ieftina pentru client.
Indicatorul, prevazut de directive europene si pe aceasta cale preluat in legislatia romaneasca, cuprinde dobanda stabilita de institutii de 
credit si financiare in cadrul unui contract de imprumut la care se adauga (sublinierea noastra) alte cheltuieli aplicabile cum ar fi cheltuielile de analiza a dosarului, comisioane, cheltuielile cu asigurarile solicitate obligatoriu de entitatile creditoare, alte cheltuieli. Elementele componente, formula de calcul si ipotezele de lucru utilizate pentru determinarea DAE sunt standardizate pentru toti imprumutatorii din Uniunea Europeana.
DAE trebuie sa fie precizata de institutiile creditoare in mai multe etape ale contractului de credit: reclama, faza pre-contractuala, incheierea contractului. De subliniat ca, potrivit legislatiei europene si nationale in vigoare, in contractul de 
credit trebuie sa se specifice in mod clar si concis DAE calculata la momentul incheierii acestuia.
Un exemplu numeric simplu
Sa presupunem ca o persoana imprumuta de la o banca suma de 10.000 de lei pe o durata de 12 luni, ce este acordata de institutia financiara cu o dobanda de 5% anual. In acest caz, la scadenta, debitorul va trebui sa restituie bancii suma de 10.500 de lei (10.000 de lei principalul imprumutului + 500 de lei dobanda).
Daca debitorul va trebui sa plateasca 100 de lei pentru cheltuieli de deschidere/analiza a dosarului si cheltuieli cu asigurarile, atunci costul total aferent creditului va fi de 600 de lei (500 de lei dobanda si 100 lei cheltuieli suplimentare).
Totalitatea cheltuielilor exprimata ca procent din suma imprumutata reprezinta 6%, deci aceasta va fi DAE aferenta imprumutului respectiv.
Exemplul utilizat mai sus pentru a ilustra conceptul de DAE este foarte simplu. Trebuie insa precizat ca pentru imprumuturile pe mai multi ani formula de calcul a DAE devine foarte complexa.
DAE si imprumuturile cu dobanda variabila
In cazul unui imprumut cu rata a dobanzii variabile[i] , DAE reala poate fi diferita de DAE initial prezentata in faza de negociere. Aceasta se intampla deoarece rata dobanzii imprumutului suie sau coboara in timp pentru ca este legata de un indice de piata (de ex. Euribor, Robor), ceea ce face ca si DAE sa evolueze in mod similar.
Potrivit reglementarilor in vigoare, pentru contractele care cuprind clauze care permit variatii ale ratei dobanzii, DAE se calculeaza insa pe baza ipotezei conform careia rata dobanzii va ramane fixa in raport cu nivelul stabilit la momentul incheierii contractului, ceea ce este greu de crezut in cazul unor 
credite pe termen mediu si lung[ii] .
Definitie eronata pentru DAE oferita de lege
Dupa acest excurs teoretic sa ne ocupam in continuare de prevederile legate de DAE din legea privind dobanzile excesive.
Potrivit art. 2 lit. f) al legii, DAE este “diferenta dintre costul total al creditului si suma efectiv imprumutata, astfel cum este definita la art. 3 pct. 14 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 52/2016 …. “.
Articolul la care se face trimitere spune insa altceva. DAE este “costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului, dupa caz, inclusiv costurile prevazute la art. 29 alin. (2), egala, pe o perioada de un an, cu valoarea actuala a tuturor angajamentelor – trageri, rambursari si costuri, viitoare sau prezente convenite de creditor si de consumator”.
Rezulta ca operatorul matematic este impartirea si nu scaderea si ca, in final, avem de a face cu o valoare procentuala si nu cu una nominala.
Daca ne vom folosi de exemplul numeric anterior, definitia originala ce ne este oferita conduce la urmatoarea operatie matematica: 600 de lei (costul total al creditului) minus 10.000 de lei (suma imprumutului) egal cu – 9.400 de lei (“asa-zisa” DAE). Teoria si practica bancara arata insa ca DAE se exprima procentual. Ce mai tura-vura, avem de a face cu o definitie aiurea!
Nu poti insa sa nu-ti pui intrebarea cum s-a putut ajunge insa la acest non-sens?! Cum a fost posibil ca persoana care a acordat asistenta juridica initiatorului legii sa nu observe aceasta halima? Oare intr-o firma intreaga de drept nu s-a gasit un junior care sa faca un control legal si logic al textului inainte de a fi inaintat legiuitorilor romani? Si va putea fi aplicata oare definitia respectiva in practica?!
Limite DAE la care se face referire, dar care nu sunt stabilite
Legea prevede la art. 2 lit. g) ca “dobanda excesiva este dobanda contractuala, remuneratorie sau penalizatoare, superioara limitelor stabilite conform prevederilor art. 4-6”.
Articolele indicate stipuleaza urmatoarele:
• art. 4 - DAE la creditele imobiliare nu poate depasi cu mai mult de 2 puncte procentuale (p.p.) dobanda de referinta a BNR, exceptie facand institutiile financiare nebancare in cazul carora DAE poate ajunge la dublul acesteia;
• art. 5 - DAE pentru creditele de 
consum este limitata la maxim 15 p.p. peste nivelul ratei de referinta a BNR;
• art. 6 - Alineatul 1 specifica doar ca “prin exceptie de la prevederile art. 5, in cazul creditelor de 
consum in valoare maxima de 15.000 de lei, suma totala de rambursat nu poate depasi dublul sumei imprumutate” Alineatul 2 defineste notiunea de “suma totala de rambursat” .[iii]
Se observa ca art. 6 nu specifica nicio limita DAE pentru creditele de 
consum de valoare mica (sub 15.000 de lei). Si lucrurile incep sa devina interesante, intrucat doua articole mai incolo se precizeaza, negru pe alb, ca “daca nivelul dobanzii anuale efective este mai ridicat decat plafoanele stabilite la art 4-6 (sublinierea noastra), acest nivel va fi redus, in mod corespunzator, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabila, fie printr-o hotarare judecatoreasca”.
In mod logic, apare interogatia urmatoare. Daca pentru DAE la creditele de 
consum sub 15.000 de lei nu sunt stabilite plafoane, cum vor fi identificate DAE excesive si cum va fi posibila reducerea nivelului acestora? Si cu ce indicator al costurilor totale (DAE) operam? Cu cel anapoda definit la art. 2 lit. f)?!
Un concept de dobanda excesiva ce induce confuzii suplimentare
Definitia data de lege dobanzii excesive ca fiind “dobanda contractuala, remuneratorie sau penalizatoare, superioara limitelor stabilite conform prevederilor art. 4-6”, are darul de a spori confuzia, intrucat textele la care trimite plafoneaza DAE si nu dobanda contractuala (cea nominala stabilita de creditorul financiar). Si corect este, metodologic, sa se compare valori de acelasi tip, mere cu mere si nu mere cu pere.
Sa nu uitam ca o dobanda nominala este intotdeauna mai mica decat cea DAE asociata/derivata[iv] , intrucat ea reflecta doar cheltuielile cu insasi creditul acordat, nu si alte cheltuieli suplimentare. Daca DAE se afla sub plafonul stabilit, atunci si dobanda nominala va fi cu si mai mult sub acesta[v] . Prin urmare, era indeajuns ca dobanda excesiva sa fie definita in termeni DAE. Totodata, interesul este de a limita costurile totale ale unui imprumut si nu doar cele cu dobanda contractuala.
In conformitate cu reglementarile propuse, am putea insa sa ne confruntam cu o situatie ciudata, suprarealista, irationala, cand DAE este peste plafon, dar dobanda nominala (contractuala) este sub acesta. Deci dobanda nu este excesiva conform definitiei date, insa DAE va trebui redusa. Cum? Deoarece DAE e o variabila derivata, aceasta se va realiza, in principal, prin reducerea dobanzii nominale, care insa nu este “excesiva”. Curat, murdar!
Recurgand la comparatii internationale, sa subliniem ca in tarile europene care aplica limite de dobanda pentru a preveni camata (Franta, Italia, Portugalia), se considera ca un imprumut conventional constituie un imprumut uzurier atunci cand este acordat cu o DAE ce depaseste cu anumite marje (in functie de categoria de credit) DAE medie practicata in cursul trimestrului precedent de institutiile recenzate pentru operatiuni de aceeasi natura si cuprinzand riscuri analoge. Deci se 
compara DAE cu DAE.
Pacatul originar al dobanzilor penalizatoare excesive
Legea prevede ca dobanda contractuala penalizatoare nu poate depasi limitele stabilite la art. 4-6. Din punct de vedere metodologic, astfel de prevederi sufera de un “pacat originar”: in calculul DAE nu se au in vedere dobanzile penalizatoare.
Momentul aplicarii plafoanelor DAE - lung prilej de vorbe si de ipoteze (si de procese pentru avocati)
Lipsa de claritate a legii este intarita de incertitudinile care plutesc in jurul ei in privinta momentului in care se face raportarea la plafoanele prescrise de dobanzi excesive. Problema este cand, in contextul oscilatiilor ratelor de dobanda, se poate reclama depasirea plafoanelor stabilite pentru DAE. Este decisiv momentul initial al semnarii contractului (asa cum prevad directivele europene), fiind irelevante perioadele urmatoare cand se fac platile in contul dobanzilor? Sau raportarea la plafoane trebuie facuta in momentul platilor, in executarea contractului. Sa nu uitam ca legea precizeaza ca “in scopul echilibrarii prestatiilor si al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, legea este aplicabila si contractelor in derulare”.
Din punct de vedere tehnic, trebuie avut in vedere faptul ca, in cazul imprumuturilor cu rata de dobanda variabila, aceasta poate sa se modifice ca urmare a cresterii indicelui de referinta (un factor de piata), ce duce la majorarea DAE asociate peste plafon. Sau, alternativ, plafonul poate sa scada in conditiile unei dobanzi contractuale constante, ca urmare a reducerii dobanzii de referinta a BNR (un element in formula de calcul a plafonului). Si toate aceste evolutii pot avea loc de mai multe ori pe durata de viata a unui 
credit.
Ori problema DAE care initial au fost sub limita plafonului aplicabil lor si au devenit superioare, pe parcursul raportului juridc nu e lamurita in noua lege, intreg mecanismul de functionare al plafonarii DAE fiind nebulos. Nu se intelege daca plafonarea se aplica doar la momentul incheierii contractului, sau se intentioneaza mentinerea acesteia pe toata durata derularii contractului. Confuzia sporeste daca se ia in calcul si existenta in textul legii a unui mecanism de revizuire a contractelor de 
credit.
Sa subliniem ca aplicarea plafoanelor DAE la contractele in curs de derulare intra in contradictie cu conceptul de DAE si incalca reglementari europene si nationale. DAE este un indicator care se calculeaza si se include in contract la momentul incheierii acestuia.
Recurgand din nou la comparatii internationale, sa aratam ca in tarile deja amintite mai sus, intr-o situatie oarecum similara, se considera ca un imprumut este acordat in conditii de camata, daca DAE atasata depaseste, la momentul in care acesta este convenit (sublinierea noastra), un anumit prag de dobanda, stabilit ca DAE medie practicata de institutiile financiare relevante in cursul trimestrului precedent, majorata cu o anumita marja.
Concluzii
Articolul de fata a tratat doar un subiect, cel al dobanzii anuale efective. Textul legii cuprinde insa multe alte prevederi discutabile si in contradictie cu dispozitii legale europene si nationale, ce ar putea face obiectul a numeroase alte analize. Pentru a nu mai lungi insa articolul, sa concluzionam ca ne aflam in prezenta unei legi confuze, scrisa prost si plina de contradictii.
________________________________________
[i]In situatia unui astfel de imprumut, dobanda se compune dintr-un indice de referinta variabil la care se adauga o anumita marja fixa pe toata durata derularii contractului (a se vedea in aceasta privinta prevederile OUG nr. 52/2016).
[ii]Directiva 2014/17/EU, transpusa in dreptul romanesc prin OUG nr. 52/2016, a perfectionat metodologia privind DAE introdusa prin Directiva 2008/48/EC. In cazul contractelor care permit variatii ale ratei dobanzii, creditorii informeaza consumatorul cu privire la posibilul impact al variatiilor asupra sumelor de plata si asupra DAE. Aceasta informatie este insotita, cu unele exceptii, de o avertizare care evidentiaza ca se poate schimba costul total al creditului consumatorului, aratat de DAE.
[iii]Prin suma totala de rambursat se intelege suma imprumutata, plus dobanzi, comisioane si orice alte costuri ale imprumutului, stabilite conform contractului.
[iv]Spre deosebire de rata dobanzii nominale care e o valoare aplicata, DAE este o valoare derivata din calcul, ce este influentata de suma imprumutului oferita, de costul imprumutului (in principal, dobanda nominala) si de scadenta acestuia.
[v]Invers spus, daca dobanda contractuala este superioara plafoanelor, e sigur ca DAE asociata e cu si mai mult peste acestea.
Sursa: Opiniibnr.ro
