Moneda din argint dedicata implinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu in revista "Familia" 05.02.2016 0 988 In conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, incepand cu data de 8 februarie 2016, Banca Nationala a Romaniei va lansa in circuitul numismatic o moneda din argint dedicata implinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu in revista "Familia". Caracteristicile monedei sunt urmatoarele: Valoare nominala: 10 lei Metal: argint Titlu: 999‰ Forma: rotunda Diametru: 37 mm Greutate: 31,103 g Calitate: proof Cant: zimtatAversul monedei prezinta portretul si semnatura lui Mihai Eminescu, suprapuse peste un fragment din poezia de debut a acestuia, De-as avea ... , inscriptia "ROMANIA", valoarea nominala "10 LEI", stema Romaniei si anul de emisiune "2016". Reversul monedei reda o reprezentare partiala a primului frontispiciu al revistei "Familia", inscriptia "DEBUTUL LUI MIHAI EMINESCU IN REVISTA FAMILIA" si anul evenimentului aniversat "1866". Monedele din argint, ambalate in capsule de metacrilat transparent, vor fi insotite de brosuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate in limbile romana, engleza si franceza. Brosurile includ certificatul de autenticitate, pe care se gasesc semnaturile guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si casierului central. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 200 monede. Pretul de vanzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv brosura de prezentare, este de 320,00 lei. Monedele din argint dedicate implinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu in revista "Familia" au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei. Punerea in circulatie, in scop numismatic, a acestor monede din argint se realizeaza prin sucursalele regionale Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei.Sursa: Comunicat BNR Subiecte relevante BNR (Banca Nationala a Romaniei) Q & A