Cum putem să economisim bani eficient în 2023 [VIDEO] Autor Irina Chitu 07.02.2023 0 2731 • Începem cu bugetul, care este de baza• Rambursarea anticipată parțială a creditelor este mai eficientă acum, în perioada cu dobânzi mari• Dobânzile au crescut nu doar la credite, ci și la depozite și titluri de stat• Fondurile de investiții și pensii sunt la îndemâna oricui Mulți dintre noi își trec pe lista de rezoluții mai puține cheltuieli și mai multe economii în noul an. Pentru unele persoane pare greu să reușească să mai pună ceva deoparte, dar nu este imposibil. Sursa video: Metropola TVÎncepem cu bugetul, care este de bazaFiecare trebuie să își facă bugetul și să vadă unde se scurg acei bani și de unde am putea sa mai punem deoparte. Este important pentru orice să economisim, pentru acel fond de siguranță, de rezervă pe care să îi avem, de 3-6 salarii. Anul 2023 se anunță un an complicat, nimeni nu știe ce se întâmplă nici pe termen foarte scurt, cu atât mai greu este să știm pe termen lung. De aceea e bine să avem bani albi, pentru zile negre. Dacă ne luăm bugetul la bani mărunți, sigur găsim cheltuieli care nu sunt neapărat necesare, de care ne putem lipsi dacă ne propunem, sau pe care le putem reduce dacă eliminăm risipa, sau renegociind anumite costuri fixe, lunare. Și banii economisiți astfel, să îi punem deoparte, pentru obiectivele noastre: 10% din salariu, chiar 20% ca să ne încadrăm în acel buget ideal de 20% economii, 50% pentru nevoi și 30% pentru dorințe. Deci dacă avem provocări la buget mai tăiem de la dorințe, dar nu de la economii. La început de an trebuie să ne facem obiective pentru anul acesta și pentru anii care urmează. Acei bani, 10%, care reușești să îi pui deoparte trebuie să conștientizezi ce faci cu ei. Ai altă motivație când tu știi că strângi pentru avansul la casă, sau pentru facultatea copilului tău, decât dacă îi pui acolo să fie. Trebuie să îi pui pe obiective și să știi pentru ce strângi. Dobânzile au crescut nu doar la credite, ci și la depozite și titluri de statDobânda este prețul banilor. Tot vorbim că au crescut dobânzile foarte mult, mai ales pentru cei care au credite. Dar au crescut și la depozite – sunt dobânzi la lei de 8%, 9%, chiar de 10% pe perioade mai lungi. Vezi toate dobânzile la depozitele oferite de bănci pe comparatorul bancar FinZoom.ro, aici: Dobanzi depozite bancare - Compara si aplica | FinZoom.roAvem titluri de stat pentru populație. Și statul are nevoie de bani, iar dobânzile oferite de stat au crescut și ele. Poți cumpăra titluri de stat online, prin poștă sau de la Trezorerie, iar dobânzile sunt de până la 8% (pentru emisiunile de Titluri de stat Tezaur din ianuarie și februarie). Detalii în articolul: Dobânzi de 8% la titlurile de stat Tezaur. (finzoom.ro)Există blocaje cum ar fi: nu am bani să cumpăr titluri de stat, este complicat sau mă duc eu până la Trezorerie. Dar valoarea minimă a unui titlu este de 1 LEU, iar ddacă nu vrei să te duci până la Trezorerie, sau să stai la coadă la Poștă, poți investi în titluri de stat online (prin Spațiul Privat Virtual – află cum, aici: Ghid Titluri de stat Tezaur online (finzoom.ro)). Iar câștigul din titluri de stat este neimpozitabil, nu se taxează cu nimic. Tu de fapt împrumuți statul cu o sumă de bani, pe 1 an, 2 ani, 3 ani, iar la sfârșitul perioadei îți primești înapoi în întregime banii, iar anual dobânda. Poți economisi și în timp ce cheltui. De exemplu, îți poți seta ca, pentru orice cheltuială pe care o faci, diferența de exemplu până la 10 lei să se ducă în contul de economii. Sau să se înmulțească cu 2, cu 3 acea diferență și să se ducă în contul de economii. Sunt bănci care îți dau posibilitatea să faci acest lucru automat, în aplicația online. Practic vezi cât cheltui, dar în același timp te plătești pe tine însăți, strângând bani pentru obiectivele tale personale.Rambursarea anticipată parțială a creditelor este mai eficientă acum, în perioada cu dobânzi mari Mai poți economisi bani, plătind anticipat la creditul tău. Nu trebuie să strângi o sumă mare de bani pentru a te duce să plătești anticipat, poți să te plătești lunar 100 lei sau 200 lei în plus la rată, cu reducerea perioadei creditului, și economisești mii de lei la dobândă. Pentru rambursarea anticipată nu trebuie o sumă mare pentru a vedea diferența. De exemplu, la un credit de 250.000 lei luat pe 30 de ani:- rata la începutul anului trecut era de 1.300 lei (formată din principal de 300 lei și restul dobânda de 1.000 lei). Dacă tu plăteai anul trecut 300 lei în plus la rată scăpai de a mai plăti cei 1.000 lei dobândă pentru încă o rată și îți reduceai perioada creditului cu încă o lună. Fiindcă orice rambursare anticipată se face doar din principal- la începutul lui 2023, pentru că au crescut dobânzile, rata aceea de 1.300 lei a devenit 2.050 lei (dar formată acum din principal de doar 130 lei și dobândă de 1.920 lei). Dacă dai acum în plus doar 130 lei, mai scapi de o rată de 2050 lei (nu ma plătești dobânda de 1.920 lei) Deci, acum cu atât mai mult sunt eficiente rambursările anticipate. Așa economisești la creditul tău și mai reduci perioada și cheltuielile la creditul tău, per total.Pentru detalii citește și: Rambursarea anticipată a creditului – Pași, avantaje, drepturile consumatorilor, studiu de caz FinZoom.ro [VIDEO]Fondurile de investiții sunt la îndemâna oricuiDirect din aplicațiile băncilor se poate investi și în fonduri mutuale (fonduri de investiții). Ele pun la comun banii mai multor investitori și îi investesc diversificat.În funcție de profilul tău de risc, alegi un fond de investiții cu risc mai scăzut (care plasează banii mai mult în depozite, titluri de stat, obligațiuni cu venit fix), risc mediu, sau risc ridicat (investesc mai mult în acțiuni și instrumente mai riscante, dar care îți pot aduce un profit mai mare). Chiar dacă ai acces oricând la acei bani, aceste fonduri de investiții important e să le ai pe termen lung, pentru că piața este când sus, când jos. Fonduri de Investitii - Compara si aplica (finzoom.ro)În general când dobânzile bancare sunt sus, atunci valoarea deținerilor din fondurile de investiții scade. Dar este bine de cumpărat în astfel de perioade, fiindca așa cumperi mai multe unități de fond cu aceeași bani. Cel mai bine este să virezi prin aplicația bancară, automat, o sumă fixă, care va f investită profesionist de către administratorul de fond, fără a fi nevoie să studiezi tu cum funcționează fiecare instrument financiar în care investește respectivul fond. Dacă menționăm fondurile de investiții, menționăm și fondurile de pensii private care funcționează la fel, doar că banii respectivi poți să îi retragi doar când ieși la pensie. Ghid pensii private (finzoom.ro) Important este să ne știm care ne sunt obiectivele și să punem în fiecare lună deoparte bani pentru noi, imediat ce ne intră salariul, pentru a nu fi tentați să cheltuim acei bani.Și, dacă se poate, să începem cât mai devreme să economisim și investim, pentru a beneficia de dobândă compusă. Acea dobândă care se aplică și la sumele strânse din dobândă și care ne va ajuta să ne crească sumele economisite exponențial. Cum poți deveni milionar renunțând la țigări și la cafeaua zilnică. 500 de lei îți pot aduce o avere - [VIDEO PRO TV] (finzoom.ro) Articole similare Credite Depozite la Termen Video Subiecte relevante titluri de stat Q & A