Trendul ascendent pe care se situează indicii IRCC și ROBOR 3M ne îngrijorează din ce în ce mai mult în această perioadă marcată de incertitudini. Mulți se întreabă dacă nu cumva este mai bine să se orienteze către un
credit în euro.
Dacă și tu te-ai gândit să contractezi un
credit în euro, atunci trebuie să știi că:
1. Indicele EURIBOR a devenit pozitiv și continuă să crească.
Dacă timp de câțiva ani indicele EURIBOR 3M avea valori negative, începând din luna iulie a acestui an a început să crească, iar în prezent, conform ultimelor date disponibile, acesta are valoarea de 1,578%. Evoluția indicelui EURIBOR în perioada 1999-2022 este reprezentată în graficul de mai jos:
2. Avansul la creditele în euro este mai mare decât avansul pentru creditele în lei.
La creditele în euro avansul este de minim 20%, în timp ce la creditele în lei avansul minim pornește de la 15%.
3. Ești expus riscului valutar
Dacă obții venituri în lei și contractezi un
credit în euro, ești expus riscului valutar, fiind nevoit să plătești rate mai mari dacă moneda în care ai creditul se apreciază comparativ cu moneda în care obții veniturile.
4. Gradul de îndatorare este limitat la 20%.
Banca Națională a României a limitat gradul de îndatorare la creditele în euro la 20% pentru a preveni supraîndatorarea populației. La creditele în lei gradul de îndatorare este de 40% din venituri.
5. Ai mai puține opțiuni de contractare a unui
credit în euro
Multe
bănci mari au scos din portofoliile lor creditele în euro. În prezent, doar șapte
bănci mai oferă astfel de
credite (Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, Garanti BBVA, Patria Bank, TechVentures Bank și Vista Bank).
Cum a evoluat rata la un
credit de 50.000 euro pe 30 de ani, cu dobânda EURIBOR 3M+4%?
| Data | Valoare Euribor 3M | Dobânda credit EURIBOR 3M+ 4% | Rata (EUR) |
| 27 octombrie 2021 | -0.556% | 3,444% | 223 |
| 27 aprilie 2022 | -0.445% | 3,555% | 226 |
| 27 iulie 2022 | 0.238% | 4,238% | 246 |
| 26 octombrie 2022 | 1.578% | 5,578% | 286 |
| Dacă | 2% | 6% | 300 |
| Dacă | 3% | 7% | 333 |
Sursa: Calculator FinZoom
Conform simulării se observă că într-un an rata la un
credit de 50.000 de euro pe 30 de ani a crecut cu 28% (cu 63 de euro), iar prognozele nu sunt deloc îmbucurătoare în cazul în care valoarea EURIBOR 3M va crește în perioada următoare.
|
| Sursa video: DIGI 24 |
|
| Sursa video: Antena 3 |
Vor crește astfel și indicii bancari, EURIBOR, care intră în componența dobânzilor variabile la creditele in euro. Au crescut deja în ultimele 6 luni cu 2 puncte procentuale, ceea ce înseamnă 63 euro în plus la rata unui
credit de 50.000 euro.
Iar, dacă ai un
credit în euro și veniturile sunt în lei, ai preluat și riscul valutar. Fiindcă și moneda euro este de așteptat să crească (investitorii sunt interesați să plaseze banii în euro, deaoarece li se oferă dobânzi crescute, ceea ce duce la aprecierea monedei euro).
Însă, să nu uităm că noi importăm foarte mult și mai vin și sărbătorile, când va crește consumul, deci o creștere a monedei euro ne va afecta pe toți, nu doar pe cei cu rate în euro", susține Irina Chițu, director comparator bancar FinZoom.
Cei care câștigă venituri în euro și chiar vor să își facă un
credit, pot opta pentru o dobândă fixă de 5.70%.
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre
consumatori și
bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.
csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).