2023 a fost un an în care dobânzile la
credite au fost ridicate și dobânzile la
depozite au variat de la o lună la alta. Au avut loc modificări legislative, iar consumatorii au devenit tot mai interesați de
educație financiară.
Contul Junior Centenar este un instrument de economisire destinat copiilor cetățeni români care nu au împlinit 18 ani și este deschis automat pe numele acestora la unitățile Trezoreriei Statului începând cu 1 ianuarie 2019. Titularii de
cont beneficiază începând cu anul 2019 de o primă de stat în valoare de 600 lei anual până la împlinirea vârstei de 18 ani, cu condiția ca suma depusă în anul respectiv în
cont să fie de minimum 1.200 lei.
Programul Family Start este destinat să ajute tinerii care își întemeiază o familie și/sau persoanele care formează o familie să acopere nevoile care țin de locuire, sănătate, educație, cultură ale familiei, precum și cheltuielile legate de obținerea statutului de soț și soție.
Cele mai importante reguli se referă la a plăti mereu în valuta țării în care te afli și la a te informa ce comisioane are cardul tău.
Un subiect interesant, destul de căutat și în anul 2023 se referă la Casele de Ajutor Reciproc (CAR), acele organizații de microfinanțare, asociații fără scop patrimonial, organizate pe baza liberului consimțământ al salariaților, în vederea sprijinirii și întrajutorării financiare a membrilor lor. Cititorii au avut întrebări despre CAR și au dorit să afle răspunsurile prin intermediul articolului Întrebări și răspunsuri despre Casele de Ajutor Reciproc (C.A.R.).